Gârbovia – duh de neputință

Pasajul din Evanghelia după Luca, în care Mântuitorul vindecă o femeie gârbovă de suferința ei, mi-a trecut de multe ori prin fața ochilor, l-am citit și l-am luat ca pe „o simplă minune”, însă acum îmi vorbește într-un mod deosebit. E un pasaj care are de a face cu mine și cu tine, creștinii din acest veac, care ne dorim mai multă putere spirituală, ne dorim să găsim în Dumnezeu puterea și suficiența vieții și de multe ori nu reușim să ne conectăm eficient cu El, deși El este neschimbabil și metoda de conectare cu El nu ne este străină.

Pe când predica în sinagogă a văzut femeie gârbovă și o dezleagă de neputința ei. Gârbovia, mai mult decât orice, este o dovadă a neputinței fizice. O dovadă a limitării, a îngustimii, a șablonării, a repetitivității. Gârbovia este afecțiunea care îți oprește tentativele de vizare, de alergare, de mişcare și te încuie în celebrele remarci sau expresii: „asta e crucea mea” sau ”ăsta sunt eu” sau „eu nu sunt bun de nimic” sau „pe mine nimeni nu mă iubește” sau „eu sunt uitat de Dumnezeu” și altele.

Neputința fizică e groaznică, nu e cea mai groaznică suferință, dar mă sperie rău de tot. Unul din gândurile care îmi dau emoții mari este acela că aș putea ajunge la pat neputincios când voi fi bătrân. Mă mai liniștește gândul că la atâta război și conflict va veni sfârșitul lumii înainte de îmbătrânirea mea. Dar neputința mi se pare înfiorătoare. Gârbovia e însăși definiția acestei neputințe și este cu atât mai gravă cu cât ea afectează omul după ce, mai înainte a fost activ. Oameni care au muncit toată viața lor, cu timpul, spre finalul vieții, sunt legați de aceste neputințe, limitați și forțați să își privească glia din care au fost luați și în care vor ajunge.

Femeia vindecată de gârbovie avea deja optsprezece ani de prizonierat, optsprezece ani în care a intenționat poate în fiecare dimineață să se „întindă” când a coborât din pat dar „nu putea nicidecum să își îndrepte spatele”. Dacă ne gândim la un tânăr de optsprezece ani, putem trage concluzia că încă nu și-a trăit viața, viitorul îi stă înainte, pare puțin optsprezece ani. Dar la suferință, optsprezece ani poate însemna o eternitate. Și femeia aceasta a stat optsprezece ani legată de neputință.

Să nu poți, să vrei, dar să nu poți, e o stare care te forțează la resemnare, la compătimire. Te lasă cu visuri neîmplinite și nu pentru chestii imposibil de îndeplinit, ci pentru unele simple de tot, cum ar fi bucuria de a alegra sau aceea de a te cățăra sau aceea simplă de a te întinde cu poftă la trezire. Să fii legat așa de rău, încât să nu poți beneficia de minime satisfacții rânduite tuturor oamenilor…

canstock_bullyȘi totuși, gârbovia fizică e cea mai ușoară dintre toate. Cu toate inconvenientele sale, asta are un final, moartea, are ameliorări, fizioterapia, dar cea religioasă e oribilă, hidoasă și rujată ca o proastă. E îmbrăcată în haine bune, de firmă, e expertă în programe, expertă în muzică, expertă în teologie, dar limitată, strâmbă și sucită. Nu are capacitatea de a se mișca deloc din poziția sa cocoșată și ce e culmea urâțeniei sale, pretinde că asta ar fi starea ideală în care se poate găsi un om.

Gârbovia religioasă este duhul de neputință. Să vrei să îl vezi pe Dumnezeu și să nu te lase religia, e unul din cele mai grele scenarii pentru oameni. Să crezi că venind într-o anumită religie vei da de Dumnezeu și acea religie să te cocoșeze, să te ia de după cap și să te pironească cu ochii oriunde dar numai la Dumnezeu nu, e cumplit. Dar despre asta vom discuta puțin mâine dacă ne va mai fi îngăduit să trăim.

Dacă ai observat o greșeală te rog sa selectezi acel text și apoi Shift + Enter sau apasă AICI pentru a îmi de de știre.

Abonare

Te poți abona pentru a primi pe email meditările viitoare

Mulțumesc de înscriere.

Ceva nu a mers.

2 Comments

  1. Gheorghe Liviu 23/11/2015

Leave a Reply