Iar despre șablonare religioasă

Un pasaj din cartea „În căutarea lui Dumnezeu” de A. W. Tozer

Deşi este important să recunoaştem că Dumnezeu lucrează în noi, voi avertiza totuşi asupra pericolului de a ne preocupa prea mult de această idee. Este o cale sigură spre o pasivitate sterilă.

Dumnezeu nu ne va trage la răspundere pentru faptul că n-am înţeles tainele alegerii, ale predestinării şi ale suveranităţii divine. Cea mai bună şi sigură cale de a ne ocupa de aceste adevăruri este să ne ridicăm ochii spre Dumnezeu şi, cu cea mai adîncă reverenţă, să spunem. „O, Doamne, Tu singur ştii”. Aceste lucruri aparţin profundei şi nepătrunsei omnisciente a lui Dumnezeu. Cercetarea lor ar putea produce teologi, dar niciodată sfinţi.

Receptivitatea nu este o calitate izolată, ci mai degrabă compozită, combinaţie a mai multor elemente din interiorul sufletului. Este afinitatea, înclinaţia către un răspuns plin de entuziasm la dorinţa de a avea ceva. De aici deducem că ea poate fi prezentă în mod gradat, că o putem avea într-un procent mai mare sau mai mic, în funcţie de fiecare individ în parte. Poate fi dezvoltată prin exerciţiu sau distrusă prin indiferenţă. Ea nu este o forţă suverană şi irezistibilă care vine şi pune stăpînire pe noi, ca un dat de sus. Este un dar al lui Dumnezeu, într-adevăr, însă un dar care trebuie recunoscut şi cultivat ca orice alt dar, dacă vrem să împlinim scopul pentru care ne-a fost dat.

Neînţelegerea acestui lucru este cauza unei serioase crize a mişcării evanghelistice moderne. Ideea cultivării şi a exerciţiului, atît de scumpă sfinţilor din vremurile trecute, nu mai are astăzi loc în cadrul general al religiei noastre. E prea greoi, prea obişnuit. Vrem acum fascinaţie şi activităţi dinamice. O generaţie de creştini crescuţi printre butoane şi maşini automate nu are răbdare cu metode lente şi mai puţin directe pentru a-şi atinge scopurile. Am încercat să aplicăm în relaţia noastră cu Dumnezeu metodele acestui secol al tehnicii. Ne citim capitolul, avem un timp devoţional scurt, şi apoi fugim la treburile noastre, sperind să compensăm adînca noastră ruină spirituală participînd la o întîlnire evanghelistică sau ascultând o povestire emoţionantă spusă de către vreun aventurier religios venit de curînd din depărtări.

Rezultatele tragice ale unei astfel de atitudini se văd peste tot în jurul nostru. Vieţi superficiale, filosofii religioase găunoase, preponderenţa elementului de divertisment în reuniunile evanghelice, glorificarea oamenilor, încrederea în aparenţele religioase, părtaşii quasi spirituale, metode comerciale, confundarea unei personalităţi dinamice cu puterea Duhului Sfînt: acestea şi altele asemănătoare sînt simptomele unei afecţiuni maligne, ale unei maladii sufleteşti profunde şi grave.

Nu este nimeni responsabil de această maladie teribilă de care suferim; în acelaşi timp, nici un creştin nu este total lipsit de vină. Cu toţii am contribuit, direct sau indirect, la generarea acestei triste stări de fapt. Am fost prea orbi pentru a vedea, prea timizi pentru a vorbi sau prea mulţumiţi de noi înşine pentru a dori ceva mai bun decît hrana mediocră cu care ceilalţi par să fie satisfăcuţi. Altfel spus, ne-am acceptat unii altora ideile, am copiat unii de la alţii modul de viaţă şi am făcut din experienţele celorlalţi modele pentru viaţa noastră. Timp de o întreagă generaţie, curba a fost descendentă. Am ajuns acum pe o întindere acoperită cu nisip şi iarbă pîrjolită şi, mai rău decît orice, am potrivit Cuvîntul Adevărului după experienţele noastre şi am acceptat cîmpia aceasta joasă ca fiind însăşi păşunea fericiţilor.

Va fi nevoie de o inimă hotărîtă şi nu de puţin curaj pentru a ne smulge din strînsoarea vremii noastre şi a ne întoarce la căile biblice. Dar acest lucru este posibil. Din timp în timp, creştinii din trecut au trebuit să facă şi ei lucrul acesta.

…..

Nu pretind că ştiu ce ar mai putea încă să facă Dumnezeu, în suveranitatea Lui, la scară mondială, dar ce va face El pentru omul simplu care caută Faţa Lui, asta cred că ştiu şi o pot spune şi altora. Orice ora să se întoarcă la Dumnezeu cu toată seriozitatea, să înceapă să practice evlavia, să caute să-şi dezvolte potenţiala receptivitate spirituală prin încredere, ascultare şi smerenie, iar rezultatele vor depăşi toate speranţele pe care le-a avut în vremurile de secetă şi slăbiciune.

Orice om care, prin pocăinţă şi întoarcere sinceră la Dumnezeu, se va rupe de şabloanele în care a fost ţinut şi va merge direct la Biblie pentru a-şi fixa standarde spirituale, va fi uimit de ceea ce va afla acolo.

Dacă ai observat o greșeală te rog sa selectezi acel text și apoi Shift + Enter sau apasă AICI pentru a îmi de de știre.

Abonare

Te poți abona pentru a primi pe email meditările viitoare

Mulțumesc de înscriere.

Ceva nu a mers.

Comentarii prin Facebook

No Responses

Leave a Reply