Dealerii Domnului

Dealerul e un fel de agent comercial, care vinde cât poate de bine o marfă, produs sau serviciu. Vine de la englezescul „deal” care înseamnă înțelegere, acord în urma unei negocieri. De regulă, firmele mari, apelează la dealeri pentru a nu avea propriile filiale în toată lumea. O companie de telefonie mobilă, poate avea ca dealer o altă firmă care deja are magazine pe o arie extinsă, în acest fel scutind mult și câștigând mai rapid și mai bine. În fine, definirea e „amatoricească” pentru că termenul e mai amplu. Dealerul e persoana care e însărcinată cu vinderea de marfă, produse sau servicii. Partea complicată este când acest dealer (dilăr) are libertatea de a își adăuga procentul de câștig, unii din ei trecând de la sofisticatul termen englezesc, la cel românesc care nu mai are nevoie de explicații – bișnițar. Ca să nu mai zic că termenul are o mare greutate în jocurile de noroc și deja mi se fac câteva asocieri nefericite, dar reale în minte.

De ce asociez un astfel de termen cu Dumnezeu? Pentru că fix asta fac unii oameni, încearcă să vândă ceva ce ține de Dumnezeu sau aparține Lui. În Scriptură găsim câteva mențiuni. Fii lui Sceva nu erau „autorizați” să facă ceea ce au făcut, așa că „și-au luat-o”. Mai sunt alții despre care Scriptura spune că au făcut tranzacții nerecunoscute „Doamne, Doamne! N-am proorocit noi în Numele Tău? N-am scos noi draci în Numele Tău? Şi n-am făcut noi multe minuni în Numele Tău?” Atunci le voi spune curat: „Niciodată nu v-am cunoscut; depărtaţi-vă de la Mine, voi toţi care lucraţi fărădelege.” Și dacă cercetăm mai găsim exemple, unul încercând să tranzacționeze Duh Sfânt, să cumpere de fapt.

Ieri, o persoană m-a întrebat dacă e păcat să ducă hainele celor din familie la pastor să le binecuvânteze, ca apoi cei din familie să se îmbrace cu ele și să aibă nu știu ce efect. Am fost consternat, cum vine asta și cercetând am auzit de o practică prin care se binecuvântează hainele, în speranța că acea binecuvântare se va răsfrânge asupra purtătorului. E un fel de practică întâlnită în descântece și vrăjitorie, dar dusă la biserică. Ba mai știu un onorabil predicator de pe lângă Oradea, care binecuvântează șervețele de nas pe care acasă le plasezi celor pe care vrei „să îi pocăiești” ca să le folosească și se întâmplă minunea. Ca să nu mergem puțin spre Iohanesburg unde se vinde vindecare la tonă. Astfel de oameni sunt dealeri sau bișnițari.

Mai mult, problema are și aspecte fine de care trebuie să ținem cont. Cele de mai sus sunt grosolane de-a dreptul, cele fine sunt greu de depistat. Apocalipsa 22:18-19 ne avertizează: „Mărturisesc oricui aude cuvintele proorociei din cartea aceasta că, dacă va adăuga cineva ceva la ele, Dumnezeu îi va adăuga urgiile scrise în cartea aceasta. Şi dacă scoate cineva ceva din cuvintele cărţii acestei proorocii, îi va scoate Dumnezeu partea lui de la pomul vieţii şi din cetatea Sfântă, scrise în cartea aceasta.” Aici e vorba despre cei care din dorința de a fi eficienți ca și vestitori ai Cuvântului îi aplică ceva tehnici de marketing. Unele gândite, conștiente și altele sau alții aplică astfel de tehnici din neveghere. Iată câteva din ele.

  1. Folosirea de expresii specifice. Asta vine din prea multă religiozitate și din prea puțina citire de Scriptură. Cele mai folosite care îmi vin în minte sunt: „Bine ați venit la întâlnirea cu Domnul”, „Bine ați venit la Casa Domnului”, „Suntem în locul în care Domnul toarnă binecuvântare”, „bun venit la biserica noastră” și altele care în aparență nu au nimic rău în ele, dar în esență nu au fundamente Biblice solide, sunt menite să lucreze la emoții și asta ar trebui abordat pentru a fi detaliat, pentru că e bai dacă e „biserica noastră”. E problemă dacă Dumnezeu poate fi întâlnit doar în acea „biserică” și așa mai departe.
  2. Folosirea de povestiri emoționante. Asta e bună câtă vreme nu se alterează Cuvântul, dar când plasăm o povestire emoționantă pentru a convinge oamenii, am încurcat-o rău de tot. Vrem să ajutăm Cuvântul lui Dumnezeu să „ia ființă” în acel om. Credem că sensibilizându-l prin meșteșugirile noastre, omul va fi mai gata să zică „mă predau”. Ne credem mai cunoscători și mai abilitați decât Duhul Sfânt, oricine spune despre sine sau cine se substituie Duhului Sfânt sau oricărei persoane din Trinitate, hulește.
  3. Folosirea de glume. Ca să nu zic că ne ducem spre bancuri și e regretabil de-a dreptul. Credem că glumind, oamenii sunt mai destinși și Cuvântul prinde mai bine. Nu vrem să creadă alții că la pocăiți e nașpa, vrem să vadă că suntem „de gașcă” și nu e chiar așa „îmbrobodită” viața de pocăit.
  4. Adăugarea de texte din alte contexte. Cel mai grosolan exemplu a fost cel în care un predicator a afirmat că scrie în Biblie că „găina de unde scurmă, de acolo mănâncă” și chiar a căutat o vreme versetul. Sunt și aici destule expresii pe care direct sau indirect le transmitem ca fiind ale Scripturii. Alta care îmi vine în minte și pe care și eu am folosit-o este „dacă facem un pas spre El, el face doi spre noi”. Ca să nu mai spun de „povestea Sfântului Vasile” de care nu am loc acum.
  5. Simplificarea Cuvântului. Da, ni se pare uneori că e prea complex pentru o anumită audiență și vrem să îl simplificăm ca să fie „digerabil” dar Cuvântul nu are cum să fie simplificat mai tare decât este el lăsat pe paginile Scripturii. Așa a fost scris, dacă înseamnă că Dumnezeu îl va face de înțeles pentru cei ce ascultă. Nu avem voie să scoatem nimic.
  6. Complicarea Cuvântului. Păi dacă simțim noi că trebuie să ne arătăm mușchii intelectuali, scoatem adevărate opere literare. Credem că putem obține profit, plus valoare, din acest aspect așa că folosim termeni alambicați, expresii teologice, multe citări ale unor părinți ai bisericii și alte tehnici.

Iată câteva din modalitățile pe care le folosim pentru a adăuga valoare, pentru a ajute pe Dumnezeu în mod ilegitim. Situații mai sunt, mai am două acum în minte dar deja am depășit spațiul azi. Oameni care vor să „vândă bine”, să obțină profit, pentru Dumnezeu, pentru ei sau pentru organizația religioasă din care fac parte și care păcătuiesc făcând asta.

Dumnezeu nu are nevoie de dealeri, El are nevoie de oameni care să devină asemănători cu Hristos, are nevoie de oameni în care El să Își facă voia și în această situație, cuvintele aproape nu mai au sens, rar mai trebuie folosite, ajunge că în noi trăiește Cuvântul și El se revelează prin purtarea noastră celorlalți. Așadar, tuturor celor care predicăm Cuvântul, prudență.

Dacă ai observat o greșeală te rog sa selectezi acel text și apoi Shift + Enter sau apasă AICI pentru a îmi de de știre.

Abonare

Te poți abona pentru a primi pe email meditările viitoare

Mulțumesc de înscriere.

Ceva nu a mers.

Comentarii prin Facebook

7 Comments

  1. adrian 21/03/2016
    • Teofil Gavril 21/03/2016
      • adrian 21/03/2016
        • Teofil Gavril 21/03/2016
          • adrian 21/03/2016
        • ovi 06/05/2016
          • adrian 06/05/2016

Leave a Reply