Cine te trimite?

Scriam zilele trecute că noi, avem de împlinit o menire, suntem încă pe acest pământ din cauză că prin noi Dumnezeu vrea să-şi arate dragostea şi altor oameni. Nu am fost luaţi încă acasă pentru că avem o sarcină de dus la capăt şi ni se cere să trăim o viaţă mărturisitoare, nu atât prin vorbe cât mai ales prin fapte. Şi nu mă refer la fapte mici, mă refer la lucrări mare, uriaşe, suntem chemaţi să ne exercităm puterea spirituală, nu pentru a face demonstraţii ci pentru a iubi ca Mântuitorul. Asta face parte din desăvârșirea noastră spirituală spre care tindem. Oare de ce ne este teamă să iubim ca El.

Eram elev prin clasa a noua, când a avut loc un incident între un coleg din clasa mea şi unul din clasa a unsprezecea. A venit unul din profesori şi eu eram pe hol cu acel coleg  încercând să îl ajut. A aflat cam care a fost situaţia şi m-a trimis să îl chem pe acel bătăuş la dânsul, dar mă temeam să o fac. Era cu doi ani mai mare şi era bătăuşul şcolii, mă rog, unul din ei. Am refuzat de câteva ori, dar profesorul a zbierat la mine să mă duc. Am plecat dar m-am întors cu o minciună „nu vrea să vină”. Îmi era așa teamă și acest profesor nu mă putea apăra, el venea prin acel corp de școală o singură dată în săptămână. Mi-a fost teamă, din cauză că cel care mă trimetea nu avea nici o autoritate.

Lucrurile s-au complicat, a venit directoarea până la urmă, a fost nevoie de ambulanță și directoarea repetă faza. De data asta situația se schimbase. M-am dus, am ciocănit la ușă deși era ora de mate, cu cel mai rigid profesor la clasa lor și i-am zis bătăușului să iasă că e chemat. Nu m-am mai temut. Directoarea era foarte implicată în viața elevilor și nu comenta multă lume înaintea ei. Din cauză că m-a trimis ea, am „executat” cererea pentru că avea autoritate și asupra mea și asupra lui și în același timp era cumva garantul că nu voi fi expus.

Vedeți, în viață contează foarte mult cine ne trimite la lucru, cine ne dă sarcini. Noi avem de îndeplinit o menire, suntem oare conștienți că ne trimite Dumnezeu sau nu suntem trimiși de El. E foarte ușor să picăm în panta activismului religios și să nu facem ceea ce Dumnezeu ne cere, ci ceea ce liderii religioși ne cer. În acest caz lucrurile se complică sever. Când faci ce alți oameni îți cer, nu ai nici o siguranță pe tine. Siguranța ta vor fi acei oameni. Te duci cu autoritatea lor, cum Pavel ceruse scrisori să îi bage în închisori pe creștinii acelei vremi de la mai marii religioși, care îi puteau da această autoritate. El avea râvnă, era implicat dar autoritatea pe care o reprezenta era una omenească, religioasă, în consecință era pe un drum greșit. Făcea ceea ce Dumnezeu nu îi spusese să facă, dar el credea că pe Dumnezeu îl slujește.

Este foarte important care autoritate ne trimite. Lui Ghedeon, la care am făcut referire acum câteva zile, Dumnezeu îi spune: „oare nu te trimit Eu?” Cu alte cuvinte, nu există o autoritate mai mare decât mine, nu ai de ce să te temi, dacă Eu spun așa, nimeni nu poate schimba hotărârea Mea. Eu, cel care am toată puterea, te deleg să faci această lucrare de izbăvire.

O altă situație de acest gen e întâlnită în trimiterea lui Moise: „Eu te voi trimite la Faraon şi vei scoate din Egipt pe poporul Meu, pe copiii lui Israel.” O sarcină clară, dată de cea mai autoritară persoană. Aici nu era vorba de oameni deloc, era cererea directă a lui Dumnezeu și cu toate acestea Moise ezită și nu are curaj, se teme mai ales de poporul său dar și de faraon.

Poate veţi spune că azi nu mai este așa, nu mai avem trimiteri directe din partea lui Dumnezeu. Ei bine, poate nu ai luat-o personal, dar Dumnezeu prin Sfânta Scriptură ne cere, tot așa de direct, anumite lucruri unele foarte grele. Ni se cere să facem ucenici, ni se cere nouă bărbaților să iubim ca Hristos, ni se cere să iubim pe vrăjmași, ni se cere și îl reprezentăm cu onoare și cinste, ni se pun la dispoziție puteri mari pentru a face lucrări mari. Oare suntem conștienți de identitatea și mai ales autoritatea Celui care ne trimite?

Iona a fost un alt om trimis de Dumnezeu. I s-a dat o sarcină și s-a temut să o îndeplinească, unele guri spun că nu a vrut să o îndeplinească pentru că el era de o altă părere. Pe de altă parte, Domnul Isus e trimis tot cu o menire, cea mai mare menire, aceea de a își da viața pentru slăvirea Tatălui și pentru izbăvirea oamenilor și o face pentru că era conștient de autoritatea care îl trimitea. S-a făcut ascultător până la moarte, ne spune Scriptura.

Oare eu și tu, suntem conștienți că ne trimite Dumnezeu la lucrare? Suntem conștienți că el ne va da și puterile, abilitățile, resursele și tot ce ne mai trebuie în îndeplinirea acestei meniri? Ne vom duce sau nu?

Dacă ai observat o greșeală te rog sa selectezi acel text și apoi Shift + Enter sau apasă AICI pentru a îmi de de știre.

Abonare

Te poți abona pentru a primi pe email meditările viitoare

Mulțumesc de înscriere.

Ceva nu a mers.

One Response

  1. Liviu 24/10/2015

Leave a Reply