Simona străluceşte, România se vede aşa cum e?

Deja putem vorbi despre „fenomenul Simona”. România e dintr-o dată mai bine văzută din cauza evoluţiei spectaculoase a Simonei Halep în acest  turneu. Românii se identifică cu această sportivă grozavă şi se simt îndreptăţiţi să spună „vedeţi mă acuma cine suntem noi?” oricărui străin care nu ne ştie sau ne contestă sau respinge. Însă deşi Simona străluceşte, ţara ei, şi a noastră nu e avantajată ci dimpotrivă i se văd toate petele şi murdăriile la o asemenea lumină.

Că ne merge un renume negativ prin lume nu e o noutate. Că nu ne convine renumele ăsta iar nu e nou. Că acest renume e dat de unii din români şi nu de toţi iar e adevărat. Dar de la asta până la toată isteria iscată  în jurul unor performeri e drum lung. Cum apare o persoană care este incontestabil o imagine bună, cum toată ţara se identifică cu acea persoană. Asta nu e tocmai bine. E un fel de „mă simt bine că-s român spărgând seminţe la televizor şi identificându-mă cu Hagi care joacă bine”.

Citește mai mult

Dacă ai observat o greșeală te rog sa selectezi acel text și apoi Shift + Enter sau apasă AICI pentru a îmi de de știre.

Poți primi zilnic noutățile
pe email

Abonează-te și vei fi automat anunțat când scriu o meditare nouă

Mulțumesc de încredere.

Ceva nu a mers.