Nu lăsa mintea să-ți provoace suferință

E ciudat cum unul din organele trupului nostru poate prelua controlul și ne poate face adevărați „oameni ai durerii” nu în sensul Mântuitorului care a suferit pentru izbăvirea lumii, că nu ni se cere asta, ci în sensul cufundării noastre în suferințe învățate și îmbrăcate.

Inclusiv mediul în care creștem e unul care ne impune să fim oameni ai durerii, mai apoi învățăm noi bine lecția și ne provocăm mereu și ne menținem mereu suferința, ne lipim de ea și chiar ne identificăm cu ea. Spun asta cu toată responsabilitatea și pot da exemple nenumărate. Noi oamenii suntem foarte tentați să ne însoțim cu suferința.

Să luăm un exemplu clasic: o decepție în dragoste. Vârsta la care ne îndrăgostim e fragedă de regulă, probabilitatea de a avea așteptări irealiste e maximă. De regulă acea primă relație nu durează și asta este pentru noi o durere. Cei mai mulți nu vor să fie consolați de durerea lor, vor să o trăiască, să o cânte, să o invoce, să o trăiască prin toți porii. Mai mult, acea despărțire la cei mai mulți rămâne o sursă aproape continuă de durere la care nu vor să renunțe.

Scenarii pot fi multe dar e interesant cât de mult ne dorim suferința. Veți spune: dar nu e adevărat, cum să doresc suferința, o urăsc? În realitate dacă analizăm descoperim că suntem așa de familiari cu suferința încât devenim urâcioși cu cei ce ar vrea să ne scape de ea, ne facem adevărate strategii mentale pentru a ne apăra „dreptul la suferință” și asta cunosc foarte bine cei ce fac terapie cu oamenii. Exemple mai la extreme sunt clasicele cazuri de violență domestică, unde persoana abuzată se întoarce în mediul violent pentru că suferința o percepe ca făcând parte din existența ei iar lipsa suferinței, o interpretează ca un atac la imaginea sa.

Poate că aceste cazuri vi se par fie prea îndepărtate, fie prea străine dar să ne uităm doar la neiertare și vedem același scenariu. Neiertând suferim, ne mâniem, ne aprindem, nu dormim, alterăm alte relații, ne inactivăm de la treburile zilnice, disperăm, astea toate doar pe noi ne afectează și așa de greu vrem să iertăm, pentru că ne place să suferim, mai bine zis minții noastre îi place să suferința.  Iertarea ar pune mintea în concediu sau ar trebui să își caute altceva de gândit pe când neiertarea îi dă combustibil de cea mai bună calitate. „Bine faci tu că te mânii? Bine fac, până la moarte.”

Durerea mereu naște durere. Durerea nu naște bucurie deși uneori suntem tentați să credem asta. Lipsa durerii naște bucurie. Dar în același timp durerea cea mai multă ne-o fabricăm noi, nu e ceva ce Dumnezeu îngăduie în providența Sa, ci e ceva care vine pentru că noi nu respectăm Viața și asta înseamnă durere. Să trăiești viața altfel de cât se trăiește înseamnă durere. E durere să furi, nu te doare neapărat atunci dar îți asiguri o cantitate de durere. E durere să curvești, în cele mai multe cazuri nu doare atunci, dar sigur adună o cantitate de durere ulterioară. E durere avortul, e durere minciuna, e durere ura, e durere mânia, e durere respingerea.

Întrebarea pe care mi-o adresez des este, oare sunt doritor de a trăi fără durere? Oare nu mă identific așa de tare cu ea încât mi-o provoc singur? Oare dacă aș avea garanția că pot scăpa de 95% din durere după un tratament scurt aș alege acel tratament. Teoretic da, dar știind că ar trebui să reașez 50% din viața mea oare aș mai vrea?

Mă frământă de ceva vreme alegerea Evei? De ce nu a fost ispitită mai degrabă de pomul vieții în loc de cel al cunoașterii? De ce a vrut durerea morții? De ce mintea mea e setată parcă să aleagă, să-și provoace/să provoace durere? De ce așa de natural ne simțim ca victime/agresori, adică în rolul de manageri ai durerii?

Scriptura ne spune că „El durerile noastre le-a luat asupra Lui”. Cred că durerea, spre care suntem așa de înclinați e o consecință a blestemului venit din neascultare. Parcă nu mai suntem în stare să trăim fără durere, parcă e din noi sau chiar cum zice Scriptura, e blestemul ieșirii de sub voia lui Dumnezeu.

Chiar dacă nu ne doare nimic, ne provocăm dureri prin gânduri, gânduri la dureri ale trecutului mixate cu frânturi de realitate și „bătute spumă” de mixerul minții. Gânduri mixate din durerile trecutului și proiecțiile fantasmagorice ale acestora din viitor. Vedem monștri în viitor pentru că îl privim prin traumele trecutului. Mai mult „vedem ce vrem să vedem”. Dacă am avut o durere, rănire în trecut putem alege ca să gândim că în viitor nu mai e posibilă, pentru că am învățat lecția sau să alegem să ne temem mereu de oameni. Ghici ce? Alegem să ne temem mereu de oameni pentru că asta ne provoacă suficientă suferință ca să ținem în viață acea durere permanentă.

Și totuși putem scăpa ce cea mai mare cantitate de suferință prin înnoirea minții, prin trăirea în prezent. Eu am ajuns la concluzia că doar trăirea asumată, în prezent e soluția pentru a scăpa de cea mai mare cantitate de suferință. Aș fi tare curios de părerea voastră pe această temă.

Photo by Jonathan Rados on Unsplash

Dacă ai observat o greșeală te rog sa selectezi acel text și apoi Shift + Enter sau apasă AICI pentru a îmi de de știre.

Abonare

Te poți abona pentru a primi pe email meditările viitoare

Mulțumesc de înscriere.

Ceva nu a mers.

4 comentarii la „Nu lăsa mintea să-ți provoace suferință”

  1. Trăirea în prezent e o soluție prezentata de mulți psihologi și autori ( E Tole de exemplu). Unii ii spun mindfullnes. Sunt multe metode care ajuta: respirația, concentrarea pe soluții, pe pozitiv. Problema e ca mulți le resping din teama, pentru ca nu înțeleg, considera ca tot ca nu e descris în Biblie e neapărat rău.
    Și de aici multe suferințe și multe cazuri de depresie în adunări.
    Dar metodele nu vin în contradicție cu Biblia.
    Bucurați-vă neîncetat! e un indemn la gândire pozitiva.

    Răspunde
    • Nu mă duc în acea direcție deși probabil ma voi documenta. Eu observ viața și caut în Scriptură. Conceptul de gândire pozitivă are multe probleme (atât cât știu eu despre el) pentru că nu atinge baza, fundamentul. Te Tole mi-a mai spus cineva și voi căuta resurse după ce îmi conturez eu optica astfel încât să îl pot analiza fără a fi vulnerabil.

      Cred că e imperios necesar să trăim astăzi. E cea mai mare realizare pe care o putem avea. Dumnezeu ne-a oferit mântuirea, dacă noi trăim astăzi înseamnă că Îl ascultăm și ne încredem în El, îi acceptăm voia Sa pentru viața noastră.

      Mulțumesc mult de intervenție!

      Răspunde
  2. Pace! Am observat că acest articol e din data de 06.01.2020. Am citit și un alt articol al dvs.din data de 31.12.2019 ,,Binecuvântările însingurării„. Acolo ați menționat printre multele rânduri despre:
    -,,Ei, farmecul însingurării este că stând cu mine o vreme, trecându-mi spaimele, încep să cred că sunt ok așa cum sunt, încep să mă accept și chiar să mă plac. Lucru esențial când vrei să fii de folos semenilor. Scriptura ne spune prin cuvintele Mântuitorului: „Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți.”
    -,,Consider însingurarea o binecuvântare pentru că mă pot opri din gândire. Da, fac asta tot mai des, poate veți crede că o iau pe căi rătăcite, credeți ce vreți dar e minunat să trăiesc doar prezentul. Tot Mântuitorul spune: „Ajunge zilei necazul ei!” Noi oamenii am vrut să decidem noi, de aceea am ales prin Eva să mâncăm din pomul cunoștinței și de atunci mintea ne conduce pe noi nu noi deținem mintea. Când înveți să folosești mintea ca pe oricare alt mădular capeți pace. În singurătate e cel mai prielnic mod de a face asta, dacă nu te înfricoșezi.„
    Ceea ce vreau să scriu este că exersând ,,însingurarea„ care mă poate opri din gândire, mă învăț să folosesc ,,mintea ca pe oricare mădular„ și suferințele le voi preda Domnului atunci cred că voi putea trăi prezentul. Ioan 15:5 a doua parte a versetului ,,Căci despărțiți de Mine nu puteți face nimic„. Dacă greșesc ,îmi cer iertare pentru că m-am băgat în seamă fără rost. Dar cred că numai împreună cu Domnul putem ajunge la o maturitate desăvârșită si la o viață din Scriptură.

    Răspunde

Dă-i un răspuns lui Teofil Gavril Anulează răspunsul