Eliberare sau vindecare

Domeniul consilierii creștine e unul destul de greu și la partea de lucru efectiv și la partea de mentalități. Dacă în biserici ar fi cât de cât o cultură a ceea ce presupune consilierea, aceasta ar fi mult mai eficientă și din punctul de vedere al timpului consumat și din punctul de vedere al eficienței procedeelor terapeutice. Din păcate educarea corespunzătoare este deficitară ca să nu spun că este contrară consilierii.

Nu înțeleg și cred că nici nu voi înțelege de ce pastorii văd în consilieri concurenți, când aceștia trebuie să fie și sunt de fapt oameni care completează echipa de slujire în mod eficient, sunt oameni pregătiți care pot oferi ajutor celor care se luptă cu diferite probleme la un moment dat. Nu vor să fie păstori, nu fac concurență, nu își fac biserică ci fac ceea ce Dumnezeu i-a chemat și datorită acestei chemări nu ar putea păstori biserici. Sper să perceapă asta toți pastorii și în același timp toți cei chemați să fie consilieri creștini.

Una din dilemele născute din această stare de fapt este duelul, dacă îi pot spune așa, între eliberare și vindecare. Mulți, foarte mulți credincioși preferă eliberarea,  asta datorită faptului că li se predică asta. Prin eliberare se înțelege scăparea de un păcat sau comportament nociv, în urma unei rugăciuni sau a unei „stăruințe” a unui om puternic spiritual, a unei biserici și sau a persoanei în probleme. Eliberarea presupune un efort limitat dar intens pe scurtă durată, în care accentul care de cele mai multe ori pe cineva din afară, pe o forță venită în ajutor, iar cel care are problema ar trebuie să simtă eliberarea, adică o scăpare instantanee de problema sa ca urmare a efortului bisericii sau celor care provoacă acea eliberare.

În paralel cu asta dar oarecum opus, nu ca efect ci ca procedeu e vindecarea. Vindecarea, cea care face obiectul muncii unui consilier, presupune un efort de lungă durată și presupune lucrul personal al celui în probleme. Consilierul devine doar un ghid nu un vindecător. Vindecarea vine ca urmare a încrederii personale în Dumnezeu și a efortului făcut în conformitate cu această credință. Vindecarea e un procedeu de lungă durată și presupune schimbarea unor credințe, comportamente, tipare și presupune și perseverarea în acest stil de viață schimbat.

Acum e oarecum clar de ce se preferă varianta eliberării de către cei mai mulți oameni. Implică personal efort mai puțin, responsabilitate personală mică și implică „instant-ul” mult cunoscut în zilele în care trăim. Totuși, deși cred că există eliberare, am experimentat asta în ședințele de consiliere, a venit când Dumnezeu a decis așa, cred cu tărie că mulți se îmbată cu apă rece în privința ei. Au apărut mulți, prea mulți „eliberatori” care fac să pară „floare la ureche” eliberarea de păcate sau afecțiuni. Eu fac consiliere de aproape 20 de ani și mă simt rușinat de performanțele acestor eliberatori. Eu și colegii care facem consiliere lucrăm zeci de ședințe pe un caz iar acești oameni vin și promit „instantul” ca la microunde. Mă reped, cred că există vindecări instant, dar nu cred nicicum în universalitatea metodei și în comercialul ei. Și asta nu o afirm că sunt eu sceptic ci din cauza celor care vin la consiliere după „eliberare”.

Sincer și eu mi-aș dori să existe metoda asta pe scară largă. Fac consiliere de mulți ani și o fac gratuit consumând 5-6 ore zilnic. Aș face zeci de eliberări pe zi, ar fi nemaipomenit de eficient.

Realitatea e că noi ca oameni facem orice să scăpăm de efort, să economisim timp și să fugim de durere ori consilierea implică și efort și timp consumat și durere trăită sau retrăită. Consilierea înseamnă o abordare nouă a vieții pe anumite capitole, înseamnă o reașezare a relației cu Dumnezeu, înseamnă o călătorie în trecut de multe ori, înseamnă înțelegerea unor traume ale trecutului și înseamnă credință și lucru.

Psihologia și consilierea

Aici e iar o zonă sensibilă pentru creștini. E predicată ca fiind demonică folosirea psihologiei de către creștini și lucrul acesta e o minciună. Despre asta voi scrie curând. Pe scurt însă: Psihologia are „părinții” credincioși, cei mai mulți dintre ei sunt evrei apoi creștini. Apoi, psihologia are originile în Biblie (aici e mult de scris) Biblia e cea care a fundamentat psihologia deși unii vin și cu alte variante. Dacă privim la modul în care e structurată psihologia și la modul în care confirmă Biblia (cu toată încercarea de a fi denaturată această asemănare din partea umaniștilor).

Psihologia ne dă instrumente eficiente de lucru. Duhul Sfânt despre care am scris aici e instrumentul principal în consilierea creștină dar nu exclude folosirea de instrumente de lucru existente în domeniu. Da, unele paradigme, unele teorii, unele instrumente nu sunt compatibile dar nici nu le folosim pe acelea. Așa că aș face un apel la moderare la predicile pe această temă și la o bună documentare înainte de a lansa păreri personale în funcție de „feeling”. Doamne ajută, Doamne dă izbândă.

 

If you found an error, highlight it and press Shift + E or clic aici to inform us.

Abonare

Te poți abona pentru a primi pe email meditările viitoare

Mulțumesc de înscriere.

Ceva nu a mers.

Comentarii prin Facebook

Leave a Reply