Ți s-a urât cu binele?

Ca oricare dintre voi am meditat la vremea bilanțului asupra vieții mele, a familiei mele dar și asupra cadrului mai extins al vieții sociale în timpurile prezente. Mi-a venit în minte remarca transmisă de Dumnezeu prin prorocul Ieremia poporului său: Ți-am vorbit când îți mergea bine; dar tu ziceai: „Nu pot s-ascult!”

La noi în sat, când cineva acționa riscant deși nu era cazul, obișnuiam să îl întrebăm „ti s-a urât cu binele?” era o încercare de a îi atrage atenția că se poate termina rău de tot, că se poate prin acea acțiune pune capăt liniștii sau sănătății sau bunăstării sale. Ei bine, de multe ori am comis-o și ei ca adolescent. O dată mi s-a urât cu binele și i-am tras scaunul tatei în timpul rugăciunii de la masă iar când s-a așezat la loc a ajuns de la masă la sobă. Nu am apucat să nimeresc ușa, că din căzătură a și înșfăcat mătura și până să ies aveam deja două cozi de mătură încasate, pe celelalte două le-am încasat până să ies pe poartă spre școală. Tata se supăra foarte greu, dar atunci a fost una din puținele situații. Era totul foarte bine iar mie mi se urâse cu binele…

Cel mai adesea ni se urăște cu binele când ne plictisim. Mă uit adesea la copiii mei, la alți tineri și adolescenți și cele mai multe boacăne le fac din plictiseală. Cei mai mulți fumători tot de acolo încep obiceiul lor păgubos. Cele mai multe persoane care vizualizează pornografie tot de la plictiseală pornesc. Mai mult, trișatul în cele mai multe situații de familie tot de acolo începe, când unul se plictisește în relație și i se urăște cu binele iar după o asemenea alegere binele rareori mai apare în forma dinainte.

Deși există si persoane care nu sunt de acord cu această afirmație totuși cred că în România se trăiește mai bine decât s-a trăit vreodată până acum din punct de vedere economic. Cel puțin de când mă știu eu, nu mă duc pe o perioadă mai mare de timp, dar din câtă istorie cunosc nu identific o perioadă de prosperitate economică mai mare în condiții de egalitate socială (așa cât există această egalitate). Din păcate însă constat cu tristețe că disponibilitatea de a acționa iresponsabil crește odată cu creșterea potenței economice. , iar disponibilitatea de a trăi echilibrat și de a asculta de Scriptură scade direct proporțional, pe măsură ce crește capacitatea de a ne împlini dorințele, în cele mai multe cazuri.

Când omul e în lipsă, în nevoie, în suferință e mult mai dispus să-și îndrepte gândul spre Dumnezeu, să respecte legile, să aibă o conduită morală, să ajute pe alții, să empatizeze, să socializeze. Când e „în bani” aceste aspecte își pierd din importanță pentru cei mai mulți.

Mă tot minunam venind dinspre Vatra Dornei spre Mediaș cum treceau pe lângă mine oameni cu bolizi deși eu mergeam cu viteza maxim admisă unii zburau pe lângă mine. Inițial i-am judecat dar apoi m-am întrebat? Dacă tu ai avea un avion ca al lor ai sta după o tigaie ca asta? Acum zic că da, respect regulamentul, dar ispita ar fi mare și nu pot garanta un răspuns 100% onest. Omului i se urăște adesea cu binele. Credem că dacă avem o mașină scumpă e ilegitim să mergem după una ieftină chiar dacă aceea circulă regulamentar.

Din păcate disponibilitatea de a acționa peste limite e înțeleasă greșit. Da, e bine să îți depășești limitele, să muncești să ieși din zona de confort dar asta doar în ce privește dezvoltarea ta personală și într-un mod neriscant pentru ceilalți sin jur. Din păcate oamenii preferă să riște viața lor și a celorlalți la pachet. Asta e situația celor care „de prea mult bine” încalcă regulile de circulație, a celor care „de prea mult bine” încalcă regulile familiei, a celor care „de prea mult bine” insultă pe alții, a celor care „de prea mult bine” consideră că Dumnezeu nu e real sau că nu e necesar și acționează în consecință.

Oare să nu avem capacitatea de a ne acomoda cu binele? Să nu existe în noi mulțumirea pentru pace, liniște, bunăstare, sănătate? Să ne dorim chiar așa fără limite mereu ceva nou? Să fim chiar atât de dispuși să sacrificăm aceste binecuvântări pentru mici hachițe și mofturi? Să fie nemulțumirea adamică așa de puternică și azi? Să ajungem să disprețuim harul așa de iresponsabil? Sunt întrebări la care realitatea îmi zice că avem capacitatea de a ni se urî cu binele.

Dumnezeu ne zice Ți-am vorbit când îți mergea bine; dar tu ziceai: „Nu pot s-ascult!” oare cât ne va mai vorbi în această stare și când va alege să ne vorbească în alt mod. Scriptura ne spune că Dumnezeu vorbește însă, când într-un fel, când într-altul; dar omul nu ia seama.

 

 

Dacă ai observat o greșeală te rog sa selectezi acel text și apoi Shift + Enter sau apasă AICI pentru a îmi de de știre.

Abonare

Te poți abona pentru a primi pe email meditările viitoare

Mulțumesc de înscriere.

Ceva nu a mers.

No Responses

Leave a Reply