Zăbala rușinii

Prin natura activității mele am ajuns să știu multe rele din multe biserici, probabil de asta și ultimele scrieri de pe blogul meu par oarecum critice privitor la astfel de medii. Cunosc din păcate preponderent partea negativă din aceste comunități și recunosc mâhnirea și deznădejdea simțită când aceste comunități doar cu puțină bunăvoință ar putea deveni veritabile surse de vindecare dar nu fac asta, ba chiar preferă manipularea și abuzul spiritual ca metode de control al membrilor.

Rușinea e una din modalitățile excelente de a conduce oamenii dar ea nu este nici biblică nici morală. De regulă cei cu autoritate o folosesc pentru a căpăta putere de control asupra oamenilor. Omul rușinat e ușor de cârmuit pentru că acționează previzibil. Cu alte cuvinte, e mult mai ușor să pui zăbala rușinii în gura unei persoane, care deja o acceptă pentru că are probleme cu ea, decât să investești în creșterea și maturizarea acelei persoane. Nu te simți vinovat ca lider religios pentru că omul oricum e învățat precum un cal să deschidă gura pentru a primi acea zăbală a rușinii chiar dacă nu îi face nici o plăcere, este o obișnuință.

Din păcate mult prea des se uzează de zăbala rușinii pentru a cârmui masele și acest aspect e unul real și de necontestat. Dacă nu sunt eu credibil faceți o mică cercetare realistă printre membrii bisericilor și vă veți convinge.

Rușine sau vinovăție

Trebuie să facem și această diferențiere pentru a putea înțelege fenomenul. Rușinea și vinovăția chiar dacă sunt asemănătoare sunt tare diferite. Vinovăția are de a face cu un comportament, omul care a făcut ceva neconform, ceva greșit simte vinovăția și aceasta poate fi chiar motivantă spre schimbare pe când rușinea are de a face cu a fi. În rușine omul respectiv e paralizat de ideea că e rău și asta îl face să facă tot ce poate pentru a se integra, chiar dacă acele lucruri nu sunt neapărat sănătoase sau poate sunt chiar distructive, ca să nu mai spun că sunt o piedică în calea evoluției emoționale și spirituale.

O paranteză aici e falsa vinovăție care e iar folosită ca armă de manipulare a maselor în sistemele religioase. O vinovăție indusă pentru a asigura conformarea maselor ideii unei religii. Nu fac referire la o astfel de vinovăție când spun că vinovăția poate fi motivantă, o astfel de vinovăție e motivantă în sensul dorit de manipulator doar, nu în sensul evoluției personale, fie ea spirituală sau emoțională.

E rușinea ceva rău?

Hm… aparent nu pare a fi. Ba chiar e de dorit parcă. Parcă părinții fac adesea un obicei din a induce rușinea copiilor lor cu scopul de a îi îndepărta de rău. Dar stai… nu cumva asta încearcă să facă și biserica ta? Cultivă rușinea pentru a te îndepărta de posibilitatea de a face ceva rău? Nu cumva generic mesajele predicilor fac de rușine pe oamenii care greșesc (la modul general) tocmai ca tu ascultătorul și nu fii tentat? Oare nu vedem adesea făcuți de rușine în predici pe cei ce lipsesc de la biserică tocmai ca tu să nu fii tentat la o asemenea atitudine? Oare nu se predică adesea despre faptul că oamenii care fac anumite fapte sunt vrednici de a fi făcuți de rușine?

Atunci când suntem rușinați sau ne temem să nu fim făcuți de rușine , noi suntem, mai predispuși să ne angrenăm într-un comportament auto-distructiv și să îi atacăm pe ceilalți oameni, încercând să îi facem de râs. De fapt, rușinea este direct legată de violență, agresivitate, depresie, dependență, tulburări alimentare și de orice comportament răutăcios.” Spune Brené Brown în cartea sa Darurile imperfecțiunii.

Oare nu tocmai lăsarea de astfel de comportamente înseamnă evoluție spirituală sau sfințire? Oare nu respectul față de propria persoană, buna conviețuire cu alții, calmul lipsa compulsiilor sunt stări spre care trebuie să tânjim și spre care ca lideri religioși trebuie să motivăm oamenii? Oare de ce se apelează totuși la zăbala rușinii pentru a cârmui mase de oameni și nu se cultivă  mai degrabă un mediu sigur în care oamenii să își poată mărturisi și aborda rușinea în vederea vindecării?

Oameni buni, rușinea nu este deloc constructivă și nu duce la sfințire. Rușinea duce la ascundere, la izolare, la autoapărare, la tăinuire și asta înseamnă o urcare în caruselul de neoprit al autodistrugerii. Asta aduce o imagine greșită despre Dumnezeu și iertare, o imagine greșită despre biserică și părtășie și mai ales propagă spre generațiile următoare o variantă înrăutățită a acesteia îndepărtând tot mai tare pe tinerii de azi de biserică.

Dacă îți e rușine vreau să îți dau o veste bună, există rezolvare. E necesar să îți abordezi rușinea și poate veni vindecarea. Dacă îți e rușine de sau cu rușinea ta nu poți evolua, vei rămâne prizonier. Dacă îți e rușine cu păcatul tău, dacă îți e rușine cu greutatea ta, dacă îți e rușine cu înfățișarea ta niciodată nu vei fi liber. Vinovăția e mult mai constructivă pentru că privește comportamentul nu sinele.

Nu sta cu rușinea nerezolvată. Caută ajutor. Poți fi eliberat. Iar dacă liderul tău spiritual folosește rușinea ca metodă de manipulare confruntă-l și ia atitudine. Oprește manipularea spre binele celor ca tine. Dumnezeu vrea să fii vindecat nu să fii îngropat în rușine. El vrea să te simți vinovat pentru fărădelege, vinovăție care duce la schimbarea comportamentului dar nu te vrea îngropat de rușine și paralizat în neputința ta.

 

Dacă ai observat o greșeală te rog sa selectezi acel text și apoi Shift + Enter sau apasă AICI pentru a îmi de de știre.

Abonare

Te poți abona pentru a primi pe email meditările viitoare

Mulțumesc de înscriere.

Ceva nu a mers.

Un comentariu la „Zăbala rușinii”

Lasă un comentariu