Toată Scriptura este însuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit şi cu totul destoinic pentru orice lucrare bună. 2 Timotei 3:16 – 17
Fie că vrem, fie că nu vrem noi reprezentăm pe cineva, slujim și arătăm prin viața noastră pe cineva. Îmi amintesc că în urmă cu ceva ani eram la liceu la ora de filosofie și nu prea cuplam eu cu filosofia, imi plăcea logica si psihologia tare, dar filosofia cerea eforturi pentru mine atunci și i-am zis profesorului de filosofie că nu înțeleg, că nu voi avea treabă niciodată cu ea, că nu voi fi filosof niciodată și că nu mă ajută la nimic. Răspunsul său însă m-a pus pe gânduri. Spunea el: Chiar dacă nu știi filosofie, chiar dacă nu cunoști diferite curente totuși în viață adopți un anumit curent filosofic sau altul și nu ar fi rău să le înțelegi. Mai târziu am realizat că avea dreptate.
Dacă ai observat o greșeală te rog sa selectezi acel text și apoi Shift + Enter sau apasă AICI pentru a îmi de de știre.