Este bun doar ceea ce ne place?

Plăcerea personală, nu a fost niciodată așa de importantă ca astăzi. Întotdeauna oamenii au tânjit să facă, să dețină, să creadă, doar ceea ce le place, dar astăzi, mai mult ca niciodată, se pare că au posibilitatea să realizeze acest deziderat. Mai mult, ceea ce este neplăcut în optica oamenilor, nu este bun și trebuie eliminat sau pus deoparte. Se consideră, conștient sau nu, că mintea noastră umană e singura autoritate de decizie, în privința a ce este bine și ce nu, criteriile noastre sunt cele care trebuie să clasifice lucrurile, situațiile, stările, comportamentele dacă sunt bune sau nu.

Așa se face că, aceste criterii subiective ale maselor, se modifică destul de ușor, de către cine are instrumentele necesare, și masele cred ușor că un rău este bun sau că, un bun este rău.  Ceea ce spune Scriptura devine dintr-o dată clar, oamenii vor spune răului bine și binelui rău, luminii întuneric și întunericului lumină și dau amărăciune în loc de dulceață și dulceață în loc de amărăciune.

Provocarea mare o au creștinii, în toată situația asta. Adică eu și tu, care pretindem că suntem luminați de Dumnezeu și călăuziți de Duhul Sfânt. Cât de mult facem noi, doar ceea ce ne place și cât de dispuși suntem să facem sau să acceptăm și ceea ce nu ne place? Cât de mult criteriul „plăcere” cântărește în luarea deciziilor și în acționarea noastră?

Oamenii încearcă să elimine tot ce nu le place, e o tendință destul de naturală ași zice. Din fire „nu ne place, ce nu ne place”, însă nu tot ce este mai puțin plăcut sau neplăcut este rău și trebuie eliminat sau îndepărtat. De exemplu, marea majoritatea a leacurilor presupun și durere sau neplăcere și totuși trebuie să le luăm pentru a ne face sănătoși. Sau, marea majoritate a locurilor de muncă necesită un efort fizic sau intelectuale mare, și totuși trebuie să muncim. Spiritual, marea majoritate a situațiilor în care Scriptura ne vorbește, sunt dure și totuși trebuie să ascultăm.

Riscul este iar prevăzut se Scriptură, pentru credincioșii pe care plăcerea și confortul îi seduce „îi vor gâdila urechile să audă lucruri plăcute, şi îşi vor da învăţători după poftele lor”. Într-o asemenea fază, credincioșii nu mai suportă cuvântul care îi mustră, consideră că trebuie înlocuit pastorul care predică prea dur și în cele mai multe cazuri, pentru că prin cititul în Scriptură se simt mustrați, lasă deoparte treptat această activitate. Așa se face că plăcerea crește așa de mult, încât intervine scârba, greața. Nu? Orice lucru în exces este rău: mierea, medicamentele, odihna, cititul, televizorul, mersul etc.

Cineva mă întreba acum câteva săptămâni, dacă îmi place tot ceea ce fac și i-am răspuns direct că NU. Nu îmi place tot ceea ce fac ca om, nici lucrările spirituale pe care le fac, nu îmi sunt toate plăcute, unele din ele le fac doar pentru că trebuie, pentru că Dumnezeu îmi spune să le fac. Nu plăcerea mea e criteriul, deși sunt om și caut și eu măcar câte puțină plăcere ca și orice alt om. Nu trebuie să ne placă tot ce facem, tot ce auzim, tot ce primim, tot ce trăim. Viața ar fi anostă, fără sens și nu am mai simți plăcerea pentru nimic altceva.

În goana după plăcere și doar după ea, mulți soți pleacă de la soțiile lor la femei care le oferă plăcere și care arată mai bine, multe soții pleacă din același motiv. În goana după plăcere, creștinii fac compromis cu materialismul, confortul, lenea, bârfa etc. În goana după plăcere, oamenii ajung să simtă doar neplăcere, pentru că standardele cresc mereu. Asta e cauza pentru care alcoolul, tutunul, drogurile, pornografia, consumerismul, sexul și alte lucruri sau situații generatoare de adrenalină se consumă cu așa mare succes și în așa de mari cantități. De asta sucurile făcute din amestec de apă și praf sunt mai consumate și mai apreciate decât cele naturale, de asta mâncarea artificială e mai vândută decât cea naturală, de asta femeile pun silicoane, se machiază și se vopsesc din ce în ce mai strident și mai țipător, de asta se fac case tot mai mari, se cumpără mașini tot mai scumpe. De asta căsniciile durează tot mai puțin și bisericile se rup din ce în ce mai repede.

Am ajuns să trăim doar pentru plăcere și când facem asta satisfacem firea. Un om care trăiește în fire, nu are cum experimenta viața spirituală. Ne plângem că „nu îl simțim pe Dumnezeu” dar îl căutăm în plăcerile lumești, în care El nu locuiește.

Iată câteva întrebări la care am meditat în ultima vreme și la care cu timpul o să încerc să scriu câteva cuvinte:

De ce mâncăm? De plăcere sau de necesitate? De ce muncim? De plăcere sau de necesitate? De ce suntem altruişti? De plăcere sau de necesitate? De ce iubim? Ca să ne placă sau ca să oferim plăcere? De ce citim Scriptura? Ca să ne placă sau ca să ne pocăim? De ce mergem la biserică? Ca să ne placă sau pentru că trebuie?

Uneori suntem obsedați de plăcere. Asta ne face să denaturăm conceptul de familie, cel de biserică, cel de relația cu Dumnezeu. Uneori vrem plăcerea de a îl simți pe Dumnezeu și ajungem în extreme urâte de tot. Căutăm plăcerea în muzica creștină și o denaturăm rău de tot. Căutăm plăcerea în predici și pentru asta schimbăm păstorii „ca pe șosete”. Pentru ce trăim oare? Pentru plăcerile de o clipă ale vieții pământești? Sau avem un scop mai înalt? Da tânjim după plăcere dar această plăcere nu cumva ne guvernează viața? Nu cumva ne stăpânește?

Dacă ai observat o greșeală te rog sa selectezi acel text și apoi Shift + Enter sau apasă AICI pentru a îmi de de știre.

Abonare

Te poți abona pentru a primi pe email meditările viitoare

Mulțumesc de înscriere.

Ceva nu a mers.

Comentarii prin Facebook

No Responses

Leave a Reply