Sunt al Domnului sau ….

Știu că intru pe un teritoriu sensibil, dar se pare că mi-am făcut un obicei din a supăra oamenii înrădăcinați în anumite practici necercetate, ci doar aplicate, pe baza argumentului ”așa au făcut strămoșii”. Nu am intenția de a atinge pe cineva în mod special, dar mi-am propus, după cum vă spuneam, să citesc Scriptura fără ochelarii religiei, în măsura în care se poate. Această scriere face parte dintr-o asemenea abordare. Așadar:

Se transmite adesea mesajul, de diferiți oameni că ei sunt ai Domnului. Avem și cântări în care declarăm: ”Eu sunt al Tău, din Cuvânt o știu” și alte multe cântări cu mesaje asemănătoare. Mai mult predicăm sau ni se predică, apartenența noastră totală lui Dumnezeu și asta ne face să ne simțim bine. Cine nu s-ar simți bine, știind că este numit prietenul Domnului, robul Domnului, fiul Domnului. E un titlu onorant, cel mai onorant și oricui i-ar place, dar oare este realitate sau nu?

Al Domnului sau al meu?

Unul din drepturile la cere ținem foarte mult, cel puțin noi românii, este dreptul de proprietate. Noi avem cea mai mare rată de locuințe și terenuri pe care suntem proprietari, sunt ale noastre. Cu un asemenea spit al proprietății dezvolatat, întâmpinăm probleme și pe latură spirituală. Să spui că ești al Domnului, când în realitate tu nu poți ceda controlul, e o minciună. Uneori doar pretindem că suntem ai Lui, că realitatea de zi cu zi a vieții noastre demonstrează că 6 zile și ceva din săptămână, pentru noi trăim nu pentru El. A fi al Domnului ar însemna trăirea pentru El.

Unele din primele gesturi învățate ca și oameni este cel al strângerii degețelelor în jurul obiectelor ”noastre”. Una din primele expresii învățate de noi este ”al meu”. Primele riduri formate pe frunte sunt probabil, de la acea încruntare specifică a dezacordului, când cineva ne ia ceva. Aceste aspecte ne țin toată viața. Probabil nimic nu ne enervează mai tare ca încercarea cuiva de a ne lua ”ce este al nostru”. Suntem în stare să ”ne pierdem firea” repede și să facem prostii.

Declarativ acceptăm că suntem ai Domnului. De ce? Că așa am vrut noi, ne place să credem. Cu alte cuvinte am investit bine proprietatea. În realitate, ne supără orice pretenție de ascultare de Dumnezeu și încercăm să găsim scuze evlavioase dacă ”suntem ai Domnului” intră prea tare peste ”este al meu”. Oare sunt au al Domnului total? Dar tu?

Al Domnului sau al banului?

Dacă ați ști cât de tare doare chestia asta a banului și a lui Mamona… Mulți oameni care declară că sunt ai lui Dumnezeu, au o problemă cu închinarea și ascultarea de Mamona. Mulți se pretind robi ai lui Hristos, dar slujesc lui Mamona. Banul este un zeu modern foarte apreciat, slăvit și slujit. Mulți creștini trudesc pentru Mamona, dar pretind a fi ai Domnului.

Lucrurile sunt foarte sensibile și dureroase. Întrbări la care îți propun să meditezi: Te conduce cumva prin viață grija că nu vei avea bani? Ai plecat la muncă în afară, ca să ai bani sau că Dumnezeu ți-a cerut asta? Ce procent din viața ta aloci câștigării de bani? Câți din banii câștigați îi oferi Domnului? Cum reacționezi dacă ți se fură o sumă mare de bani, de exemplu salariul de pe o lună? Ești nervos și supărat că pensia e prea mică? Mai sunt și alte întrebări menite să arunce puțină lumină asupra proprietarului care are drept de poruncă asupra noastră. Ne robește grija zilei de mâine sau Dumnezeu?

Al Domnului sau al religiei?

Pe tema asta am mai scris și voi mai scrie. E prea mare confuzia provocată de punerea semnului egal între religie și Dumnezeu. Mulți oameni cred că, dacă frecventează biserica, de o anumită denominațiune, îl slujesc pe Dumnezeu și sunt ai Lui. Asta este o mare mare înșelăciune. Sunt oameni care fac chiar minuni și propovăduiesc și care nu vor fi recunoscuți ca fiind ai Lui. Mersul la biserică, nu ne face ”ai Lui” cum nici călătoritul cu avionul, nu ne face piloți sau cel cu mașina, șoferi.

Nici un copil care merge cu mașina și simulează alături de tata că are volan și comenzi, nu poate fi declarat șofer. Poate doar familia îl va numi ”șoferul lui tata”, dar el nu poate fi considerat șofer, decât la vârsta adecvată și după școlarizarea adecvată. Așa și cu creștinismul, nu poti fi considerat ”al Lui” dacă simulezi credința, dacă faci la fel ca și ceilalți credincioși.

Aproape totul poate fi simulat în domeniul religiei: daruri, puteri, frecvență, slujire, vorbe, lacrimi, rugăciuni, post, moarte. Poți simula că ești al lui Dumnenzeu toată viața, poți păcăli oamenii, dar nu pe Dumnezeu. Noi oamenii suntem adesea orbiți de ”fleșurile credinței” unora, dar Scriptura ne recomandă să ne uităm la fapte. Dacă tu sau eu mergem cu faza lungă pe drumul credinței, ca să orbim pe cei de lângă noi, ca să nu ni se vadă faptele, suntem vinovați și avem ceva de ascuns. Suntem religioși și nu credincioși. Avem o credință pentru oameni și pământ și Scriptura ne încadrează în grupa celor mai nenorociți dintre oameni. (va urma…)

Dacă ai observat o greșeală te rog sa selectezi acel text și apoi Shift + Enter sau apasă AICI pentru a îmi de de știre.

Abonare

Te poți abona pentru a primi pe email meditările viitoare

Mulțumesc de înscriere.

Ceva nu a mers.

Comentarii prin Facebook

No Responses

Leave a Reply