„Dacă numai pentru viaţa aceasta ne-am pus nădejdea în Hristos, atunci suntem cei mai nenorociţi dintre toţi oamenii!” Le scrie Pavel celor din Corint, definind prin asta gârbovia spirituală. O definire mai bună nu am găsit. Dacă pentru celelalte gârboviri, fizică sau religioasă, mai putem împărți vina cu careva, deși e riscant. Pentru gârbovia spirituală, chiar nu putem „să dăm cu vina” pe careva. E doar a noastră.
Conform acestei definiri, gârbovia spirituală este neputința de a crede în viața eternă și în ce Dumnezeu a anunțat prin Scripturi că va fi după moarte. E acea stare, în care oamenii sunt credincioși până la un punct, până la o limită. Dacă le vorbești de ce e „dincolo” deja îi pierzi. Unii îți spun direct în faţă: „Da ce? A venit careva de acolo?” sau „Aici se termină totul domnule, în pământ.” Alții, se feresc să spună ceva, îți dai seama de gârbovia lor doar din alte discuții. În această categorie se află mulți „pocăiți”. De gura celorlalți spun, cântă, discută, dar dacă îi iei serios la discuții, nu cred că va fi o viață după moarte, nu cred că Dumnezeu are puterea pe care pretinde că o are. Nu au acea credință despre care se scrie evreilor: „Şi credinţa este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredinţare despre lucrurile care nu se văd.”
Gârbovia spirituală are multe semnalmente. Cel mai evident e tocmai neputința asta de a crede lucruri care nu se văd, dar tot la semnalmentele ei intră și lipsa fricii de Dumnezeu, când oamenii, din cauză că doar pentru viața aceasta cred, nu se gândesc că Dumnezeu îi vede și acolo unde oamenii nu sunt prezenți și fac în ascuns lucruri de care le-ar fi rușine să fie văzute. Din cauză că nu pot vedea mai mult decât viața aceasta, nu pot avea o imagine cât de cât validă despre Dumnezeu, omniprezența Sa, omnisciența Sa, atotputernicia Sa și alte atribute ale Lui. Când nu îl poți vedea pe Dumnezeu, nici nu poți să îți ridici privirile spre El cum făcea David care declară în contextul cu Abimelec: „Când îţi întorci privirile spre El, te luminezi de bucurie, şi nu ţi se umple faţa de ruşine.”
Tot din gârbovia spirituală, care depinde cât de tare cocoșează oamenii, vin: teama, frica, îndoiala și uneori chiar groaza. Toate privitor la viața aceasta. O banală știre de reducere a pensiilor va face milioane de oameni să se teamă, mulți dintre ei „credincioși” care duc teama asta până spre scenarii de groază, cum că vor muri de foame în casă. Astea sunt consecințe ale gârboviei spirituale.
Un ale efect al acestei gârbovii este dorința de a controla lucrurile, bărbatul, nevasta, copiii, biserica, vecinii, familie și orice mai iese în cale. Dorința de a ține totul sub control, deși oamenii trebuiesc să fie liberi, e dată de gârbovia spirituală, de vederea îngustă, de câmpul vizual redus.
Gârbovia spirituală se vede foarte bine la radiografie observând legalismul. Cu cât structura osoasă a legalismului se vede mai pronunțat, cu atât starea e mai gravă și aplecarea este mai mare. Oamenii care încă au dependență de „faptele legii” sunt gârbovi spiritual. Pavel se ocupă de acest aspect în scrisoarea pe care o trimite Galatenilor unde specifică: „Totuşi, fiindcă ştim că omul nu este socotit neprihănit, prin faptele Legii, ci numai prin credinţa în Isus Hristos, am crezut şi noi în Hristos Isus, ca să fim socotiţi neprihăniţi prin credinţa în Hristos, iar nu prin faptele Legii; pentru că nimeni nu va fi socotit neprihănit prin faptele Legii.” Pericolul acestei gârbovii e scris de același Apostol Pavel, acelorași oameni din ținutul Galatiei: Căci toţi cei ce se bizuiesc pe faptele Legii, Sunt sub blestem; pentru că este scris: „Blestemat este oricine nu stăruieşte în toate lucrurile scrise în cartea Legii, ca să le facă.” De asta scriam acum câteva zile că e cea mai gravă dintre toate această gârbovire spirituală.
Gârbovia spirituală e un pericol pentru fiecare din noi. De regulă vine spre sfârșitul vieții, dar știți și voi că, excepția întărește regula, deci, e posibil să apară și mai devreme. De aceea „să ne cercetăm” sau poate mai bine, să ne supunem cercetării ca David: „Cercetează-mă, Dumnezeule, şi cunoaşte-mi inima! Încearcă-mă, şi cunoaşte-mi gândurile!” sau „Cercetează-mă, Doamne, încearcă-mă, trece-mi prin cuptorul de foc rinichii şi inima!” Avem nevoie de exercițiu spiritual, de mișcare spirituală, de acțiune, pentru a ține de departe acest inamic. Dar despre asta, cu voia Domnului, voi scrie în zilele ce urmează.
Sursa foto: RFI (poza nu vrea să facă referire la musulmani, ci la aceeași postură a creștinilor, doar că „burka” lor e „pe invizibil”)
Dacă ai observat o greșeală te rog sa selectezi acel text și apoi Shift + Enter sau apasă AICI pentru a îmi de de știre.
Abonare
Te poți abona pentru a primi pe email meditările viitoare
Mulțumesc de înscriere.
Ceva nu a mers.