Tatăl minciunii vrea să spună din ale lui

Se face apel, la a se citi versurile melodiilor lansate la colectiv, și ale altor melodii, incriminate de unele voci azi, inclusiv de mine. Mi s-a reproșat că sunt superficial când spun că acolo, în acel loc, a fost o dimensiune spirituală, considerând comentatorii că, doar un om spălat pe creier crede asta. Se dorește luciditate, rațiune în analiza acestor piese, mai ales a versurilor și versurile devenind „dovada supremă” că acele melodii nu aveau nimic anormal sau spiritual în ele. Că nu e vorba de duhuri sau satanism deloc.

Psihologia, nu religia, spune că limbajul verbal contează doar puțin în comunicare. Psihologul şi sociologul Albert Mehrabian în anul 1971 arăta că oamenii comunică în proporţie de doar 7% prin intermediul cuvintelor. Restul de 93% reprezintă comunicarea nonverbală: 38% paralimbajul (ritmul, tonul, înălţimea vocii) şi 55% nonverbale percepute la nivel vizual (gesturi, mimică, artefacte ş.a.). Așadar, vom avea o mare mare problemă cu melodiile, chiar dacă textual au acoperire unele din ele.

Considerând aceste teorii emise de Albert Mehrabian, confirmate și întărite ulterior de alte nume mari și grele din psihologie și sociologie dar și din neuroștiințe, trebuie să admitem că cea mai mare parte a influenţei nu o reprezintă cuvântul acelor melodii ci melodia, ritmul, tonul, vocea, gesturile, simbolistica, mimica. Nu putem considera acceptabilă, sau bună o melodie, din punct de vedere moral sau creștinesc, după versuri. Orice otravă poate avea un ambalaj drăguț. Calul troian sunt cuvintele în unele situații, cuvintele frumoase.

Această realitate nu privește doar un anumit gen de muzică. Aici intră muzica, inclusiv multe melodii „creștine”, filmele, videoclipurile melodiilor, și ajungem până la predicare, vorbitul în diferite emisiuni și altele.

Am văzut multe luări de poziție zilele acestea despre acea muzică. Voci sonore, din diferite religii creștine, au afirmat că acea muzică era acceptabilă, chiar că ei înșiși ascultă. Bineînțeles că nu am nimic cu ce ascultă fiecare, dar mi se pare măcar ciudat să ajungi să apreciezi acea muzică, doar pe baza versurilor. Cu restul ce facem? Putem considera „grosul mesajului” acelor melodii ignorabil, neînsemnat? Putem afirma că acea muzică era bună datorită versurilor în timp ce restul mesajului, restul însemnând 90% din ea, transmit altceva?

Conştient, creierul nostru descifrează mesajele transmise de limbajul verbal dintr-o melodie, dar la nivelul subconştientului, are loc procesul de descifrare a semnalelor nonverbale. Putem lua în considerare doar ce percepem conștient? Ne permitem asta? Condamnăm des televiziunea, că transmite mesaje subconștientului și este adevărat, dar muzica nu tot așa face?

Putem ignora simbolistica, semnele, gesturile, tonalitatea vocii, ritmul și alte componente care constituie mesajul central al piesei? Înțeleg, putem, dar avem liniște în suflet? Știm clar că melodia, la cea fără cuvinte mă refer acum, induce anumite stări. Un exemplu ușor de înțeles este muzica de film. Vangelis e unul din marii creatori de muzică de film și dacă admitem, fără cuvinte, muzica sa face ca filmul să fie excepțional sau banal. Ce ar fi însemnat scenele de film fără muzica sa, aproape că nu se uita nimeni la ele. Muzica are un mesaj, și nu unul de ignorat. Mesajul textual e partea mică a muzicii.

Cineva îmi reproșa zilele trecute, când am scris inițial despre acele piese lansate, că sunt conspiraţionist, că aș crede baliverne din cauză că nu am fost atent la versurile melodiilor. Oare? E adevărat că engleza mea nu e perfectă și e posibil să nu fi prins semnificația unor fraze, dar de tradus am tradus corect. Întrebarea se pune ce fac cu restul mesajului? Textul să zicem că e acceptabil, deși nici el nu e, dar nu stau acum să îl analizez. Ce  fac cu restul mesajului acelor cântece? Dacă doar textul e important, de ce nu s-a lansat ca album de poezie?

Dragii mei, să nu ne înșelăm. De dragul acceptării celor din jur, ajungem să numim binele rău și răul bine și asta nu e în regulă. E clar cred, din cele scrise, că nu îndemn nicidecum la o revoltă față de oamenii care ascultă o astfel de muzică, nu mă consider mai grozav decât ei, am o problemă cu afirmațiile pe care le facem de dragul de a fi acceptați și bine văzuţi. Pentru puțină popularitate alegem să afirmăm niște lucruri nescripturale. Asta e grav. Poate duce pe alții în rătăcire.

Nu, muzica nu înseamnă doar cuvinte, doar versuri. Pentru versuri, fără muzică există poezia. Muzica înseamnă uneori și poezie plus ceva dar acel ceva, face diferența. Acel ceva e ritmul, tonalitatea, simbolistica, gesturile, intonațiile, acordurile, dansul și alte elemente nonverbale. Tu ce muzică asculţi? Tu ce muzică recomanzi?

Iată un exemplu de muzică aducătoare de înviorare și bună dispoziție, fără cuvinte

Iată un exemplu de muzică tristă, care fără cuvinte aduce o anumită stare:

Dacă ai observat o greșeală te rog sa selectezi acel text și apoi Shift + Enter sau apasă AICI pentru a îmi de de știre.

Abonare

Te poți abona pentru a primi pe email meditările viitoare

Mulțumesc de înscriere.

Ceva nu a mers.

Comentarii prin Facebook

Leave a Reply