Doamne, unde Te duci?

La un moment dat, spre sfârșitul lucrării sale pe pământ, Mântuitorul îi ia pe ucenici să îi sfătuiască și să îi încurajeze. Una din preocupările Sale era să îi învețe să se iubească ca frații, pentru că El, Cel care îi unea și motiva, avea să plece. În tot acest cadru, al sfătuirii în vederea despărțirii, Petru vine cu o întrebare delicată, dar care ne apare și nouă de multe ori: Doamne, unde Te duci? Această întrebare e destul de comună, pentru că, după câteva versete, Scriptura ne relatează că și Toma o adresează: Doamne, nu știm unde te duci; cum putem să știm calea într-acolo?

Noi, care avem întreg tabloul zugrăvit în Scriptură, știm unde a mers Mântuitorul și nu despre asta vreau să scriu, ci despre momentele în care suntem tentați să credem că „s-a dus” sau că suntem singuri. Vreau să surprind momentele acelea de deznădejde, când întrebăm disperați „Unde ești Doamne? De ce îngădui asta?”

Multe momente de însingurare trăim în viață. Multe momente în care am vrea ca Dumnezeu să ne scape, să intervină să ne ușureze presiunea sau povara. Momente de mare încărcătură spirituală , psihică sau fizică și mai rău de atât este că ele pot fi combinate. În unele din ele, îndrăznesc că în cele mai multe, e vorba de vina noastră, de greșelile noastre dar și atunci am vrea ca Dumnezeu să ne scape de consecințele dureroase și am vrea ca El să facă ceva, pentru că noi nu mai putem face nimic. Și… nu face. Nu face pentru că, deși ne iartă, nu ne va scuti de consecințele păcatelor noastre pământești. Degeaba îl rog pe Dumnezeu să îl facă pe fratele meu să mă iubească, dacă eu l-am insultat. E irealist.

Dar există și situații care nu vin neapărat din greșelile noastre. Ele sunt încercări ale credinței, conjuncturi nefavorabile sau atacuri din partea cuiva. Atunci ne simțim îndreptățiți să credem că Dumnezeu e obligat să intervină. Totuși, nu în toate El vine să rezolve sau nu atunci când vrem noi. Nu că nu le știe sau nu le are în control, ci pur și simplu nu ne oferă acea ușurare pe care o căutăm. Atunci suntem iar tentați să întrebăm: Unde Te-ai dus Doamne?

Mă gândesc acum la Ilie, care stă fugar și depresat prin pustie, la Iov, care stă pe o grămadă de gunoi și se scarpină cu cioburi, la David care e în fundul peșterii cu Saul la intrare, la Avraam care merge în Egipt din cauza foametei, la Iosif pe fundul fântânii sau in temniță și alte și alte cazuri în care oamenii puteau mai degrabă să creadă că Dumnezeu i-a abandonat, că S-a dus! Eu de multe ori am fost tentat să cred asta, deși nu am stat nici în groapa ca Daniel, nici în cuptorul de foc, nici pe grămada de gunoi, nici în peșteri păzite de dușmanii mei. Am trecut totuși prin valea umbrelor morții, am trecut prin ape adânci și am fost tentat, chiar dacă nu am verbalizat, să cred că S-a dus, că am rămas singur.

Vedeți, noi oamenii avem mereu dorinţa asta să știm pe cineva protector alături, avem nevoie de însoțirea și de autoritatea cuiva. Avem nevoie de cineva mai puternic în permanență. Când nu mai simțim pe acel cineva lângă noi ne panicăm, ne speriem, ne temem. Când vorbim de Isus Mântuitorul, de Dumnezeu sau de Duhul Sfânt deja avem acel punct de reper permanent. El este cu noi și în noi. Ne promite „Nicidecum n-am să te las, cu nici un chip nu te voi părăsi.”

Când ești tentat să întrebi: Unde ești Doamne, privește în tine, dacă ți-ai predata viața Lui, este cu siguranță acolo. Dacă ai nevoie de hartă „să dai de El” prin hăul creat în tine, ia Scriptura la citit. Dumnezeu nu ne părăsește niciodată. El era și cu David în peșteră, și cu Iov pe grămada de gunoaie, și cu David când fugea de fiul său, și cu Daniel în groapa cu lei și cu Iosif în fântână și mai apoi în temniță, și cu Ilie la pârâu și în toate cazurile, El a fost acolo, chiar dacă acei oameni au avut toate motivele să creadă că sunt părăsiți și abandonaţi.

Da, ne temem să nu fim uitați, lăsați, alungați dar Dumnezeu nu face asta, chiar dacă am greșit El ne iartă și ne primește. Chiar dacă ne simțim murdari și pângăriți, în haine care put a porc, a păcat, mizerabili și nevrednici. Dumnezeu nu ne lasă ci ne urmărește în dragostea Sa. Poate ai păcătuit, ai greșit, poate te simți mizerabil și o rușine pentru ai tăi, pentru biserică sau familie. Dumnezeu e cel ce e acolo dragul meu, draga mea. Da, oamenii sunt gata să judece și să arunce cu pietre. Dumnezeu însă este cel care e gata să te primească. Nu te întreba „Unde s-a dus?” ci oprește-te în loc și vorbește cu el. Nu, nu ești nebun, nu vorbești singur, El e acolo, Îl vei auzi după ce ți se duce zgomotul războiului din minte.

Unde s-a dus? E în mine și tine, care am acceptat jertfa Sa. Nu te speria, doar fă-ți timp să stai de vorbă cu El și să ceri ajutor. Vei fi plăcut surprins să afli că El a fost acolo tot timpul.

Dacă ai observat o greșeală te rog sa selectezi acel text și apoi Shift + Enter sau apasă AICI pentru a îmi de de știre.

Abonare

Te poți abona pentru a primi pe email meditările viitoare

Mulțumesc de înscriere.

Ceva nu a mers.

Comentarii prin Facebook

Leave a Reply