„Magia” din atingeri

Nu ştiu de ce a creat Dumnezeu aşa pe oameni dar de la naştere încă, prima metodă de comunicare a afecţiunii înţeleasă de un prunc este atingerea fizică. Dacă este neliniştit, dacă plânge, dacă îi este teamă, dacă se sperie, uneori şi dacă îi este foame este de ajuns ca mama sau tata să îl ia în braţe şi să îl mângâie şi să îi vorbească şi se linişteşte. Bineînţeles că el nu înţelege la câteva zile de la naştere ce rosteşte mama sau tata ca să se liniştească şi nici nu este de ajuns ca să vorbeşti cu el doar ci e nevoie de atingere ca să îl poţi asigura de afecţiune, iubire, siguranţă.

Ei bine, nevoia asta de atingere nu dispare odată cu înaintarea în vârstă. Deşi copiii care învaţă să meargă şi să alerge nu mai au nevoie de un timp aşa de mare de petrecut in braţele mamei ei vor veni acolo la fiecare incident sau pericol. Deşi adolescenţii par a se depărta într-o direcţie total opusă mângâierilor părinteşti ei totuşi tânjesc profund după un contact fizic. Deşi în căsnicie ulterior oamenii o răresc cu contactul fizic nonsexual ei au o mare nevoie lăuntrică de atingere fizică.

Citește mai mult

Dacă ai observat o greșeală te rog sa selectezi acel text și apoi Shift + Enter sau apasă AICI pentru a îmi de de știre.

Poți primi zilnic noutățile
pe email

Abonează-te și vei fi automat anunțat când scriu o meditare nouă

Mulțumesc de încredere.

Ceva nu a mers.