Îţi mulţumesc că nu sunt ca ceilalţi oameni

Scriu aceste rânduri sub influența unei discuții de pe facebook, recunosc asta. O discuție în urma căreia am fost nevoit să recunosc pentru mine însumi că trebuie să mă pocăiesc mai tare și să învăț a iubi mai mult. Nu voi reda acea discuție, ci mă voi concentra asupra unor concluzii ale mele după ce am meditat la modul în care noi „creștinii” ne raportăm la alți oameni prinși în ghiarele păcatului.

Îmi persistă în minte întâmplarea relatată de evanghelistul Luca prin cuvintele: A mai spus şi pilda aceasta pentru unii care se încredeau în ei înşişi că Sunt neprihăniţi, şi dispreţuiau pe ceilalţi. „Doi oameni s-au suit la Templu să se roage; unul era Fariseu, şi altul vameş. Fariseul sta în picioare, şi a început să se roage în sine astfel: „Dumnezeule, Îţi mulţămesc că nu Sunt ca ceilalţi oameni, hrăpăreţi, nedrepţi, preacurvari sau chiar ca vameşul acesta. Eu postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuială din toate veniturile mele.” Vameşul sta departe, şi nu îndrăznea nici ochii să şi-i ridice spre cer; ci se bătea în piept, şi zicea: „Dumnezeule, ai milă de mine, păcătosul!” Eu vă spun că mai degrabă omul acesta s-a pogorât acasă socotit neprihănit decât celălalt. Căci oricine se înalţă, va fi smerit; şi oricine se smereşte, va fi înălţat.”

Vedeți voi, păcate sunt multe și scopul păcatului este să de depărteze de Dumnezeu. Faptul că noi clasificăm păcatele este regretabil dar dacă clasificăm oamenii din cauza păcatelor lor în mântuibili sau nemântuibili cred că atacăm lucrarea de mântuire a Domnului Isus. Să spui că unele păcate sunt de netolerat și că acei oameni nu ar avea dreptul să fie salvați mi se pare un abuz și o ingerință în ceea ce Dumnezeu a decis.

Priveam adesea la alții pe care îi consideram mai păcătoși ca mine și ziceam: Cum poate omul acesta să se mai roage? Cu ce tupeu mai ridică glasul spre Dumnezeu? Crezând că păcatele mele sunt mai lejer de iertat, iar ale altora sunt neiertabile. Legea din mine clasifica păcatul la fel cum făcea fariseul citat mai sus. Credeam că păcatele mele sunt mai mult greșeli și că ale altora sunt „păcătoaie”. În realitate, păcatul, oricare ar fie el, separă omul de Dumnezeu. Deși credem că mândria pune un zid subțire între noi și Dumnezeu, iar curvia sau fumatul sau homosexualitatea pune un zid de cazemată, realitatea este că se pune un zid în ambele cazuri și există despărțire în ambele cazuri, iar spargerea acelui zid are aceeași procedură în ambele cazuri. Problema este că mândria e acceptată și chiar cultivată cu multe forme evlavioase, pe când celelalte pot fi deconspirate foarte ușor.

În discuțiile cu o persoană la consiliere, persoană cu o ură înverșunată față de alte femei care „au nesimțirea să își înșele soții” a ajuns la concluzia că ura ei era generată de un sentiment de nedreptate pe care îl simțea, ea nu avea curajul să facă asta și ura pe oricine avea acest curaj. Deci nu era deloc sfântă ura, ci chiar păcătoasă, dar avea o haină acceptată religios. Nu? Clar că trebuie să condamnăm astfel de păcate și să le deconspirăm cu toate detaliile scârboase, dar în așa fel încât acea persoană să nu se mai poată ridica niciodată.

Tot din experiență vă mai relatez un caz. Fiul unui predicator a avut experiențe homosexuale și cu timpul tatăl său a aflat. A fost tulburare între ei dar e singurul lui fiu așa că neavând altceva ce face a acceptat tacit realitatea asta. El, fiul, conduce lauda și închinarea în biserică, tatăl știe dar nu face nimic în schimb tună, fulgeră, trăsnește și amenință orice alt om aflat în aceeași postură. Este cel mai vehement vorbitor și instigator la ură față de astfel de oameni din localitatea sa.

Nu știu dacă tu ai fost în situația fariseului dar eu am fost de multe ori, mai ales când mă comparam cu cei cu patima spre alcool, curvie, homosexualitate, droguri, pedofilie și altele. Mi-a  fost incredibil de greu să accept că acei oameni pot beneficia de mântuire. Mi-a fost greu să mă gândesc să dau o mână de ajutor la așa oameni fiindu-mi scârbă să dau și mâna cu ei. Dar Dumnezeu mi-a arătat clar că păcatele mele nu sunt mai sfinte decât ale lor. Am conștientizat că și ei au nevoie de mântuire și eliberare și că Hristos a murit și pentru ei. A trebuit să admit că într-un fel mă făcusem cu de la mine putere paznic la poarta raiului, triam eu oamenii în mântuibili sau nemântuibili. Am greșit mult, eram la fel de păcătos ca și ei și eram exact în aceeași situație, dependent de jertfa Mântuitorului și de harul lui Dumnezeu. Și astăzi tot așa de dependent sunt de har.

Mă fascinează legalismul creștinilor. Se angajează în acțiuni fără a le cerceta deloc efectul și motivația. Cred că datoria lor este să deconspire și să acuze păcătoșii. Se angajează în lupte mediatice pentru arătarea hidoșeniei păcatului dar nu se întreabă deloc care va fi efectul acestor acțiuni. Se cred paznici Domnului și uită că Dumnezeu îi cheamă să iubească precum au primit model de la Hristos.

Vrem să se întoarcă oamenii cu fața spre Dumnezeu și e bine asta, dar cum să o facă? De ce să o facă? Din cauza amenințărilor noastre? Din cauză că ne dăm noi sfinți? Ce fel de Dumnezeu văd ei în noi? Cum arată Dumnezeul zugrăvit de noi? Oare ura din noi îl colorează adecvat pe Dumnezeul despre care mărturisim cu gura?

Da, oamenii zac în păcat și au nevoie de Hristos. Păcatul nici nu mai trebuie deconspirat că se practică deschis, nu mai este ascuns, dar întrebarea este ce facem ca și credincioși pentru salvarea oamenilor pentru că diagnosticul e ușor de pus. Îi spunem: Ești păcătos! Meri de te pocăiește și apoi discutăm despre Dumnezeu! Limităm harul doar la cine ne place nouă. Oamenii au nevoie disperată să îl cunoască pe Dumnezeu iar noi adesea prezentăm un Dumnezeu al urii, al răzbunării și al pedepsirii și mult prea rar văd în noi un Dumnezeu al milei, îndurării, dragostei.

Știu că e greu să iubești astfel de oameni, să ajuți astfel de oameni, să lucrezi cu astfel de oameni dar dacă tot nu ești dispus să o faci, nu ai vrea să fii mai prudent cu cuvintele la adresa lor? Te rog!

Doamne, ajută-ne pe noi pocăiții să ne pocăim și să iubim Cristic. Ajută-ne să fim sare și lumină, nu bolovan de sare și nici faruri orbitoare, ci prin viața noastră să aducem gust bun și prin viața noastră să arătăm că Tu ești bun, îndurător, drept și că oferi păcătoșilor o variantă de a scăpa de la pierzare fără nici o plată sau clasificare a păcatelor din viața lor.

 

Dacă ai observat o greșeală te rog sa selectezi acel text și apoi Shift + Enter sau apasă AICI pentru a îmi de de știre.

Abonare

Te poți abona pentru a primi pe email meditările viitoare

Mulțumesc de înscriere.

Ceva nu a mers.

Leave a Reply