Să nu denaturăm termenii

Când căsătoria nu-i căsătorie și homofobia nu-i homofobie. Din seria: Să băgăm familia în doliu.

Da, poate nu mai era nevoie să mai scriu și eu, după câtă ”cerneală” a curs deja ieri și azi pe tema legalizării de către autoritatea americană, a căsătoriilor homosexuale, dar fiindcă fenomenul homosexualității l-am analizat destul de mult în ultimii ani, risc totuși să spun câteva cuvinte despre asta. Sper ca ele să fie de folos celor care se poziționează automat în tabere combatante.

Când căsătoria nu-i căsătorie.

Această uniune consensuală între bărbat și bărbat sau femeie și femeie, nu va putea fi numită niciodată simplu ”căsătorie” va fi nevoie mereu, pentru totdeauna, de remarci de genul ”căsătorie homosexuală” sau ”căsătorie între persoane de același sex” sau ”căsătorie gay” sau alți termeni. Pur și simplu e nevoie de completare, pentru că nu este și nu va fi niciodată căsătorie, relația dintre două persoane de același sex. E scris în natura noastră, în celulele noastre, în modul în care suntem alcătuiți, nu e un moft sau o dovadă de homofobie. E natura lucrurilor, nu contează că se dă lege. Chiar dacă se dă, ea nu poate anula legile naturale, scrise deja în noi. Din respect, oamenii se vor conforma, dar în vecii vecilor nu vor gândi că aia e căsătorie, fără să adauge sau să simtă nevoia să adauge ceva termenului.

Se poate da mâine o lege, prin care să se impună o altă culoare cerului. De mâine, cerul se va considera verde și cine nu respectă această lege, va fi pedepsit drastic. Vor spune oamenii că-i verde, dar nu vor crede niciodată asta, deși generațiile viitoare se vor obișnui cu conceptul, dar îi vor vedea efectele. Nu ai cum să spui că cerul e verde, când se vede clar că e albastru. Excepție face dacă îți pui anumiți ochelari, cum se încearcă acum prin mass-media privitor la homosexualitate. Dar purtatul de ochelari, nu schimbă realitatea lucrurilor, ci schimbă doar modul în care le percepem. Culoarea cerului va fi tot albastră. Mai mult, odată cu cerul, datorită ochelarilor, toate celelalte lucruri își vor schimba nuanța sau culoarea. Adică, efectele nu sunt doar asupra cerului, ci asupra multor altor lucruri.

Uniunea între persoane homosexuale, nu este căsătorie și nu va fi vreodată. Această afirmație nu este una homofobă sau de ură, ci una pe care o rostesc ca unul care cunosc fenomenul, hai să zicem mai bine decât media. Dacă poate spune cineva că sunt homofob, după câte persoane am ajutat, fără să le judec, atunci se poate numi homofobă toată populația pământului și ar trebui închiși toți. De fapt cam asta se face, oamenii vor fi închiși în noile concepte.

Când homofobia nu-i homofobie.

Este drept că termenul de homofobie a tot fost ”actualizat” în ultima vreme. Dacă înainte făcea referire la ”sentimente negative față de homosexuali sau persoane care se identifică a fi ori sunt percepute ca fiind lesbiene, homosexuali, bisexuali, transsexuali ori intersex (LGBTI). Se poate manifesta prin apatie, dispreț, prejudecată, aversiune, sau ură, ce poate fi bazată pe o frică irațională, legată uneori de convingerile religioase„ Acum definiția începe cu: ” sentimente negative față de homosexualitate

Se pare că încearcă să se apere tot mai bine oamenii aceștia, deși în realitate nu îi bate nimeni sau mai bine zis, homofobia e inventată, prin extinderea ariei de definire. În felul acesta vor fi considerați homofobi toți oamenii planetei, chiar și homosexualii înșiși sau parte din ei. Păi cei mai mulți din ei, datorită dereglărilor psihicului lor, au sentimente negative față de alți homosexuali, gelozia e unul din acele sentimente care e foarte des întâlnit și mult mai puternic decât în cuplurile heterosexuale, așadar, primii homofobi sunt chiar homosexualii.

Un alt aspect, fobiile au de a face cu frici, ori definiția de mai su a fost extinsă la multe alte aspecte. In cazul acesta termenul este pretențios. Dacă asta e homofobie, eu mă declar doctor, că tot am scris multe articole. Nu ar fi corect să mă numesc doctor nu? Nu e singura condiție, ca să fii numit așa, scrierea de articole. Așa și cu termenul de homofob.

Da, mulți au reacționat fără respect la vestea venită din America, unii au folosit un limbaj injurios, înjositor. Unii au fost plini de ură, alții i-au pocnit cu crucea-n ceafă sau cu Biblia, dar asta nu înseamnă că toată lumea trebuie declarată homofobă, prin modificarea definiției, cum se încearcă modificarea definiției căsătoriei ca, forțat, să includă și relații nenaturale în aria ei.

Un alt detaliu interesant, pentru că aceste măsuri sunt cu bătaie mai largă. Homofobia, nu poate include ca termen și referiri la celelalte deviații sexuale, cum include acum și anume bisexuali, transsexuali travestiți, transgenderi etc. Iar se modifică artificial și forțat definirea și asta face definiția atacabilă.

În fine, e mult de scris și probabil voi mai scrie, nu ca o dovadă de ură sau lipsă de respect față de oamenii care aleg să trăiască așa, ci ca o încercare de a limita un dezastru al vieții lor. Nu poți considera normală o relație anormală. Nu poți considera căsătorie, o uniune nenaturală. Nu poți considera familie, un cuplu care nu are capacitatea naturală de a se înmulți, din cauză că nu sunt în relațiile normale. Așa că… se modifică normalul.

Se tot vorbea de reducerea populației planetei, că am fi prea mulți. Se pare că această măsură va face posibil acest lucru. Priviți ce speranță de viață au persoanele homosexuale, față de cele heterosexuale. Și asta fără să le dea cineva în cap să îi omoare, fără să fie fugăriți să trăiască în condiții inumane, ci oferind drepturi tot mai multe. Da, vom fi  în curând forțați să devenim minoritate noi, heterosexualii, vom fi cei prigoniți și forțați să îi învățăm pe copiii noștri că e normală homosexualitatea, și suntem, dar asta nu va schimba nimic din realitate.

Homofobia nu-i homofobie, cum nici căsătoria nu-i căsătorie în acest caz.

Dacă ai observat o greșeală te rog sa selectezi acel text și apoi Shift + Enter sau apasă AICI pentru a îmi de de știre.

Abonare

Te poți abona pentru a primi pe email meditările viitoare

Mulțumesc de înscriere.

Ceva nu a mers.

3 comentarii la „Să nu denaturăm termenii”

  1. Un homosexual ateu a reacționat vehement împotriva legalizării căsătoriilor gay în Irlanda. Pe 27 mai, revista Spectator a publicat articolul său cu titlul: „Ca ateu homosexual, vreau ca Biserica să se opună căsătoriei între persoanele de același sex.”

    „Dintre toți oamenii,” subliniază Parris în articolul său, „creștinii ar trebui să fie primii care înțeleg că majoritatea este de cele mai multe ori greșită. Ei trebuie să își amintească de credinţa Mântuitorului lor și persecuția celor care aderau la creștinism în perioada Bisericii primare.”

    Parris a fost întristat de răspunsul Bisericii Catolice la votul Irlandei, simțind că a fost unul slab. Acesta și-a exprimat opinia și în privința faptului că Biserica Catolică nu a oferit un argument moral puternic împotriva redefinirii căsătoriei.

    „Deși sunt și ateu și homosexual,” a scris el, „tresar când văd dezastrul filosofic conţinut în argumentarea conservatorilor religioși. Mai există cineva de o reală statură intelectuală în Biserica din Anglia, sau în Biserica Romano-Catolică, ca să poată construi o poziție argumentată, solidă, împotriva alunecării creștinismului în curentul schimbărilor sociale și culturale?” continuarea și sursa: http://respirotime.ro/apelul-unui-ateu-homosexual-catre-biserica-crestina/

    Răspunde

Dă-i un răspuns lui Teofil Gavril Anulează răspunsul