Influencerii creștini

Recunosc, nu e un cuvânt tocmai românesc dar îi putem găsi și o variantă mai autohtonă cum ar fi „influențatorii”. Termenul e cunoscut mai degrabă din Social Media și se referă la oameni avizați, cu experiență pe un domeniu și care dețin și uzează de capacitatea de a influența oameni. Practic sunt un fel de „vedete” ale unor domenii, dar nu orice fel de vedete, ci unele avizate, cu expertiză pe acele domenii, profesioniști. Multe vedete au influență, dar nu ca influenceri, ci doar datorită poziției lor. Influența fără experiență e de cele mai multe ori rea.

Revenind la creștinism, vorbim de o constantă, o chemare a Scripturii, aceea de a fi influenceri. Noi trebuie să trăim frumos încât să se vadă și să fim o influență. Cât de bine facem asta… e de discutat. Câtă stăpânire avem pe domeniile pe care vrem să influențăm… e iar de discutat. Câtă experiență de viață creștină avem pe acele domenii… e delicat. Vedem adesea „influenceri” duși ca ursul prin biserici, deși ei nu au avut vreme nici să cunoască, nici să crească, darămite să mai stăpânească domeniile pe care exercită influență.

Zilele acestea abundă rețelele sociale de mesaje transmise de cei ce vor să fie influenceri, e plin peste tot de oameni care vor să influențeze pe ceilalți în privința deciziilor lor. Și la drept vorbind e o temă cu o miză foarte mare, deci se face uz de orice voce care poate fi credibilă dar îmi pun întrebarea logică: oamenii aceștia au experiență?

Din păcate observ un fenomen răspândit în lumea neoprotestantă, că de ceilalți nu mă pronunț, și anume, ajung influenceri oameni „buni de gură” sau „vedete” nu oameni cu experiență și greutate. Ajung influenceri oamenii care știu să facă uzanță de sentimente și sentimentalisme și care stăpânesc arta manipulării. Pretind rol de influenceri oameni care sunt tari în vorbe, nu în fapte și din păcate sunt primiți ca formatori de opinie și le sunt ascultate sfaturile.

Revenind la titulatura din „romgleză” de influencer pot împărți termenul în două deși cred că nu ar trebui schingiuit, dar de nevoia realității va trebui „split-uit”.

Influenceri în mediul religios. Aici stăm bine statistic, multe voci se ridică, mulți cer ascultare, mulți țin conferințe și colindă biserici. La număr cred că stăm bine. Problema e la influență, ce influență au?

Fără a generaliza, văd mulți influenceri cu o dorință mare, cu o prezentare pompoasă, cu un CV cât al unui doctor în medicină, dar cu foarte slab conținut.  Oameni care se pierd la prima curbă în discuții, care nu sunt capabili să abordeze măcar sumar altceva decât au pe PowerPoint sau schițe, care te percep ca inamic dacă pui o întrebare ce i-ar pune în dificultate sau ar știrbi imaginea lor.

Din păcate există puțini influenceri buni în mediul nostru religios (sau nu cunosc eu lumea bine) și prea mulți care răspândesc învățături slabe, lucruri începătoare și chiar erezii.

Influenceri creștini pentru societate. Aici e și mai rău din păcate. Văd o încercare de a „influența în bine țara” foarte brutală, forțată, agresivă și foarte puțină greutate în influență. Influencerii vorbesc, vorbesc, vorbesc și parcă așa de ineficient… pentru că nu au greutate ca specialiști, nu sunt integrați în societate, trăiesc sau mă rog, au trăit, în bula lor religioasă și atât. Estimează greșit că autoritatea ce o au în culte, o pot exercita și în afara lor și vin dintr-o poziție de forță  să convingă oamenii despre ceva.

Dacă la nivel religios sunt considerați adevărate „somități” din cauza autismului spiritual, în societate, oamenii nereligioși, nu vor să le ofere creditul pe care îl pretind, și asta pe bună dreptate. Cine ești tu să îmi spui mie să aleg? E întrebarea care răsună în mintea oamenilor care sunt inundați de mesaje de influență azi. Cu alte cuvinte: de ce să te ascult pe tine? Cine ești tu cel ce îmi vorbești? Ce te recomandă? Care e experiența ta? De ce să te ascult pe tine și nu pe altul care a fost mereu parte din existența mea?

Și când mă gândesc la chemarea pe care o avem, realizez cât de departe suntem de a fi lumină. Lumină și sare nu înseamnă să scuipi foc sau să arunci cu bulgări de sare, ci să luminezi și să sărezi, să fii o influență bună, spre bine. Lumina puternică e foarte deranjantă, la fel și mâncarea prea sărată e grețoasă, nu poate fi mâncată. Nici murăturile prea sărate nu țin ci se împut.

Am avut un credit imens din partea lui Dumnezeu și din partea societății de a deveni iunfluenceri puternici, factori care să conteze, dar am impresia că am irosit creditul pe alte chestii, mult mai nesemnificative. Probabil suntem în faza în care să strige pietrele sau am devenit noi bolovani?

Cunosc totuși câțiva oameni care sunt o influență în România, despre care se știe puțin și care au o putere extraordinară în domeniile lor. Sper ca tot mai mulți creștini să fie ce trebuie să fie și să nu ne mai mulțumim cu puțin, să nu ne mulțumim cu slab, cu derizoriu, cu discursuri sentimentaliste, cu predici ieftine cu oameni necitiți, necinstiți și necultivați, cu oameni care nu își pot dovedi experiența. Cred că încă se mai pot forma influenceri.

 

 

Dacă ai observat o greșeală te rog sa selectezi acel text și apoi Shift + Enter sau apasă AICI pentru a îmi de de știre.

Abonare

Te poți abona pentru a primi pe email meditările viitoare

Mulțumesc de înscriere.

Ceva nu a mers.

Leave a Reply