Nu pot ocoli subiectul fierbinte din aceste zile. Ce se întâmplă în țară este fără precedent, iar rezultatul încă este incert. Mulți se bucură, dar habar nu au pentru ce. Alții se bucură pentru că știu ce vor și văd acel deziderat tot mai aproape. Alții se bucură doar pentru că e revoltă. Unii se bucură că se va schimba ceva, nu știu ce se va schimba nici ei, dar se bucură. Alții se bucură că va fi mai bine economic, e posibil să aibă dreptate, am mai scris despre asta. Eu am bucurie dar foarte rezervată și moderată. Și firea mea „dă să se bucure” dar fiind rațional, nu știu dacă are încă pentru ce. Știu, iar se vor înfuria unii, dar deocamdată e ceață, măcar pentru mine care nu pot separa viața spirituală de cea trăită, fizică. Deocamdată revolta seamănă mai mult a răscoală decât a revoluție, cum bine observa cineva recent, situația se va schimba dacă vor apărea soluții concrete și dacă se vor propune nume pentru realizarea lor.
De ce spun asta? Pentru că sunt convins că, nici o schimbare durabilă nu poate începe dacă nu se schimbă măcar puțin fiecare om din țara asta. Dacă se vor schimba doar politicienii, va fi o schimbare de suprafață, care va avea efecte pe termen scurt sau în cel mai bun caz mediu. Oamenii, mulți din cei pe care i-am auzit, se gândesc acum la salarii mai mari, pensii mai mari, șomaj mai mare, asigurări sociale mai bune și nu realizează că pentru a realiza asta e nevoie de muncă mai multă. Muncim din păcate ca în comunism, dar vrem să câștigăm ca în occident. Am vrea să avem salariul cât mai mare și să depunem un efort tot mai mic.
Am rezerve în a mă bucura pentru că, dacă noi nu ne schimbăm, vom pune în fruntea țării oameni „după chipul și asemănare noastră” și degeaba sunt cei de la proteste de o anumită categorie, că votarea o va face tot majoritatea, nu doar 50 000 de oameni, dacă nu se schimbă și legea electorală. Adică moșul și mătușa, tot pe Iliescu îl vor vrea, că deh, acum câțiva ani au primit ulei.
Da, am aproape convingerea că societatea românească se va schimba. Schimbarea va fi majoră, ceva ce până acum nu s-a făcut, în multe domenii. Oamenii vor fi mai intoleranți față de corupţie și șpagă, cei din administrație vor fi mai vigilenți și se vor teme mai mult să comită ilegalități. Oamenii se vor uita, cel puțin pentru o vreme, în localurile în care intră, vor analiza să vadă pe unde ies în caz de pericol. Patronii sau administratorii localurilor vor căuta în aceste zile să se alinieze legislației, unii au închis temporar afacerile, alții aleargă disperați după avize, stingătoare și materiale ignifuge. Multe biserici, au reverificat planul de incendiu, stingătoarele și instrumentarul de stins incendii in caz de dezastru că nu mai făcuseră asta de zeci de ani poate. Unii oameni și-au cumpărat stingătoare acasă. Și exemplele pot continua cu schimbări mari, care au și vor avea loc de la acest incident încolo.
Dacă privim la clasa politică, și acolo schimbările sunt însemnate. Deși unii încearcă să spună acum că sunt mai buni decât ăștia demiși, se pare că nu sunt crezuți pe baza jurământului „să mor io”. Țara vrea schimbată toată structura politică a țării. Vor pica mulți oameni, ca să nu vorbim de efectele acestor căderi în teritoriu, primari, prefecți, directori de instituții sau de școli și alte categorii care pică indirect, la o anumită distanță, după ce se taie rădăcina. Se schimbă ceva, asta e clar și aceste schimbări ar putea fi bune în viitor, dacă privim aspectul economic, cel al funcționalității și al justiției.
În plan religios nu sunt sigur ce se va întâmpla, dar nu mai sunt așa optimist. Biserica a falimentat cu mici excepții la examenul dragostei. Oamenii vor schimbări și acolo și regula de aur le cam dă putere și în biserică. Regula de aur spune „cine are aurul face regula” așa că, bisericile care sunt susținute financiar de statul Român, vor trebui să se supună regulilor impuse de cei ce formează statul Român. Din păcate multe religii din România primesc fonduri din partea statului și acum vor avea de suferit anumite ajustări. Oamenii nu vor mai considera prioritară investirea în cele religioase și vor considera neprofitabilă economic o asemenea investire. Cei ce trebuiau să fie exemple de milă atunci, nu au fost, cu mici excepții. Așadar, în economia de piață, că după asta se ghidează tot, ce nu e profitabil și nici nu aduce un beneficiu de imagine, nu pai primește resurse.
Cred că va veni vremea unui creștinism personal. Cine va vrea să creadă, o va putea face în dreptul său. Se vor restrânge tot mai mult libertățile religioase întrucât, măcar puțin, Dumnezeu va fi considerat depășit de situația actuală. Deja se vede fără echivoc lucrul acesta. Cultele din România vor trebui să se plieze rapid și să ia unele măsuri de regândire a relației cu societatea. Unii au făcut anumiți pași cu ocazia acestor zile și beneficiul de moment va fi mare, alții au întârziat iar alții au reușit chiar să facă pași greșiți, fiind sancționați rapid și drastic.
In alt lucru care e evident pentru viitor este că, va fi tot mai greu, ducându-se spre imposibil să numești păcatul, păcat fără să fii sancționat. Așa ceva nu se va mai putea spune, nu în public, nu oricui. Păcatul nu va mai exista ca noțiune. Libertatea va fi invocată de fiecare dată, toleranța, libertatea da a face fiecare ce vrea. Oamenii se simt rău și devin violenți când aud că ceea ce fac este păcătos, în viitorul nu foarte îndepărtat va fi greu de cei ce vor avea curajul să spună păcatului pe nume. Noțiuni ca satanism, homosexualitate, curvie, închinare la idoli, vrăjitorie și altele asemeni, vor fi capete de acuzare. Cei ce vor avea curajul să le folosească vor fi numiți hateri, dobitoci, înguști, fanatici și vor fi aduși repede la tăcere chiar cu sprijinul religiilor. Dumnezeu e dragoste și asta e totul. „Isusismul” va fi invocat, lăudat, aplaudat și folosit ca dovadă pentru incriminarea celor ce mai au curajul să vorbească de păcat. Așadar, religiile din România ori se vor alinia noilor concepte, ori vor suporta consecințele.
De câțiva ani le tot spun cunoștințelor mele că a venit vremea credinței personale și cea colectivă s-a dus. Se pare că deducția mea e mai vie ca niciodată. Cine va vrea să trăiască ca Hristos, va trebui să suporte izolarea. Ne temem de islamiști… nu e cazul.
Da România din punct de vedere economic, cred că va suferi un salt uriaș înainte. Din punct de vedere al democrației, vom ajunge lecție pentru alte țări. Din punct de vedere al mobilizării sociale, vom fi eșantion de experiment. Din punct de vedere al clasei politice viitoare vom avea de câștigat se pare. Din multe puncte de vede va fi mai bine, dacă acest demers reușește dar dacă nu ne schimbăm fiecare din noi, schimbare nu va ține decât puțin.
Dacă ai observat o greșeală te rog sa selectezi acel text și apoi Shift + Enter sau apasă AICI pentru a îmi de de știre.
Abonare
Te poți abona pentru a primi pe email meditările viitoare
Mulțumesc de înscriere.
Ceva nu a mers.
Personal cred că statul nu ar trebui să dea niciun leu din buget bisericilor. Dacă nu se poate autofinanța, o biserică nu merită să existe ca organizație. Se poate transforma în biserică de casă și poate să funcționeze ca în perioada bisericii primare. Așa ar fi mai puțină destrăbălare la nunți și mai puține cântece lumești în program, că altfel le-ar reclama vecinii pentru tulburarea liniștii publice. Și nu fac aluzie la bisericile istorice.
Explică-mi te rog afirmația ta: „Cultele din România vor trebui să se plieze rapid și să ia unele măsuri de regândire a relației cu societatea. Unii au făcut anumiți pași cu ocazia acestor zile și beneficiul de moment va fi mare…” Care sunt acei „unii”, în afara arhiepiscopului romano-catolic Ioan Robu? Este adevărat că trei reprezentanți ai cultului penticostal și-au oferit disponibilitatea de a ajuta, publicându-și numerele de telefon pe internet, dar cred că este puțin probabil ca familiile ortodoxe ale victimelor să-i contacteze, dat fiind că cei trei au pus înainte cultul pe care îl reprezintă,
Citesc acum cartea „Captive în Iran”, Autoarele, două tinere iraniene creștine întemnițate pentru „promovarea creștinismului și publicitatea făcută lui” relatează cum în rău-famata închisoare pentru femei „Evin” au atins viețile femeilor musulmane. Le spuneau că Dumnezeu le iubește, că Isus le poate schimba viața și le întrebau dacă vor să se roage pentru ele în Numele lui Isus, la care femeile acceptau cu bucurie. La întrebările despre credința lor creștină, povesteau cum li S-a descoperit Dumnezeu.
Asta nu văd eu în abordarea ortodocșilor de către evanghelicii români în general și la acea oferă de ajutor penticostal pentru victimele de la „Colectiv” în particular. Tot ce percep eu este că evanghelicii încearcă să-i facă pe ortodocși să renunțe la o religie în favoarea alteia, văzând în aceasta dovada supremă că ortodocșii s-au pocăit și sunt mântuiți. Eu nu găsesc în Biblie așa ceva și sunt întru totul împotriva unor asemenea metode. De ce nu ar fi suficient ca ei să devină ortodocși ca cei care își dau viața pentru Isus în Siria, Irak, Iran și alte țări musulmane? Aș vrea răspunsuri biblice la aceste întrebări.
Ajutor concret din partea evanghelicilor din București ar putea consta în a se duce în spitalele unde sunt internați răniții și a se oferi să facă precum cele două tinere iraniene, fără a pomeni măcar de cultul din care fac parte, dacă nu ar fi întrebați. De asemenea, ei ar trebui să ofere familiilor răniților prezenți acolo mâncare gătită, sandvișuri, apă, cafea. Ar fi fost bine să se fi dus la Institutul de Medicină Legală, când rudele venite pentru a-și identifica copiii și frații plângeau, urlau, își sfâșiau hainele, își smulgeau părul și leșinau, ca să-i calmeze și să se roage pentru ei. În București sunt evanghelici consilieri sau care au urmat cursuri de consiliere, sunt pastori, prezbiteri, care ar fi putut să le ofere membrilor de familie ceea ce psihologii necreștini le-au oferit gratuit în acea situație – toată stima pentru cei din urmă!
Cuvintele mele sunt amare, pentru că așa mă simt și eu cu privire la reacția noastră față de drama de la Colectiv. Și da, sunt întru totul înpotriva concertelor sataniste și a rockului satanist. Dar Hristos ar fi reacționat altfel, dacă ar fi fost printre noi. Din nenorocire, noi nu am arătat că ar fi.
Acum pot zâmbi de bucurie și speranță!
http://www.stiricrestine.ro/2015/11/04/comunitatea-bisericilor-penticostale-din-bucuresti-plan-de-actiune-privind-victimile-incendiului-din-clubul-colectiv/