Da ce-o să zică lumea?

Una din întrebările „la ordinea zilei” pe vremea copilăriei, adolescenței și tinereții mele timpurii este asta: „Da ce-o să zică lumea?” Recent m-am întâlnit cu oameni dragi mie, cu care am copilărit și ne-am amuzat zdravăn pe această temă. Făceam ce făceam și iar ne repetam unii altora întrebarea: „Da ce-o să zică lumea?” așa că mi-a intrat în radare termenul, m-a proiectat în trecut și am retrăit elemente din copilărie, dar am și putut să observ efectul acelor formări, în viața mea de adult.

Mare parte a vieții mele, nici măcar nu m-am gândit să fac ceva, ce ar face lumea să vorbească (negativ). În sat la noi nimeni nu avea curajul „să intre în gura lumii”. Pentru aproape toți „gura lumii” era mai de temut decât Dumnezeu, chiar și pentru pocăiți. Și ei se temeau mai tare de gura lumii, decât de Dumnezeu, dacă punem la evaluare de câte ori spuneau: „Ce o să zică Dumnezeu?” și de câte ori spuneau: „Da ce-o să zică lumea?” Așadar, cea mai mare parte a vieții mele, am trăit încercând să mulțumesc „lumea” ca să nu supăr părinții. La sat, dacă intrai în gura lumii, prima întrebare automată pe care o auzeai din gâtlejul urât mirositor al acesteia era: „Da ăsta al cui e?”

Pe principiul acesta, și pentru că nimeni nu avea cum să te trezească sau să îți arate altă perspectivă, singura șansă era să pleci undeva, la vreo școală ca să vezi „lumea” și altfel. Dacă făceai liniștit un liceu, o profesională, te însurai sau măritai acolo, nu mai vedeai altfel lucrurile niciodată.

Pe mine întrebarea asta m-a afectat negativ pentru o bună bucată din viață și probabil voi rămâne cu sechele pentru toată viața. De fiecare dată când discut cu oameni de acolo, îmi dau seama ce liber sunt, am scăpat „din gura lumii”. Efectele mentalității acesteia mi-au dictat multe în viață, până și acea „predare” în biserică, tot de gura lumii am făcut-o, toți de vârsta mea se „hotărâseră”, pe mine deja mă vorbea lumea. Am avut însă binecuvântarea ca după o lună, să mă întâlnesc cu un om al lui Dumnezeu, care m-a luminat și mi-am dat cu adevărat viața lui Dumnezeu, dar ridicarea aceea în biserică, a fost „de gura lumii”. Multe poezii am spus „de gura lumii”, multe rugăciuni am spus „de gura lumii” și am făcut chiar și predici „de gura lumii”. Nu aveai de ales, dacă nu ascultai de bună voie, „îți băgau părinții mințile în cap” repede.

de gura lumiiCe sectoare poate afecta „gura lumii”? Toate. De la viața de zi cu zi, școala de urmat, notele de la școală, hainele de la școală, la culoare gardului de la casă, la mașină, lucratul pământului, forma acoperișului, facultatea pe care o urmezi, fata cu care te însori, câți copii ai, când faci sex cu nevasta, probabil și când mori trebuia să fie validat de gura lumii. În cazul meu, nici viața spirituală nu a scăpat „de gura lumii”.

E foarte obositor să trăiești așa. Lumea te trimite la treabă, lumea te trimite la odihnă, lumea îți spune când, lumea îți spune cum, lumea dictează tot. Culmea e că primii care te îndemnau să te încadrezi în cerințele lumii, erau chiar cei din biserică, liderii spirituali, ei nu voiau nicicum să intre în gura lumii. Dacă ați ști câtă oboseală acumulasem, cât stres și câtă lehamite de viață!?!? Mare minune a făcut Dumnezeu că m-a zgâlțâit bine, ca să mă trezesc. Azi pot spune că sunt liber, dar tot mai am frisoane uneori când mă gândesc: „Da ce-o să zică lumea?”

Ce ciudat este să te pretinzi rob la lui Hristos, dar să fii rob în gura lumii și să privești afară doar printre dinții cariați, nespălați și puturoși ai acesteia. Să cânți că viața ta-i a lui Hristos, dar să te temi mai degrabă de „ce-o să zică lumea?” Să crezi că îl slujești pe Domnul prin cântare, poezie sau predică, dar să o faci pentru a da bine în ochii lumii. Câtă amăgire poți trăi și câtă întunecime. Doamne, deschide-ne ochii să vedem, să nu ne meargă doar numele că trăim.

Pe mine „gura lumii”, m-a marcat pentru totdeauna. Am probleme în a spune NU, am probleme în a refuza, am probleme când e vorba să aleg să supăr lumea. Iau deciziile cu greutate. Fantoma trecutului încă dă târcoale și sper să nu îmi cresc copiii așa.

Tu de ce trăiești? Cât trăiești „de gura lumii”? La biserică de ce te duci? Slujire de ce faci? Implicarea cine ți-o dictează? De ce ai acest serviciu? De ce ai făcut acea școală? Nu cumva de gura lumii? Dacă răspunul e negativ atunci te felicit, dacă însă e pozitiv, te îndemn să te trezești. E important să trăim frumos, ca în timpul zilei, dar nu în robie față de lume, ci față de Hristos. Chiar dacă „vuiește satul”, tot nu ar trebui să ne conformăm lui, ci lui Hristos. Doamne, te rog să ne eliberezi de acest păcat și de efectele lui, prin sângele Mântuitorului.

Dacă ai observat o greșeală te rog sa selectezi acel text și apoi Shift + Enter sau apasă AICI pentru a îmi de de știre.

Abonare

Te poți abona pentru a primi pe email meditările viitoare

Mulțumesc de înscriere.

Ceva nu a mers.

Comentarii prin Facebook

3 Comments

  1. Daniel 23/08/2015
  2. Andrei Jităreanu 25/08/2015
    • Teofil Gavril 26/08/2015

Leave a Reply