Un Dumnezeu de neînțeles

Evenimentele din ultimele două săptămâni, destul de dramatice pentru mine, m-au forțat spre unele meditări lăuntrice de nescris pe bloguri. Luptele pe care am fost nevoit să le duc, și care nu s-au terminat, m-au țintuit cu gândurile lipite de Dumnezeu și am tras câteva concluzii personale, dintre care și cea de mai sus.

Am auzit mulți oameni vorbind despre Dumnezeu, predicând despre Dumnezeu, dând impresia cunoașterii depline și totale a lui Dumnezeu și am trăit cu convingerea că sunt în urmă la capitolul ”înțelegerea lui Dumnezeu”. În aceste zile am ajuns la concluzia că Dumnezeu nu poate fi înțeles, dar că nici nu e nevoie de asta. Ca să Îl înțelegem, ar trebui să fie finit și ar trebui să fie conform percepțiilor noastre, ori El nu e așa.

Desigur că mi-ar plăcea să Îl înțeleg pe El, sau măcar deciziile Sale cu privire la viața mea. Ar fi plăcut dar… nu știu cât de util, cât de folositor. Îmi amintesc situația lui Iov în care, din punct de vedere omenesc totul era pe dos. Un om neprihănit, cel mai neprihănit din timpul său, este lovit fără milă și cu furie de duşmanul sufletelor, și Dumnezeu acceptă ”jocul” propus de el. Nici Iov, nici prietenii săi, nici vreun alt om din acea vreme, nu aveau cum să-L înțeleagă pe Dumnezeu în această situație. Nici măcar noi astăzi. Și totuși Iov are curajul să ceară lămuriri: „Îţi place să chinuieşti, să dispreţuieşti făptura mâinilor Tale, în timp ce faci să-Ţi strălucească bunăvoinţa peste sfatul celor răi ?”

Un timp am crezut că ”tupeul” lui Iov este impardonabil, azi nu mai cred asta. Azi cred că Iov a avut un curaj demn de apreciat și pentru care Dumnezeu, nu îl trăsnește, ci vine cu argumente. Hmmm… uneori preferam să mormăi în barbă, să ”comentez” îndepărtându-mă ca un adolescent răzvrătit. În realitate, cred că Dumnezeu va fi bucuros să ofere răspunsuri oamenilor care le caută dintr-o inimă curată și cu seriozitate, dar aceste răspunsuri nu pot aduce înțelegerea lui Dumnezeu, ci doar a situației cu pricina în cel mai bun caz.

Cu toate acestea, cu toate că Dumnezeu răspunde uneori întrebărilor, consider că El va rămâne de neînțeles pentru noi, câtă vreme nu vom fi ca El, și această devenire ”ca El” se va realiza când Îl vom vedea. Până atunci, pretenția oamenilor de a Îl cunoaște, va fi adevărată cel mult parțial. Îmi dau seama că după o perioadă de 20 de ani de la legământul cu El și alți ani petrecuți ca și copil în biserica în care am crescut, nu Îl înțeleg. O fi păcat afirmația asta, nu o fi păcat, e reală. Credeam că dacă știu Biblia și o predic pot pretinde că Îl înțeleg. M-am amăgit, e de neînțeles omenește.

Nici măcar prin Duhul Sfânt nu pot afirma că Îl înțeleg. Știu, pot spiritualiza și face afirmații frumoase și apreciate, dar nu am tăria asta, aș minți. Nu pot ca ființă finită să înțeleg infinitul. Pot înțelege cel mult câteva aspecte explicate prin Scriptură, nici acelea toate. Dacă sunt sincer găsesc multe zone gri ale Scripturii pe care nici nu le înțeleg și nici nu am găsit explicații. Cred că am fost tare lăudăros când am afirmat că Dumnezeu e simplu de înțeles, am fost un om superficial sau poate chiar mândru. În realitate, cu cât caut să Îl înțeleg mai mult, cu atât e mai vast și mai măreț.

Și totuși, nu e nevoie să îl înțeleg ca să cred în El. ”Credinţa este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredinţare despre lucrurile care nu se văd.” Dacă L-am înțelege, la ce ne-ar mai trebui credința. Dacă aș ajunge la înțelegerea Sa și a acțiunilor Sale, cu siguranță nu ar mai fi nevoie de credință pentru că obiectul credinței ar dispărea, lucrurile care nu se văd. Aleg să cred în El, fără să pretind să Îl înțeleg, ar fi un efort imens pentru un rezultat nesemnificativ. Prefer să cred și gata, prefer să Îl descopăr, nu din dorința de a Îl înțelege, ci pentru a fi fascinat de descoperirea Sa. Prefer să cred orbește, băbește, simplu, să cred și gata, să cred și să nu caut să îl înțeleg. Dacă aș căuta să îl înțeleg, aș încerca să îl aduc în gândirea mea finită pe Cel infinit.

Da, e frustrant uneori să nu știi ce te așteaptă, să nu înțelegi de ce treci prin anumite situații, să nu pricepi de ce trebuie să suporți durerea și care e scopul Său, dar frustrarea asta scade și se topește pe măsură ce încrederea mea personală în înțelepciunea, dragostea și perfecțiunea Sa crește. Da, pentru liniştea mea, pentru orgoliul meu, pentru mulțumirea mea lăuntrică, pentru reducerea stresului, aș vrea să Îl înțeleg, dar nu asta e totul. E mult mai fascinant să închizi ochii și să te arunci în Voia Lui având încredere deplină că, cererea Sa e cea mai bună și grija Sa e deplină și perfectă.

Eu nu voi mai căuta să Îl înțeleg, ci voi lăsa să mi se descopere El dacă găsește de cuviință. Nu mă pot compara nici cu Iov, deși cred că nu a procedat greșit. Care e voia Sa? Să mă încred în El deplin și fără rețineri. Tot parcursul vieții mele va fi la dispoziția Sa, chiar și cu relele din viața mea. Așa cum sunt la Tine vin…

Dacă ai observat o greșeală te rog sa selectezi acel text și apoi Shift + Enter sau apasă AICI pentru a îmi de de știre.

Abonare

Te poți abona pentru a primi pe email meditările viitoare

Mulțumesc de înscriere.

Ceva nu a mers.

2 Comments

  1. pety 20/04/2015
  2. pety 20/04/2015

Leave a Reply