Familia noastră la adolescență

Una din cele mai turbulente perioade în viața unui om este adolescența. De regulă, când auzi cuvântul adolescență te gândești la 15 ani. EI bine, azi 3 septembrie, noi împlinim 15 ani de la căsătorie și cred că intrăm în perioada de adolescență 🙂 îndrăgostiri, pasiuni, freamăt, doruri, planuri, ocheade, urmărire în taină cu coada ochiului, atingeri ”neintenționate”, visare, admirat stele, simțit vântul, ascultat pâraiele, privit cerul și altele. (asta a spus visătorul din mine care nu se dă dusului nici acum)

Ana, soția mea care se pare că devine mai frumoasă pe zi ce trece, reușește să mă țină îndrăgostit tot timpul. E mai fascinantă ca niciodată și mai ”de dorit”. Reușește fără emoții, să stârnească încă în mine pasiuni adolescentine și sentimente tulburătoare. Pe de altă parte, ne-am maturizat mult. Nu aș putea spune că am rămas „înțepeniți” la starea de acum 15 ani. Timpul, munca, durerile, stresul și cursul vieții au lăsat urme adânci în amândoi și nu mai suntem aceiași, nici nu am putea să rămânem așa.

Până acum Dumnezeu ne-a păzit relația, a fost frumoasă, liniștită și respectul a guvernat relația noastră în fiecare moment. Până acum, relația noastră a fost „de invidiat”, după cum ar spune unii și cea mai mare dorință pe care pot să o am este ca ea să evolueze, sau în cel mai rău caz, să rămână așa cum este. Zic și eu ca săracul când a văzut că se umflă laptele „înțăpiniuai așa”.

Când mă uit în viitor îmi e teamă, îmi e teamă de „adolescența” relației. E perioada în care mai toate familiile trec prin turbulențe mari și perioada în care foarte multe familii „se sparg”. Mă uit la neputința mea și mă tem, dar mă uit la grija pe care Dumnezeu a avut-o până acum și îmi înflorește speranța. Totuși, nimic nu este garantat. Nu vom fi deloc scutiți de atacuri, mai ales în condițiile în care noi ne implicăm să ajutăm relații cu probleme. Vom fi ținta multor atacuri și încercări. Uneori va fi ceață, alteori va fi întuneric de-a binelea și pentru perioade scurte, va răsări și soarele. Îmi dau seama că dușmanul ne va lovi cu furie în familie, în relație, ca și până acum, pentru că o reușită aici, ar anula multe lucrări actuale și viitoare. De asta singura mea nădejde e în Dumnezeu.

Au fost ani grozavi până acum, și dacă nu îndrăznesc mult, rugămintea mea spre Dumnezeu este să ne păstreze măcar așa, deși, în adâncul sufletului îmi doresc mai mult. Câteodată, visătorul din mine zboară peste nori și e de-a dreptul fantezist, alteori, pesimistul din mine îl stropșește spunându-i „Trezește-te bă adormitule că ai 40 de ani acuș!” totuși, voi încerca să fiu realist și să visez în același timp.

De un lucru sunt sigur, nu se putea să găsesc o femeie mai potrivită, pentru a forma o echipă, decât ceea ce Dumnezeu a rânduit. E un coechipier grozav, un om devotat și muncitor cum puțini am văzut, de multe ori m-am simțit rușinat în fața capacității ei de muncă. Un om realist, care „tot ce începe duce la bun sfârșit” chiar dacă eu de multe ori am fost demoralizat. Un om care a avut tăria și puterea să trăiască alături de mine 15 ani, e demn de cartea recordurilor, credeți-mă, uneori sunt tare nesuferit.

Ce ne așteaptă… habar nu am, sau bănuiesc puțin. Singura șansă pentru viitorul nostru ca și familie e încrederea în Dumnezeu și mai ales ascultarea de El. Doamne, dă-mi gândul acesta, de a rămâne supus ție și astfel să putem, ca familie, să rămânem în voia Ta.

familia gavril teo si ana

Dacă ai observat o greșeală te rog sa selectezi acel text și apoi Shift + Enter sau apasă AICI pentru a îmi de de știre.

Abonare

Te poți abona pentru a primi pe email meditările viitoare

Mulțumesc de înscriere.

Ceva nu a mers.

Comentarii prin Facebook

6 Comments

  1. Sergio 03/09/2015
  2. florica 04/09/2015
  3. A.L. 04/09/2015

Leave a Reply