Dăruire cu dichis

Suntem în perioada… cadourilor. De la „tradiționalul” Black Friday începe goana după cadouri și se gată într-o mare epuizare după anul nou. Epuizare fizică, psihică și financiară care ne propulsează în noul an obosiți și extenuați. Nu știu pentru cine și ce cadouri ați cumpărat anul acesta sau pentru cine planificați să cumpărați dar vreau să vă provoc la puțină meditare.

Am observat că a dărui este foarte alterat. În România mai ales văd o similitudine bizară între „dar” și „șpagă”, între „cadou” și „atenție”. Îmi sunt cunoscute expresiile: „o mică atenție domnul doctor” sau „o atenție din partea mea” sau „un dar pentru dumneavoastră” sau „un cadou în semn de mulțumire” ceea ce mă face să mă întreb cât dintr-un dar sau cadou mai este cadou și ce semnifică cu adevărat acel cadou?

E perioada sărbătorilor, când toată lumea primește cadouri, pentru mine perioada reducerilor vine după asta, nu înainte. Dacă vreau să cumpăr ceva ieftin aștept să tracă „luna cadourilor” că de potrivite ce au fost cadourile, multe sfârșesc pe olx la vânzare. Și spun asta serios, numai să urmăriți ce e după sărbători și ce prețuri bune au.

Cheltuim tot mai mult pe cadouri și parcă nimerim ca nuca in perete cu ele. Oferim fie lucruri scumpe ca să impresionăm, fie lucruri ieftine ca să scăpăm și parcă impactul este așa de mic. Nu mai avem nici măcar cheful de a ne aminti ce își dorește persoana cu care avem relația, nu vrem sa facem cercetare, nu ne gândim prea mult ce semnifică ceea ce oferim, nu estimăm ce impact ar putea avea. Vrem să ne achitam de obligație și gata, ce tot atâta bătaie de cap?

Fiul meu Iosua e naiv, nici nu are cum fi altfel la vârsta sa, e copil de 8 ani care crede că cel mai frumos cadou ce poate să îl facă tatălui sau mamei sunt desene pe o hârtie, o felicitare stângace desenată sau confecționată de el. La fel crede că jucăria cu care a șters tot varul de pe pereți e cel mai grozav cadou ce îl poate face unui alt copil. Îl tot opream când voia să dea jucăriile sale uzate drept cadou, până când mi-a spus cu lacrimi în ochi că mașinuța aia chiar merge bine, că e cea mai grozavă. Asta m-a provocat să meditez: cum interpretăm cadourile primite? cum facem cadouri? Care ne sunt gândurile și intențiile când oferim?

Din politețe zâmbim și mulțumim și primim cadoul, dar de ce? Copii mei au primit recent niște bomboane de sugari aduse de prin străinezia din nu știu ce an. Din politețe le-au acceptat dar au întrebat acasă: și noi ce facem cu astea? Oare de ce vrem să ieșim ieftin, să dăm ce nu ne trebuie nouă?

Când am cunoscut-o pe soția mea, printre altele colecționam felicitări frumoase, de unele eram chiar mândru și mă lăudam la soția mea cu valoarea lor. Când au venit sărbătorile și soția mea s-a așezat să scrie, le-a luat fix pe alea mai de soi din colecția mea și le-a scris până să ajung eu să le văd. M-a deranjat asta, dar discuția ulterioară cu ea m-a schimbat. Logica ei era simplă: ce e mai bun aia trebuie să oferim, acesta era principiul ei de viață pe care l-am învățat cu greu și eu, egoistul. De atunci nu mai dau cadou lucruri ieftine ci lucruri care semnifică ceva pentru relația mea cu acea persona sau ceva care are importanță, necesitate sau semnificație pentru primitor.

Ce spun prin cadoul oferit de mine? Trimit prin el gânduri alese de prețuire, respect, considerație? Transmit mesaje plăcute, de încurajare, apartenență, iubire? Sau transmitem mesajul: bine că am scăpat.

Ce mesaj ai receptat o dată cu ultimul cadou primit? Ai simțit că e un cadou cu semnificație? Ai simțit că el exprimă ceva? Sau a fost ceva impersonal, oficial, fără țintă și direcție?

Dacă mai adaug aici fenomenul SMS-urilor cu urări, al pozelor de facebook in care ești „tăguit” ca dedicație, deja îmi vine a plânge, mă iau depresiile. Trăim așa de fals, reci și impersonali că „spargem bani degeaba” pe cadouri. Trăim o viață artificială.

Sunt subiectiv, dar pentru mine e mai valoros un telefon primit sau o scrisoare/felicitare (scrisă pe hârtie, cu mâna) iar dacă primesc un cadou aș vrea să fie semnificativ. Aș vrea ca un cadou să nu mă îndatoreze „pe viață” dar să nu fie nici din ăla de îl arunci undeva, că nici trei lei nu faci cu el pe net. Un telefon, o scrisoare, e mult mai valoros decât un cadou oarecare.

Vă doresc… inspirație, simplitate și bun gust.

Dacă ai observat o greșeală te rog sa selectezi acel text și apoi Shift + Enter sau apasă AICI pentru a îmi de de știre.

Abonare

Te poți abona pentru a primi pe email meditările viitoare

Mulțumesc de înscriere.

Ceva nu a mers.

Leave a Reply