O viață pe măsura mea

O să mă folosesc de o povestire a unei familii venite la consiliere pentru a ilustra mai bine gândurile  din dimineața aceasta. Daniela avea 19 ani și se considera scundă, așa că purta cu succes tocuri foarte mari. Se părea că făcuse o artă din a se simți foarte natural în ele și nu avea nici o problemă cu ”răul de înălțime” cum spunea soră-sa. Cristina, avea 17, era tot așa de scundă, dar mult mai plinuță. Ea nu putea să își închipuie cum poartă soră-sa tocuri așa de mari, fără să ”amețească” pe ele. Totuși, la o ieșire, când a fost invitată de un băiat, ca să facă impresie, și-a înfipt în picioare pantofii sorei sale… ce a urmat… e amuzant, dar finalul e interesant. Purtând pantofii sorei sale, care îi erau puțin mari, care aveau tocuri ”amețitoare”, a ajuns înapoi de la întâlnire mai devreme, mai stresată, mai nervoasă, considerând întâlnirea un eșec și pe soră-sa o proastă, și hotărâtă să o pedepsească cumva pentru eșecul întâlnirii ei.

Pe fiecare din noi Dumnezeu ne-a creat într-un fel unic și din păcate, puțini din noi își trăiesc viața lor, cea pe care Dumnezeu le-a dat-o. Cei mai mulți, dorim o viață ”mai bună” decât cea pe care o avem și când spun mai bună, mă refer de regulă la diferențe mari, dintre ceea ce suntem și ceea ce vrem a fi. Să nu credeți că nu susțin dorința de progres, de evoluție, nu la asta mă refer. Mă refer în mod special la construirea vieții noastre pe altă măsură decât avem noi.

Probabil fenomenul diaspora mă va ajuta să mă explic mai bine. Mulți oameni au plecat în afara țării, pentru că unii de-ai lor au plecat mai înainte și le-au spus că e bine acolo, dar nu toți cei plecați trebuiau să plece. Unii din ei nu sunt făcuți pentru un asemenea mediu. Dar au plecat și odată ce te arunci în apă, trebuie să înoţi. Așa se face că dacă ceilalţi ”diasporeni” și-au luat o mașină tare și omulețul nostru și-a luat la fel, dacă ceilalți și-au cumpărat casă și omulețul nostru și-a luat la fel și s-au trezit mulți sufocați de viața din diaspora, condamnând sistemul și trăind mult mai stresați decât în România, datorită trăirii unei vieți supradimensionate pentru capacitățile lor. Au mai venit în ecuație copiii, pe care este greu de regulă să îi ții la o școală acolo, din cauza dificultăților de adaptare și din cauză că în casă se vorbește româna și nu limba de acolo, au mai apărut colac peste pupăză și soacra sau mama, care ”pleacă la copii în străinătate” și complică viața tinerei familii extraordinar de mult, de viața spirituală și familială nu prea mai este timp, că e de muncă mult pentru a trăi binișor. Și așa se face că un omuleț își îmbracă o viață care nu este pe măsura sa și asta îl distruge.

o viata pe masura meaSă nu credeți acum că doar în diaspora apare fenomenul, nicidecum. Fenomenul apare și în țară dar e mai greu observabil și e mai greu de identificat pentru că are finisajele mai bune. Uite un posibil scenariu. Tata și mama au un apartament, dar pentru că e moda caselor hotărât să facă sau să cumpere una. Pentru că nu sunt din cei mai bogați oameni apelează la credite sau fac eforturi colosale să lucreze cu banii lor. Starea asta de agitație și stres se transmite fantastic de repede și eficient în copii. Copiii încep panta descendentă la învățătură și apare răzvrătirea. Soții au motive mai dese de conflict și tensiune. Când ai mai puțină plapumă decât ai nevoie, ceva rămâne dezvelit și cineva se va plânge că simte frig. Așa se face că soții hotărăsc că muncească mai mult pentru a face bani, iar relația între ei se va răci și relația cu copiii de asemeni. Nu mai vorbim de faptul că apare boala, tensiunea, stresul care nu sunt tocmai prieteni în asemenea situații.

Exemple se pot da multe, este dacă vreți ca în povestea de la început unde Cristina, a luat pentru întâlnire pantofii cu toc ai Danielei și a făcut praf întâlnirea. Cristina avea într-un asemenea moment nevoie de cea mai avantajoasă pereche de pantofi a sa nu de pantofii sorei sale.

Uneori m-am trezit și eu într-o viață a altora. M-am trezit dorind o altă viață decât a mea și nu doar că îmi doream ci am și îmbrăcat parțial viața altora. Am avut de plătit un preț mare și acum încă mai am de plătit la el, deși m-am dezbrăcat. Nu se merită trăită o altă viață decât avem menită. Da, cred că fiecare trebuie să evolueze dar nu începând din exterior, de la bunuri materiale, ci din interior de la inteligență, spiritualitate, echilibru. Mulți ar vrea viața unui director de bancă, dar nu cu parcursul acestuia, nu cu facultatea lui, ci cu 8 clase. Nu e potrivit, nu e corect, nu vor putea duce o viață așa de înaltă cu infrastructura lor. Nu e o jicnire, e o realitate.

Gândește-te ce preț are viața pe care o trăiești? Simți că trăiești sau ești prizonier în ea. Care e prețul confortului, casei, mașinii, prestigiului? Dacă plătești cu relația din familie, dacă plătești cu banul stresului, dacă plătești cu prețul relației cu copiii, deja își spun că plătești pentru o viață supradimensionată, care te va strivi pe tine și pe cei ai tăi dragi. Vei munci ca să aibă copiii dar ei nu vor avea. Vei munci ca soția sau soțul să fie mândri de tine, dar ei nu vor fi. Vei munci ca să te bucuri de confort dar nu vei avea când.

Ce croială are viața ta? Ce măsură porți la haina numită viață?

Dacă ai observat o greșeală te rog sa selectezi acel text și apoi Shift + Enter sau apasă AICI pentru a îmi de de știre.

Abonare

Te poți abona pentru a primi pe email meditările viitoare

Mulțumesc de înscriere.

Ceva nu a mers.

Comentarii prin Facebook

Leave a Reply