Sculptorii de statui I

Când el a ajuns în sat era spre dimineaţă. Era obosit, flămând, cu buzele uscate şi crăpate de vântul pustiului, faţa trasă şi uscată, hainele erau aproape rupte şi avea şi multe răni pe trup. Tot ce dorea era o gură de mâncare şi un pat pe care să doarmă. Voia, dacă se putea şi puţin pansament pentru rănile sale şi atât. Nu avea alte aşteptări şi pentru că aşteptările sale nu erau mari, avea şi speranţă că cineva îi va ajuta. Aşa că, exact când începea să răsară soarele omul nostru pătrundea în sat.

Avea să observe că era un sat destul de ciudat. În întuneric nu se văzuse bine şi de aceea aşteptase soarele. În întuneric tot ce se vedea erau nişte forme uriaşe în faţa fiecărei case ca nişte umbre mari. Acum, când a răsărit soarele a observat că nu era nimic de temut. Totul era măiestrie. Toate umbrele hidoase zărite de el erau de fapt sculpturi imense care în bătaia soarelui luceau care de care mai frumos. Sculpturile acelea erau de diferite feluri dar frumuseţea lor era ceva ce se ducea spre desăvârşire. Privea uimit mulţimea de sculpturi care de care mai deosebite şi mai frumoase. Aproape toate simbolizau oameni. Cei mai mulţi din oameni sculptaţi erau sobri, dar erau destui şi bucuroşi, cu mâinile în sus, unii dansau, alţii lucrau dar în general sculpturile erau oameni. Nu mică i-a fost mirarea când avea să descopere că aproape tot satul era plin de sculptori, până şi copiii erau învăţaţi de la vârste fragede să ţină dalta în mână şi să meşterească cu mare artă la statuia pe care voiau să o construiască.

Citește mai mult

Dacă ai observat o greșeală te rog sa selectezi acel text și apoi Shift + Enter sau apasă AICI pentru a îmi de de știre.

Poți primi zilnic noutățile
pe email

Abonează-te și vei fi automat anunțat când scriu o meditare nouă

Mulțumesc de încredere.

Ceva nu a mers.