Fățărnicia – o fotografie a legalismului

Probabil nu trebuie să insist mult asupra definirii fățărniciei. Fiecare din noi știm ce este un fățarnic și acuzăm adesea pe alții de un astfel de comportament pe care cu siguranță noi nu îl practicăm ci doar unii oameni din anturaj. Fățarnicul e un om care are măcar două atitudini diferite care țin de context. Fățărnicia poate avea multe combinații și se poate ajunge lejer la comportamente schizoide uneori foarte grave. Spun uneori deși e întotdeauna grav să fii fățarnic.

Fățărnicia e mai mult sau mai puțin acuzată dar întotdeauna e identificată. Adică depinde de tipul de om care are de a face cu fățarnicii. Unii vor alege să confrunte fățarnicul, alții, cei mai mulți nu vor confrunta dar îl vor trece într-un catastif intern sau al unui grup pe fățarnic iar alții nici nu se vor obosi să mediteze la fățărnicia celor din jur. De obicei cei mai ofensați de fățărnicie sunt fățarnicii. Se pare că ei vor și repera, cel mai repede, cazuri ca ale lor.

Dacă de identificat nu e foarte greu, de condamnat nu se ocupă foarte mulți întrucât e considerat un păcat lejer, pardonabil, scuzabil față de „alte păcate mai grave” înseamnă că puțină lume va medita la o astfel de chestiune care nu e nicidecum cea mai neînsemnată problemă a creștinilor. Odată cu fățărnicia vine și prietena ei cea mai bună care e minciuna. Una fără alta nu ar putea trăi, sunt mai mult decât prietene, sunt surori siameze din alea imposibil de despărțit. Lor li se adaugă lipsa de respect pentru cei din jur ca să nu zic chiar lipsa iubirii de aproapele.

Un exemplu biblic care îmi vine în minte este cel al familiei lui Anania și Safira. Doi oameni care au fost uciși de fățărnicie și care au rămas scriși ca exemplu la categoria „așa nu” pentru toată istoria. Ei au vrut să fie și împlinitori ai legii nescrise, ai curentului care circula prin biserica primară de acolo dar și să își rezolve unele probleme ale lor. Nu era interzis să își țină o parte din sumă, dar au vrut să pară la fel ca frații lor care vindeau și dădeau tot comunității și au apelat, în fățărnicia lor, la minciună. Generatorul acestei stări de lucruri era legalismul, conformarea lor la legi, fie ele și nescrise, cu gândul de a fi pe placul lui Dumnezeu, al comunității și strădania de a fi mai buni.

Desigur că nu toate fățărniciile au un final așa de tragic dar ele sunt condamnate de Mântuitorul clar și fără loc de întoarcere. El folosește des expresia „Vai de voi, cărturari şi Farisei făţarnici!” iar în cuvintele surprinse de evanghelistul Matei: Făţărnicilor, bine a proorocit Isaia despre voi, când a zis: „Norodul acesta se apropie de Mine cu gura şi mă cinsteşte cu buzele, dar inima lui este departe de Mine. Degeaba Mă cinstesc ei, învăţând ca învăţături nişte porunci omeneşti.” O atenționare clară și explicită care nu cred că mai are nevoie de lămuriri, o condamnare a fățărniciei generată de legalism.

Unul din primele mele cazuri de consiliere, pe vremea când nu aveam nici măcar habar că o să ajung să fiu acreditat să fac consiliere a fost al unei tinere fățarnice. Recunosc că tatăl său, care a adus-o la consiliere deși eram doar puțin mai mare decât ea a plecat dezamăgit de rezultat. Concluzia: ai stricat-o și mai tare pe fiică-mea, acum nici în sat nu se mai îmbracă cum trebuie. Era vorba de o tânără care, în trenul cu care făceam naveta, la mers spre școală se schimba în toalete și de la pioșenia impusă devenea de nerecunoscut. În tren era „schimbarea la față și la trup” așa de tare se schimba incât – de câteva ori eram în preajmă – la întâlnirea cu tatăl ei acesta nu a recunoscut-o. De la fustă până în pământ, batic legat sub barbă și alte alea ieșea din toaleta trenului în blugi, cămașă și cu ceva accesorii de i se spunea „stewardesa”. Nu exagera ci chiar avea bun gust dar era în contradicție flagrantă cu legile vestimentare ale cultului ceea ce i-a adus câteva bătăi zdravene chit că avea 17 ani. Ea recunoștea că e fățarnică și trist a fost că familia , din cauza asta, o numea curvă deși noi navetiștii știam clar că nu poate fi cucerită și nu a fost cucerită de nimeni. Legalismul a împins-o la fățărnicie, credința ei nu era una a inimii ci una a legilor sau mai bine zis, credința părinților impusă ei.

Vedeți voi, formalismul religios va produce fățarnici. Cine ar putea împlini toate legile? Nimeni. Atunci cel mai la îndemână ne este să mascăm nereușita. Un exemplu dur: statisticile spun că peste 60% din creștinii americani privesc pornografie, tind să cred că în România e mai mare procentul întrucât tot statisticile spun că numărul de ore petrecut la TV sau calculator de români e mai mare ca în orice altă țară. Totuși, condamnăm și spunem „Țțțț!” când auzim de câte unul prins cu așa ceva. Totuși nu vrem să abordăm această problemă la nivelul bisericilor, nuuu, noi nu vrem să dăm idei, nu vrem să acceptăm așa ceva! Nici să nu fie pomenit! Asta se cheamă fățărnicie, de dragul legilor, brandului, formei, lăsăm fără ajutor o categorie însemnată de oameni. În aceeași situație se află păcatul iubirii banilor, dorința de renume, mândria și multe altele.

Suntem fățarnici pe bună dreptate. Un legalist nu are cum să fie altfel decât fățarnic întrucât legea nu poate fi împlinită iar el trebuie să pozeze sfânt… sau aproape.

E necesar să continuăm cu partea următoare ca un leac pentru fățărnicie. Dacă ajută Dumnezeu poate mâine.

 

Dacă ai observat o greșeală te rog sa selectezi acel text și apoi Shift + Enter sau apasă AICI pentru a îmi de de știre.

Abonare

Te poți abona pentru a primi pe email meditările viitoare

Mulțumesc de înscriere.

Ceva nu a mers.

Comentarii prin Facebook

8 Comments

  1. victor802006 01/09/2016
  2. adrian 13/09/2016
    • Teofil Gavril 14/09/2016
      • adrian 14/09/2016
        • Teofil Gavril 15/10/2016
          • adrian 18/11/2016
  3. Teofil Gavril 18/11/2016
    • adrian 18/11/2016

Leave a Reply