Zona de confort –  o problemă a pocăiților

Trebuie să recunoaștem, pocăiții, cel puțin cercurile cunoscute de mine, sunt printre oamenii harnici și muncitori, sunt gata de efort și nu se dau înapoi de la a învăța și munci. Prind repede meserii noi, pentru că Dumnezeu le-a dat capacitatea de a învăța, dar nu doar atât, lucrează și de calitate. În afara României sunt foarte apreciați și datorită cinstei lor. Clar mai sunt și excepții și bineînțeles că nu doar ei sunt așa. Totuși, oamenii care au ales să îl urmeze pe Hristos sunt peste medie, în partea de sus, dacă îi evaluăm din punctul de vedere al cinstei și hărniciei. Nu pot să sper decât că și la capitolul ”materie cenușie” vom domina topul. Doamne ajută!

Nu am făcut o laudă a pocăiților, am făcut ”o poză” a unei realități, care are avantaje, dar care ne dezavantajează foarte mult din cauza opticii greșite. Poate veți spune: Ce mai ai de comentat la realitatea asta? Uite că voi avea. Nu e totul să fii cinstit și harnic, contează și ce faci cu hărnicia și cinstea. Și ca să înțelegeți, vă voi da un exemplu de la o extremă. Dacă sunt harnic și cinstit și folosesc aceste calități ca să mă mândresc față de alți oameni, mai puțin realizați, deja păcătuiesc. Un alt exemplu: dacă cinstea și hărnicia mea îmi servesc lăcomiei mele, iar păcătuiesc. Așadar nu contează doar aceste două aspecte, ci viața în ansamblu și mai ales locul în peisajul vieții mele.

Și acum să trecem la chestii mai finuțe, lăsăm extremele deoparte. Fiecare din noi avem dorința ca prin munca noastră să ne creăm o zonă de confort. Printre primele elemente pe care ne gândim să le dobândim sunt: casă, mașină și poate ceva pământ, la care mai apoi se aduc nenumărate îmbunătățiri sau versiuni. Așa se face că omul trage ”de rupe” pentru a își cumpăra casa dorită, ca mai apoi să tragă aproape tot atât ca să o renoveze, mobileze, accesorizeze, doteze, senzorizeze etc. Până la urmă reușește să facă din casa sa, un loc foarte plăcut. Apoi poate urmează mașina, casa copiilor etc. Cu alte cuvinte, hărnicia, va găsi un teren de manifestare și lucru aparent moral și bun. În realitate un lucru e șubred aici. Viața spirituală.

Există un foarte mare risc să ne trezim punându-ne nădejdea în Dumnezeu ”doar pentru viața aceasta”. Dacă mutăm privirea în acest timp, în care omul lucră sârguincios și cinstit spre viața sa spirituală, de multe ori vedem nemulțumire, dezamăgire, frustrare, inaniție, apatie, neimplicare și lehamite. Creștinul modern, mândru de hărnicia și realizările sale, are un dușman teribil, care chiar îl felicită și îi dă premii pentru hărnicia și cinstea sa. El, dușmanul, e foarte mulțumit că pocăitul muncește mult și bine, pentru că știe că bietul om vrea din toată inima să își îmbunătățească zona de confort. În fond o merită, ce tot sunt eu cârcotaș, merită să aibă condiții bune acasă după zilele istovitoare de muncă, chiar dacă vine rupt de oboseală și nu îi trebuie decât un pat pe care să se pună jos, ce dacă are super canapele pe care îi este milă să se așeze?

Uite așa, ajunge omul să își creeze, prin cinste și hărnicie, o închisoare confortabilă, care îi va aduce doar nefericire. Una din marile nevoi, puse în noi de la creație de către Dumnezeu, e nevoie da semnificație. Când nu mai suntem semnificativi pentru cei din jur ne prăbușim. Suntem creați să avem impact, suntem creați să lăsăm un efect în urma noastră, suntem creați să fim sare și lumină, iar dacă această menire nu e atinsă am trăit degeaba. Este bine să fim harnici și cinstiți dar întrebarea care se pune este: Cum își vor aminti oamenii de mine, la 10 ani după moarte? Va ști cineva că am trăit pe pământ? Iată de unde și vorba românească, conform căreia, trebuie ca noi oamenii să săpăm o fântână și să sădim un copac măcar, în viața aceasta. Vedeți riscul? Riscul e să trăim pentru confortul nostru și nimeni nu ne poate condamna.

Acum ne uităm puțin în biserica, sau adunarea pocăitului nostru cinstit. De obicei el e cam nemulțumit de condițiile de la biserică. Fie de cele fizice: bănci, curățenie, căldură, aer condiționat, organizare., fie de cele ce țin de mesaje și activități. E pretențios cu privire la activitățile care trebuiesc sau nu făcute, cu privire la temele ce trebuiesc sau nu predicate, cu privire la modul de cântare al corului, cu privire la misiunea în care trebuie sau nu să se implice și altele. Atât de pretențios încât e posibil ca dacă lucrurile nu se mișcă cum trebuie, el să taie zeciuiala sau să nu mai vină. El vrea ca banii săi, să fie folosiți ”bine” și pe regula de aur, cine are aurul face regula, el crede că are dreptul să schimbe lucrurile cum îi place lui. Normal, nu? De aia dă omul harnic banii munciți cu greu.

Uite așa se face că zona de confort se extinde foarte ușor spre biserica locală și creștinii devin niște ”clubiști” adică se crează un club, unde ai acces doar pe baza calității de membru, iar pentru a deveni membru ai de împlinit anumite condiții stabilite de club. Așa se face că biserica locală are tot mai puțini membri, activitatea e din ce în ce mai anemică și nemulțumirea e din ce în ce mai mare. Să nu uităm, zona de confort e una din cele mai frecvente surse de nefericire a oamenilor. Dar despre asta vorbim mâine, dacă ajută Dumnezeu, când ne vom uita la oameni ai Bibliei care au fost scoși sau care au ieșit din zona lor de confort și au realizat lucruri mari.

Dacă ai observat o greșeală te rog sa selectezi acel text și apoi Shift + Enter sau apasă AICI pentru a îmi de de știre.

Abonare

Te poți abona pentru a primi pe email meditările viitoare

Mulțumesc de înscriere.

Ceva nu a mers.

Leave a Reply