Robiile eliberaților – Tradițiile

Familia lui Dan avea multe tradiții. Una din ele era ca la sărbători să se strângă în fiecare zi din ultimul an și să își spună „în familie” eșecurile dar și planurile pentru următorul an. Această întâlnire de-a lungul timpului a degenerat depășind ceea ce străbunii lui au făcut. Acum nu era o întâlnire intimă, ci una destul de lărgită în care Dan nu se considera niciodată în largul său să facă astfel de mărturisiri, așa că a ajuns să mintă privitor la ce a realizat sau nu. Avea 17 ani când a venit la consiliere pentru că intra în depresii imediat ce vedea zăpada, dar nu știa cauza. EI bine, cauza era o tradiție a familiei cu efect de regulă care nu suportă abatere.

Tradițiile sunt de multe ori lanțuri ale robiei pentru oamenii eliberați. Așa s-a ajuns ca în multe situații, tradițiile să fie mai cu strictețe respectate decât legile. Astfel oamenii își permit să fure, vorbească murdar, invidieze, poftească dar e ok atâta vreme cât nu încalcă tradițiile sau sunt împlinitori ai acestora. Ajung clericii să aprecieze oamenii care respectă tradițiile acelei biserici chiar dacă nu respectă Scriptura.

Problema mare este că aceste tradiții sunt de fapt robii ale eliberaților pe care le trăiesc, deși sunt eliberați de Hristos. Nu vorbesc de cei care nu și-au predat viața Lui ci de cei care au mărturisit relația cu El. Oameni care în realitatea sunt dezlegați de lanțuri dar care nu renunță la a se comporta ca robii.

La acest capitol al tradițiilor intră multe aspecte, de la ticuri de gestică, până la tradiții elaborate și laborioase. Atât de bine pot fi perfecționate încât devin integrate în ființa unor persoane și nu mai pot distinge dacă acel lucru e unul Scriptural sau dacă e doar o tradiție a familiei, bisericii sau comunității. Sunt oameni care se tem să încalce tradițiile mai tare decât se tem să încalce poruncile Scripturii și pe bună dreptate. Păstrătorii tradițiilor par a fi mai veghetori și mai severi cu respectarea lor și dau pedepse mai aspre decât dă Dumnezeu pentru încălcarea poruncilor Scripturii pentru care toată asprimea „a încasat-o” Isus, Fiul Său.

Să fim înțeleși, nu toate tradițiile sunt rele ci robia față de ele este rea, pentru că înlocuiește adevărata dependență de Dumnezeu și supune omul unor dogme care nu sunt neapărat necesare și este unul din cele mai mari generatoare de prejudecăți. O tradiție poate fi bună dacă nu mă robește, dar poate fi rea dacă o impun altora. Dacă mai și îmbinăm tradiția cu legalismul și superstiția despre care am scris anterior iese un monstru religios care e în stare să distrugă tot în cale și să taie omului conexiunea cu Dumnezeu. Asta se întâmplă foarte des și din această cauză e bătălia asta pe religii care din ele e cea adevărată. Din această cauză unele din actele de cult sunt atribuite doar clericilor deși în Scriptură nu se specifică asta.

Vedeți voi… tradițiile se suprapun peste Scripturi și le validează sau nu deși ar trebui să fie invers. Ne dictează ce și cum să interpretăm și sunt așa solide încât chiar Cuvântul lui Dumnezeu este „strecurat” de ele. Astfel oamenii cred că doar prin preot sau păstor se pot mărturisi păcatele, cred că doar și numai în adunarea locală se poate frânge pâinea, cred că botezul unui om poate fi oficiat doar de către persoane ordinate, cred că te poți închina doar într-o clădire așa cum oamenii din vremea Mântuitorului  „se ciondăneau” pe munte sau în templu și alte aspecte nereglementate Biblic ci doar tradițional. Dar tradițiile sunt imens de multe și sunt specifice pe religii, culte și chiar biserici locale.

Aparent, un credincios tradițional este credinciosul ideal mai ales pentru liderii religioși. El nu creează probleme pentru că nu are curajul să depășească granițele tradiției cultului. Acesta apare ca fiind evlavios, liniștit, cuminte, respectuos, mereu prezent și săritor. Tot aparent credinciosul care vrea a se dezbrăca de robia tradițiilor este prezentat ca fiind rătăcit, răzvrătit sau că „a părăsit adunarea cum au unii obiceiul”. În realitate robia noastră trebuie să fie una singură: Hristos. Tot ce trece de aceasta trebuie să fie facultativ și la alegerea conștientă și realistă a acelei persoane. Faptul că nu ne asumăm seriozitatea umblării cu Dumnezeu și a cunoașterii lui Dumnezeu e regretabilă și ne condamnă la robie față de tradiție, robie care nu te duce în iad dar care îți confiscă bucuria, libertatea și neprețuita conexiune și experimentare personală a legăturii cu Dumnezeu, a mergerii cu Dumnezeu în fiecare zi.

Tu știi ce crezi? Știi ce e tradiție și ce e Scriptură în credința ta? Îți asumi citirea Scripturii, rugăciunea și umblarea sub călăuzirea Duhului Sfânt? Mergi cu grămada delegând unei biserici alegerea direcției sau ai convingerea directă că mergi în direcția bună? Sunt întrebări care devin incomode dar nu le-am scris ca să vă conving de ceva anume, ci pentru a vă găsi voi înșivă răspunsuri care să vă dezvăluie realitatea în care trăiți.

Dacă aveți convingerea că anumite tradiții vă sunt de folos, vă ajută în mersul vostru prin lume atunci adoptați-le pentru că și eu le am pe ale mele, dar nu le impuneți nimănui. Pe de altă parte, dacă unele tradiții vă robesc examinați-le critic cu Scriptura și lăsați-le la cruce dacă nu corespund acesteia. Nu se merită să cărați poveri care vă depășesc și care pe deasupra mai sunt și inutile.

Doamne Tu ne poți elibera de păcate dar și de tradiții inutile. Cercetează-ne prin Duhul Tău și luminează-ne.

Dacă ai observat o greșeală te rog sa selectezi acel text și apoi Shift + Enter sau apasă AICI pentru a îmi de de știre.

Abonare

Te poți abona pentru a primi pe email meditările viitoare

Mulțumesc de înscriere.

Ceva nu a mers.

Comentarii prin Facebook

Leave a Reply