Creștinismul adormit vs Islamismul energizat

Din nou încercă să merg în vârful degetelor și sper să îmi iasă. O chestiune foarte foarte sensibilă și care nu are cum să placă tuturor, este cea referitoare la valul de refugiați islamici care vin spre Europa, implicit România. Se vorbește foarte mult zilele astea pe această temă și eu îmi voi spune câteva gânduri, pornind de la dezavantajul clar, că nu sunt nici ziarist, politolog, sociolog sau analist militar. Oricum, se pare că toată lumea s-a specializat în imigrație, așa că, printre ultimii care are un cuvânt de spus, sunt eu.

Pornesc meditarea mea de la o întrebare a unei domnișoare venită prin pagina de consiliere: ”Domnul Teo, este păcat să mă căsătoresc cu un musulman? Am încercat să îl prezint pe Hristos, dar el nu îl acceptă. Cum putem să ne căsătorim în acest caz?” Poate vă închipuiți că întrebarea e extrem de rară, dar nu e așa. Sunt multe fete credincioase, că invers nu am întâlnit cazuri, care vor să se căsătorească cu musulmani. De la această întrebare, am pornit discuții interesante, dar am si colectat informații despre islam, din alte surse decât media, așa că voi încerca, cât de delicat pot, să spun câteva cuvinte.

În acest moment, creștinismul în Europa, trăiește într-o moțăială bolnăvicioasă. Nu are capacitatea de a se trezi pe sine și de a se convinge de frumusețea vieții de credință. Nu mai are activități decât foarte slabe, implicarea în societate e redusă spre zero și bisericile papă cam toate resursele pe care le produce, ba mai mult, are nevoie și de finanțare „de la stat” în multe țări. Hai să zicem cumva că e obez și e și în perfuzii pe deasupra, dar se bucură de o oarecare liniște și căldură, pe care le oferă salonul de spital. Sunt condiții domnule și creștinismul profită de ele. Se bucură și se înfruptă din bunăstare și belșug. Mai sunt unele misiuni în care oamenii pleacă în diferite țări, există și comunități locale implicate, există și oameni implicați, dar aceste cazuri sunt izolate și total insuficiente, pentru a egala activismul de acum o sută de ani de exemplu.

Pe fondul acesta al moleșelii, căldurii, somnolenței, lenii și bolii se strecoară prin spital și împrejurimi niște oameni plini de energie, aprigi, vehemenți, determinați și călăuziți de motivații vii. Aceștia vin în valuri spre zonele cu creștini, cât de mari sunt valurile nu știu, cu hotărârea de a schimba lumea creștină cu orice preț, nu de a se adapta ei acestei lumi. Vin cu hotărârea de a fi vocali, de a instaura conceptele lor, chiar dacă cer aparent umili drept de ședere. Acești oameni care vin, nu au deloc gânduri pașnice, pentru că din start ei au fost oameni de război, de la nașterea poporului lor. Au o ură îndrăcită față de orice simbol creștin și față de orice urmă de civilizație, dar solicită clemență și milă iar creștinii, care oricum nu se pot mișca de grași ce sunt, le acordăm milă, în speranța că nu vor fi deranjanți. Creștinii sunt confuzi și în somnolența și lenea lor, nici măcar nu au analizat fenomenul și implicațiile lui.

imigranti2În realitate, în spatele celor mai mulți „refugiați” stau sume mari de bani. Să ne amintim cum plecau românii pe timpul comunismului sau imediat după revoluţie. Drumul, călăuzele, șpăgile până aici costă mult de tot, așadar, cei care solicită milă, nu sunt cei mai nenorociți și năpăstuiți dintre oamenii sirieni, aceia nu au cu ce să se miște din Siria, aceia pot cel mult să meargă, abătuți, cu familiile lor, dintr-o parte în alta e Siriei. Oamenii care apar ca refugiați pe la TV, sunt destul de bine hrăniți și chiar au o condiție fizică foarte bună. Acei oameni sunt mai degrabă trimiși în Europa, nu au imaginea unor refugiați care s-au târât până aici.

În acest fel, islamizare Europei, promisă de ISIS, nu mai este ceea ce părea la început, când europenii zâmbeau zeflemitor. Ea este posibilă și încă destul de repede. Întrebarea se pune: Ce face și ce va face „frumoasa adormită”? Nu, nu mă refer la a ieși cu puștile sau cu săbiile. Nu mă refer nici la a ieși la proteste de stradă, nici la a semna petiții pe internet. Ce facem noi, ca și creștini, în fața unor provocări spirituale fără egal. Vine o perioadă clară de prigoană și noi totuși stăm liniștiți, închidem fereastra, ca să nu auzim tărăboiul de afară și deschidem televizorul, că realitatea e cam depresantă.

Vom înțelege oare că e nevoie de întâlniri, de stăruință pentru înțelepciune, de rugăciune și post, de luptă spirituală? Ne dăm noi seama, ca și creștini, că toată operațiunea e orchestrată și că ținta e distrugerea creștinismului? Realizăm că trebuie să ne ridicăm din paturile noastre, să smulgem perfuziile din mâini și să ne asumăm realitatea bătăliilor spirituale, să ne unim la rugăciune și mijlocire? Sau credem noi, că îi vom converti?… Da poate credem, totuși e cam imprudent să stăm pe încredințarea asta. Ei nu vin aici să se pocăiască…

În Siria și zona de conflict sunt mulți oameni care au nevoie de ajutor, sunt oameni disperați și în mari nevoi, sunt oameni care și-au părăsit casele ca să scape, sunt oameni care au nevoie să vadă dragostea lui Hristos în faptele de milă ale creștinilor. În Europa vin oameni din acele zone ca să facă diversiune (nu toți). Toată Europa privește le ei, dar pe cei din Siria nu îi mai vede nimeni. Alegem noi să ne trezim? Oamenii aceștia au nevoie de implicarea noastră și în plan spiritual și în plan fizic. Eu nevoie de eliberare de sub robia întunericului, dar și de mâncare și o mână de ajutor. Ce vom face?

Dumnezeu să ne dea înțelepciune. Să pună pe inima bărbaților creștini, gândul de a acționa, de a se implica în marea bătălie spirituală care se dă. Doamne, ajută-ne să vedem realitatea din spatele acestor mișcări, nu ceea ce ni se impune să credem. Doamne, trezește-ne! … sau poate de asta vin oamenii aceștia în Europa… că nu ne-am trezit la o bătaie pe umăr, ci trebuim treziți cu haos, crimă și prigoană…

e doar o părere… poate suferi corecturi…

Editare ulterioară. Am adăugat un clip, pentru a înțelege mai bine de ce e zadarnică încercarea de a ne preocupa cu imigrația și ar fi mai eficientă ajutarea oamenilor în Siria, la ei acasă, în acest caz.

This is by far the best thing I have ever seen on the issue of immigration.

Posted by John Pickering on 29 Octombrie 2015

Dacă ai observat o greșeală te rog sa selectezi acel text și apoi Shift + Enter sau apasă AICI pentru a îmi de de știre.

Abonare

Te poți abona pentru a primi pe email meditările viitoare

Mulțumesc de înscriere.

Ceva nu a mers.

13 comentarii la „Creștinismul adormit vs Islamismul energizat”

  1. Conform previziunilor, Europa va deveni musulmană în 30-40 de ani, fiindcă musulmanii fac mulți copii, iar europenii puțini. Deci urmașii refugiaților musulmani de astăzi o să ne taie gâtul nouă, creștinilor, o să anuleze căsătoria între homosexuali, iar pe ei o să-i arunce de pe clădiri. În țara noastră și în Europa noastră.

    Răspunde
    • Din pacate cam asa se contureaza viitorul. Ca sa vezi cum se vor anula, toate drepturile complotate si muncite, ale minoritatilir sexuale… Si asta e doar o mica parte a realitatii ce ne asteapta.

      Răspunde
      • Noi, creștinii din Europa, ar trebui să învățăm să fim gata să ni taie gâtul pentru Cristos. Pentru femei, care sunt vase mai slabe, e și mai greu, pentru că înainte de a li se tăia gâtul, sunt violate în grup, uneori de 30 de musulmani teroriși și drept-credincioși (în viziunea lor).

        În biserica pe care o frecventez nu am auzit nicio predică despre suferința care vine la pachet cu decizia de a-L urma pe Cristos. Am citit că în biserica primară suferința era o temă principală în învățătură și că cei ucenicizați erau pregătiți intens și îndelung pentru ea, un an și jumătate, până erau botezați, dar uneori durau și trei ani de ucenicizare până la botez. De aceea ei primeau cu bucurie martirizarea.

        Eu simt că în clipa de față mi-ar fi mai greu să nu-L trădez pe Cristos dacă m-aș trezi dintr-odată cu cuțitul la gât, decât dacă aș fi avut parte de sute de predici despre martirizare, suferință și sacrificiu. Nu că aș cocheta cu gândul trădării Lui, dimpotrivă, gândul că aș putea face asta mă îngrozește.

        Pastorul mi-a spus că Dumnezeu ne dă putere în ceasul respectiv, dar afirmația mi se pare simplistă.

        Creștinii din țările de unde vin refugiații știu ce-i așteaptă, sunt familiarizați cu gândul martirajului și se încurajează unii pe ceilalți să nu se lepede de Cristos. Așa ar trebui să fim și noi, dar tot ce văd eu în mediul creștin în care mă aflu este cum să ne mărim clădirea bisericii, care oricum e goală, și cum să ne simțim bine cum să fim fericiți. De parcă Isus a murit pe cruce ca să fim noi fericiți, nu ca să fim scăpați de iad și să pășim pe urmele Lui, prin renunțare și sacrificiu de sine. Jalnic în ce stare am ajuns!

        Răspunde
        • Din pacate acesta este adevarul. Ati pus foarte realist problema, d-le Victor. Domnul sa ne ajute sa nu ne lepadam de El, chiar daca ar trebui sa ne dam viata pentru aceasta. Ce avem de facut este sa ne intarim relatia cu El, in camaruta.

          Răspunde
  2. Teo sunt de acord cu opinia exprimata cu completarea ca nu sunt neaparat ei insisi dintre cei avuti ci platiti de ISIS pentru ca sunt tari la cerbice si sunt din cei ce se pot impune in fata strainilor. Nu sunt nicidecum niste neica nimeni, asta e clar.

    Răspunde
    • Nici eu nu cred că toți refugiații sunt bogați și și-au plătit singuri drumul. Există posibilitatea ca unii dintre ei să aibă rude în ISIS și în alte rețele teroriste, care le-au plătit drumul, ca să-i pună la adăpost de teroare și ca să facă din ei promotori ai ideologiei lor în Europa.

      Răspunde
  3. Mă întrebam eu de ce sosesc refugiați musulmani și nu creștini, doar creștinii sunt cei mai persecutați. Din acest articol am dedus că cei din urmă sunt săraci și poate nici rețelele de trafic nu îi ajută tocmai fiindcă sunt creștini.

    Dacă refugiații ar fi creștini arabi, asirieni, perși, afgani, ar fi bine pentru Europa în general și pentru creștinismul european în special, care ar fi înviorat prin venirea unor oameni cu adevărat dedicați lui Cristos. Nu spun că oficialitățile din țările europene secularizate ar fi încântate de așa ceva.

    Personal nu pot să fac nimic, pot doar să mă rog, dar dacă aș avea putere de decizie i-aș primi doar pe refugiații creștini. Este adevărat că musulmanii suferă și ei, iar fetele lor sunt violate de ISIS în sex jihad, dar musulmanilor le-aș spune să se lupte cu teroriștii, fiindcă sunt mai mulți decât ei, iar teroriștii sunt din familiile lor. Și aș face niște rețele special pentru creștini, ca să-i ajut să se refugieze din calea teroriștilor.

    Răspunde
  4. Foarte adevarat!Daca nici acum nu ne pocaim inseamna ca n-am invatat nimic din istorie nici de la poporil evreu! Dumnezeu sa ne deschida ochii macar acum in ceasul 11/55

    Răspunde

Lasă un comentariu