Fiecare să dea ce va putea – III

Cui să dăm banii sau dărniciile noastre? Unii ar spune că bisericii locale și e o sugestie bună, dar hai să aruncăm o privire mai în profunzime.

În primul rând, trebuie să demontăm o mentalitate păguboasă, practicată dar neverbalizată sau scrisă. Dărnicia nu e un impozit către Dumnezeu și nici biserica locală nu e casieria Sa. Mulți percep dărnicia, ca fiind un impozit, o taxă, o contribuție pe care le-o cere Dumnezeu. NU, Dumnezeu nu are nevoie de taxe, ci de inima care să învețe că e mai ferice să dai, decât să primești. El nu „stă în banii noștri” oricât de puțini sau mulți ar fi ei. Biserica locală nu are calitatea de casier al cerului, deși poate fi cea mai bună modalitate, prin care noi să ne arătăm generozitatea în unele situații. Ne e mult mai ușor să aducem la biserică o parte din câștigul nostru, decât să cerem noi lumină, să observăm, să trimitem ceva unor oameni care au nevoie. La biserică sigur știu „ăia” cui să îi dea.

Până nu de multă vreme, am fost nepăsător de acest capitol, dar acum m-am schimbat. Mă interesează mult ce se face cu ceea ce am oferit bisericii locale. Nu mai merg pe principiul „eu am dat, treaba lor ce fac cu ei”. Acum mă interesează ce priorități are acea comunitate și primul principiu urmărit e cel al distribuirii banilor. Dacă acea comunitate, sau clerul ei, nu expun clar, procentual, cât din sumă merge la salarii, cât la întreținere și mai ales cât merge pe misiune și cât pe binefacere, consider că în afară de „taxa pe scaun”, nu trebuie să dau altceva acolo. Un alt criteriu pe care îl verific este cel al proporției. Dacă peste 80% din banii bisericii respective merg pe salarii și întreţinere, atunci iar nu voi contribui decât cu „taxa pe scaun”. Consider că o comunitate locală, trebuie să împartă banii procentual, nu cum se face adesea: „ce rămâne mai dăm și noi pe unde vedem o nevoie”.

Așadar, vă încurajez să vă interesați ce anume se face cu banii pe care biserica îi colectează. Dacă sunt neclarități, discordanțe, dacă totul se duce pe salarii și întreținere, dacă nu vi se comunică la adunările generale distribuirea clară a banilor, atunci NU mai dați bani acelor locașuri de cult, pentru că păcătuiți. Nu mai credeți că nu aveți vină, pentru că puteți foarte bine păcătui. Un exemplu la extrem vă dau. Pastorul unei biserici de pe lângă Brașov, „investea” banii strânși în droguri. Au fost găsite chiar sub podeaua bisericii la percheziție. Într-un astfel de caz consider și enoriașii vinovați. Da, au scuză oamenii bătrâni, care nu se mai îndeletnicesc și nu se mai complică să facă vreun calcul, dar restul?

Dacă însă biserica are în viziunea sa orientare pe diferite misiuni, interne sau externe, dacă acea comunitate are în vizor cazuri sociale sau implicarea în sprijinirea nevoiașilor, atunci îi consider eligibili, pentru ceea ce vreau să dăruiesc. Consider că dărnicia mea, e dărnicie și nu e taxă pe ceva. Încurajez credincioșii să afle ce anume se face cu banii dați, fiecare membru ar trebui să știe procentual, unde merg banii adunați de biserică, altfel, ne putem trezi că păcătuim.

Nu cred în idei ieftine fie genul: Dacă dai pentru Domnul nu mai judeca. Tu adu la biserică, aici avem oameni plini de Duhul Sfânt care îi administrează. Ne vom ocupa de ei în temere de Dumnezeu. Nu cred în ele, nu pentru că nu ar fi așa, ci pentru că e posibil să nu fie așa. S-a dovedit în multe cazuri, că nu a fost așa. De multe ori banii dăruiți bisericii, se duc pe lucruri complet inutile și unele din ele chiar păcătoase. Nu fiți ignoranți, cercetați. Duceți la biserica locală, dar în cunoștință de cauză și nu vă temeți să cereți detalii.

Bineee…, comunitatea locală e una din posibilele destinații ale dărniciilor noastre. Dar viața noastră trebuie să fie una de dăruire în întregime. Dărnicia nu se rezumă la a da zeciuială, la a da o taxă, a da un procent. Dărnicia noastră nu trebuie să fie limitată la comunitatea din care facem parte. Putem dărui unui om aflat în nevoie din banul, timpul sau mâncarea noastră. Putem dărui unui ONG care lucrează cu săraci sau cu adolescenți sau într-o zonă clar expusă și explicată. Putem dărui unei cauze despre care auzim, de exemplu renovarea spitalului din localitate, ajutarea unei familii sărace, chiar dacă nu e din biserica noastră, întreținerea unui parc sau izvor, etc. A da, nu trebuie să fie limitat la biserica locală și la 10%, câmpul nostru de acțiune, trebuie să fie mult mai larg.

Cred că și din acest punct de vedere, biserica locală are enorm de pierdut. Papă tot și se îngrașă, devenind obeză, pentru că se teme că va rămâne flămândă. Slujitorii o şterg, dacă nu mai sunt plătiți peste medie și teama e, că nu vor fi condiții suficient de bune, ca să atragă membri pe bănci. Orientarea spre exterior e în multe biserici locale zero și toată resursele sunt păpate cu o foame teribilă de comunitatea bulimică.

Nu la asta am fost chemați. Dărnicia noastră trebuie să se vadă, trebuie să ajungă la cei care au nevoie disperată de ea, trebuie să fie orientată spre cei disperați. Acesta e caracterul lui Hristos, asta trebuie să se vadă și la noi. Nu cumva păcătuim, alimentând o comunitate bulimică? Nu așa rezolvăm problemele.

Dărnicia noastră poate face miracole și despre partea asta extraordinar de frumoasă, am ales să scriu mâine, dacă Dumnezeu ne va da viață.

Dacă ai observat o greșeală te rog sa selectezi acel text și apoi Shift + Enter sau apasă AICI pentru a îmi de de știre.

Abonare

Te poți abona pentru a primi pe email meditările viitoare

Mulțumesc de înscriere.

Ceva nu a mers.

Comentarii prin Facebook

No Responses

Leave a Reply