SOMA – Substanța minune

De când e lumea modernă, unul din visurile oamenilor este să găsească o substanță extraordinară, care să poată vindeca orice afecțiune. E cumva o dorință a nemuririi, a simplificării, a liniștirii. Să ai un medicament pe care să îl poți lua pentru orice afecțiune. Chiar ar fi grozav. Acest gând, a fost de-a lungul timpului motiv de multe scrieri și turnări de filme. Unele mai proaste, altele mai reușite. Totuși, mi se pare că Huxley zugrăvește cel mai bine conceptul prin termenul SOMA, folosit în scrierea sa.

Despre ”Minunata lume nouă” de Aldous Huxley am mai scris eu în meditările mele. Astăzi vreau să vă atrag atenția asupra substanței care în ”minunata lume nouă”, poate vindeca orice, poate înlătura anxietatea, poate aduce fericire, chiar te poți îmbăta cu ea. În scrierea sa, SOMA, este prezentă peste tot și este unul din elementele esențiale ale unei lumi noi și fericite. Huxley scria despre asta în anul 1931 în cartea sa, unde vorbea și despre alte chestii pe care le credem foarte moderne cum ar fi: învățarea în somn, tehnologie reproductivă (reproducerea oamenilor în laboratoare), manipulare psihologică, condiționare clasică și socială. Totuși, toate aceste concepte, dar și altele care apar în scrierea sa sunt favorizate de SOMA.

Ce este SOMA? E o substanţă sub formă de pilule sau lichidă, care vindecă orice, aduce fericire și ține totul sub control orientând omul spre altceva decât spre sine, descurajându-l să stea izolat, ci ținându-l ocupat cu activități și interacțiune socială. E o substanță pe care omul o ia când se teme, pe care o ia când e trist, pe care o ia când îl doare, pe care o ia când vrea să uite de necaz, pe care o ia ca să fie potent, pe care o ia ori de câte ori e ceva inconfortabil sau dureros. E cu alte cuvinte, substanța fericirii, te scoate din toate necazurile și te fericește.

Cuvântul are 4 origini, toate revelatoare. Prima din origini e în tradiția indiană unde a devenit un zeu. Se drogau cu această plantă sau substanță din ea, în timpul ritualelor religioase. A doua origine e imaginară, SOMA fiind reprezentarea unei substanțe ideale care aduce plăcere și e cel mai bine descrisă de Huxley. A treia este denumirea unui sedativ foarte cunoscut și produs de laboratoarele Royce si au ca efect relaxarea musculară este anticonvulsiv și anxiolitic fiind comercializat in SUA din 1955. În fine, a patra origine, SOMA este denumită totalitatea celulelor nereproducătoare ale corpurilor vii. Toate originile termenului sunt revelatoare pentru definirea termenului. Așadar, SOMA, este o substanță care are de a face cu spiritualitatea, promite fericire, relaxare, pace, liniște și lipsa durerii și ține în control reproducerea. Am zice că e substanța ideală căutată de omenire. Este foarte interesantă combinația dar să vedem puțin dacă are vreo implicare în realitate.

Fiecare din noi căutăm fericirea și dacă se poate, să o găsim pe un preț mic. Am vrea să găsim acea modalitatea ieftină care să ne facă fericiți, astfel încât să putem fi fericiți non-stop. Unii apelează la droguri, alții la alcool, alții la bani, sex, religie sau alte și alte soluții ”dătătoare de puțină fericire”. Problema mare este că prețul plătit este foarte mare și nu ne permitem să cumpărăm decât puțină fericire. Vestea apariției acestei SOMA, ieftine, fără efecte adverse și foarte eficiente, ar arunca în extaz cea mai mare parte a omenirii. Cine nu ar vrea să fie fericit, pe un cost foarte mic? Așa se face că oamenii acceptă aproape orice substanță, ideologie, concept care să aducă mult râvnita fericire și pe viitor, orice om sau entitate, care va promite fericirea, va fi adulat și încoronat.

soma-1Nu, oamenii nu au descoperit încă SOMA, dar caută febril. Copiii sunt sedați de mici pentru hiperactivitate, adulții sunt îndopați cu medicamente anti anxietate, luăm steroizi, căutăm legalizarea drogurilor, iar sexul a devenit cea mai recomandată si răspândită cale spre fericire. Ascultați o zi melodiile pe radio și veți observa cum este promovat ca o cale spre fericire, spre cea mai tare fericire. Nu, oamenii nu au descoperit SOMA, dar muncesc la asta. Studii de miliarde de dolari cercetează omul și psihicul lui în mod deosebit, pentru a găsi modalitatea cea mai bună de dresaj comun și de sedare ”cu fericire”. Omul caută febril să acopere problema sa, să o uite, să o îngroape și nicidecum să se confrunte cu ea. Este, la fel ca în cartea lui Huxley, o crimă să te doară ceva. Durerea e rea și trebuie reprimată. Nu trebuie să avem de a face cu ea, ne trebuie drog, ne trebuie calmante. Nici starea de încordare nu mei e acceptată, trebuie relaxare totală, pentru o viață plăcută și productivitate ridicată. Nimic nu trebuie să ne tulbure, de aceea în ”minunata lume nouă”, nu mai există căsătoria și sexul este la liber, îți poate cere oricine și nu prea ai motive să refuzi, poți cere pe oricine și nu poate să te refuze.

SOMA este așteptată, căutată, dorită, cerută. Oamenii vor acel ceva, care să aducă ușor fericirea, extazul, împlinirea și sunt dispuși să pună genunchiul jos și să se vândă, acelui dătător de fericire. Vom continua mâine dacă ajută Dumnezeu. Vom vorbi despre un subiect apropiat nouă: SOMA religioasă.

Dacă ai observat o greșeală te rog sa selectezi acel text și apoi Shift + Enter sau apasă AICI pentru a îmi de de știre.

Abonare

Te poți abona pentru a primi pe email meditările viitoare

Mulțumesc de înscriere.

Ceva nu a mers.

Comentarii prin Facebook

Leave a Reply