Motivațional

Scriam zilele trecute că noi, avem de împlinit o menire, suntem încă pe acest pământ din cauză că prin noi Dumnezeu vrea să-şi arate dragostea şi altor oameni. Nu am fost luaţi încă acasă pentru că avem o sarcină de dus la capăt şi ni se cere să trăim o viaţă mărturisitoare, nu atât prin vorbe cât mai ales prin fapte. Şi nu mă refer la fapte mici, mă refer la lucrări mare, uriaşe, suntem chemaţi să ne exercităm puterea spirituală, nu pentru a face demonstraţii ci pentru a iubi ca Mântuitorul. Asta face parte din desăvârșirea noastră spirituală spre care tindem. Oare de ce ne este teamă să iubim ca El.

Eram elev prin clasa a noua, când a avut loc un incident între un coleg din clasa mea şi unul din clasa a unsprezecea. A venit unul din profesori şi eu eram pe hol cu acel coleg  încercând să îl ajut. A aflat cam care a fost situaţia şi m-a trimis să îl chem pe acel bătăuş la dânsul, dar mă temeam să o fac. Era cu doi ani mai mare şi era bătăuşul şcolii, mă rog, unul din ei. Am refuzat de câteva ori, dar profesorul a zbierat la mine să mă duc. Am plecat dar m-am întors cu o minciună „nu vrea să vină”. Îmi era așa teamă și acest profesor nu mă putea apăra, el venea prin acel corp de școală o singură dată în săptămână. Mi-a fost teamă, din cauză că cel care mă trimetea nu avea nici o autoritate.

Citește mai mult

Dacă ai observat o greșeală te rog sa selectezi acel text și apoi Shift + Enter sau apasă AICI pentru a îmi de de știre.