Atât de aproape și totuși așa de departe     

De câteva zile, trezitul dimineața îmi oferă energie pentru toată ziua aproape. Liniștea, răcoarea, răsăritul, singurătatea și cititul, pot energiza un om pentru o zi întreagă, cel puțin unul ca mine. Uneori tânjesc după plăcere, o caut cu toată ființa în lucruri scumpe, în lucruri senzaționale, o caut febril și agitat în moduri greșite și ea… mă așteaptă în fiecare dimineață să-mi dea binețe. De multe ori nu am văzut-o, alte ori am văzut-o dar nu am remarcat pe lângă cine trec și uneori am fost superficial. Totuși, simplitatea și liniștea pot aduce mai multă plăcere decât toate bogățiile lumii.

Nimic nu se compară cu momentele acestea de pace și liniște și sper să mă pot înfrupta din ele, să le savurez pentru că nu știm ce va mai fi mâine. Mulți tremură la gândul că un asteroid va lovi pământul, alții se tem de lipsa mâncării, dar cred că drama mai mare ar fi dacă ni s-ar lua liniștea dimineții, răcoarea dinaintea răsăritului, răsăritul, plăcerea cititului și a meditării.

Un text al Scripturii îmi stăruieşte în minte azi: Filipeni 3:18  Sunt mulţi, care se poartă ca vrăjmaşi ai crucii lui Hristos. Sfârşitul lor va fi pierzarea. Dumnezeul lor este pântecele şi slava lor este în ruşinea lor, şi se gândesc la lucrurile de pe pământ. Ca să fii declarat vrășmaș al crucii lui Hristos trebuie doar să ai de Dumnezeu pântecele. Nu vreau să ofensez pe nimeni dar eu înțeleg din acest text că oricine muncește doar pentru pământul acesta, muncește doar pentru pântece. În Scriptură, pântecele, reprezintă tot ce înseamnă plăcere umană primară, instinctuală. Plăceri care de altfel de Dumnezeu au fost puse în noi, dar care, de foarte multe ori ne stăpânesc. Plăcerea de a mânca cele mai bune produse, cele mai naturale, cele mai scumpe. Plăcerea de a avea o mașină mult peste necesarul nostru sau un telefon mult peste nevoia noastră. Plăcerea de a ne construi o casă care depășește utilitatea. Plăcerea de a face un concediu care înseamnă lux, nu odihnă. Plăcerea de a face din mâncare mai mult decât îi este menit să fie. Brrr! Deja mă ia cu frisoane.

În câte moduri căutăm noi bucurie, împlinirea și fericirea și totuși cât de aproape sunt acestea de noi dacă trăim în simplitate. Credem că a deține, a avea, a poseda, ne va aduce plăcere și în realitate plăcerea e în a renunța, a simplifica, a nu te complica. Alergăm după plăcere de dimineața, ignorând liniștea și pacea care ne dau binețe la prima oră. Ne tulburăm că nu dăm de ele mai repede, dar ele sunt undeva în urma noastră, chiar la punctul de start al zilei poate. Așa de des am falimentat în căutările mele… așa des am alegat ca un nebun înainte, fără să mă uit în jur, fără să îmi iau timp de meditare, de liniștire, de citire… Așa de des m-am plecat până la pământ în fața pântecelui și am căutat la el plăcere… și… am fost prost. Doamne dă-mi înțelepciune!

Ooo! Dacă am pricepe cât de simple a făcut Dumnezeu lucrurile și câtă complicare a adus răul în lumea aceasta. Dacă am pricepe cât de puțin trebuie să facem pentru împlinire și bucurie, dacă am ști cât de multă împlinire are Dumnezeu pregătită pentru copii săi și să renunțăm la ce este firesc și lumesc… Oare îmbătrânesc? Oare de ce a durat atât de mult să pot vedea prin crăpătura asta de stâncă? Oare îmi va fi de învățătură de minte ”revelația” asta?

Dragii mei, simplificați-vă viața cât de mult puteți. Renunțați la plăcerile oferite de pântece, cu tot ce ține de el. Nu spun să nu mâncați, să nu vă odihniţi, ci vă recomand să nu fugiți după lucruri complicate, căutând în ele împlinirea. Împlinirea nu atârnă de ce avem, ci de ce e în inima și în mintea noastră. Dumnezeu ne-a creat într-un mod minunat, ne-a creat să nu depindem de acest pământ, să nu putem fi satisfăcuți de el, să nu ne trebuiască ceva de pe el pentru an ne bucura de el. Noi suntem ai cerului și satisfacția noastră e din lucrurile care aparţin cerului, dacă le putem numi lucruri. Satisfacția, bucuria, plăcerea, împlinirea, sensul vieții sunt extraterestre. Asta îmi dă o liniște fantastică, orice s-ar întâmpla cu pământul acesta, noi putem experimenta bucuria și împlinirea. Că nu știm sau nu putem să le accesăm la un moment dat, e o altă problemă. Dar se pare că odată cu trecerea vremii putem învăța asta.

Doamne, îți mulțumesc din toată inima că Tu mi-ai dat totul!

Dacă ai observat o greșeală te rog sa selectezi acel text și apoi Shift + Enter sau apasă AICI pentru a îmi de de știre.

Abonare

Te poți abona pentru a primi pe email meditările viitoare

Mulțumesc de înscriere.

Ceva nu a mers.

Comentarii prin Facebook

One Response

  1. Corina Moisa Aredoaie 06/08/2015

Leave a Reply