Păcatul metropolelor

…dar la început nu a fost așa, e una din propozițiile Scripturii. Nu e spusă în acest context al discuţiei, dar îmi place formularea. La început nu au existat metropole, nu au existat orașe, nu au existat urbii și alte mega adunături de oameni. Totul a început când oamenii s-au gândit ”să-și facă un nume” și au vrut să construiască Turnul Babel.

Adeseori stau să mă gândesc ce interpretare să dau scenei surprinse în Geneza 11:4 când oamenii se unesc într-un deziderat comun: „Haide să ne zidim o cetate şi un turn al cărui vârf să atingă cerul şi să ne facem un nume, ca să nu fim împrăştiaţi pe toată faţa pământului.” Omenește, la cunoștința de azi, recunosc că mă ispitește gândul să mă opresc la o interpretare atipică, pentru că îmi e imposibil să îmi imaginez realizabilă și azi o asemenea construcţie, d-apoi atunci. Totuși, chiar dacă risc să iau șuturi, voi spune ce gândesc.

Cred că pământul înainte de potop era protejat de un înveliș de apă în stratosferă și la acel cer face referire acest pasaj, deși, era departe și acela, însă dacă ținem cont că pe pământ erau uriași (despre asta vorbim altă dată), ecuația are câteva date în plus. De ce cred că avea un înveliş de apă în stratosferă? Din cauza versetului care spune: în ziua aceea, s-au rupt toate izvoarele Adâncului celui mare şi s-au deschis stăvilarele cerurilor. Din cauza versetelor care spun ” Geneza 1:6  Dumnezeu a zis: „Să fie o întindere între ape şi ea să despartă apele de ape.” Şi Dumnezeu a făcut întinderea şi ea a despărţit apele care Sunt dedesubtul întinderii de apele care Sunt deasupra întinderii. Şi aşa a fost.”Dar și din cauza vârstei mari a oamenilor din acea vreme, avem cazuri de peste 900 de ani de viață, din cauza descoperirilor arheologice de schelete de uriași etc. În fine, nu sunt teolog ca să mă pronunț, deci ipoteza mea luați-o neavizată și nedocumentată, ca pe o părere pur personală a mea. Consider totuși că e posibil ca oamenii să fi făcut un turn care să atingă acel cer.

Să revin totuși la tema meditării mele. Ce l-o fi înfuriat așa de tare pe Dumnezeu oare încât să hotărască să se coboare ca să le încurce limbile? Câte șanse aveau oameni ca izbutind cu acel plan să Îl încurce pe Dumnezeu? Oare așa de mare și ameninţătoare era clădirea aia? Un lucru e cert: Dumnezeu declară ” nimic nu i-ar împiedica să facă tot ce şi-au pus în gând” adică să construiască o clădire foarte mare, să își facă un nume și să locuiască toți împreună. Am totuși senzația că Dumnezeu nu a avut o problemă cu clădirea, oricât de înaltă ar fi putut ei să o construiască, chiar dacă ajungeau prin absurd spre stratosferă. Cred că Dumnezeu avea o problemă cu ”nu nume” și cu ”toți împreună

Dumnezeu nu voia ca ei să își facă un nume. Fapte 4:12  În nimeni altul nu este mântuire: căci nu este sub cer nici un alt Nume dat oamenilor, în care trebuie să fim mântuiţi.” Ori ei tocmai asta voiau, să fie împreună și să se bazeze pe ei și puterile lor, să se bizuie pe ”carele lor” pe ”caii lor” și să nu mai fie dependenți de Dumnezeu. Oamenii se îndepărtau de singura lor șansă de mântuire. Habar nu aveau că prin asta își eliminau singura variantă posibilă pentru viață, Dumnezeu.

Aici mai intervine un aspect, cel al suveranității lui Dumnezeu. Dumnezeu este gelos și nu acceptă ca oamenii să se închine unei zeități, nici măcar uneia făcute de mâini omenești. Aici deja era vorba de un nume, un alt nume. Cred că unul din marile păcate ale metropolelor de azi este numele. Oamenii fug de dependența de Dumnezeu în dependența de sisteme omenești. Într-o metropolă ești legat de sistem fără drept de apel. Ai nevoie de apă din sistem, de medicamente din sistem, de hrană din sistem, de munca la care te pune sistemul etc. Și dacă sistemul nu îți mai dă, nu prea mai ai ce face. În acest fel oamenii vor fi cârmuiți și manipulați eficient. Se dă un ordin și trebuie să îl execute toată lumea indiferent dacă le convine sau nu. E dependență de altceva și nu de Dumnezeu. De fapt, e demonstrarea faptului că omul nu are capacitatea din cauza păcatului să trăiască liber, el slujește cuiva oricum. Scriptura e adevărată și în afirmația ”ori slujește lui Dumnezeu ori lui Mamona”, nu se poate pe amândoi și nu se poate pe niciunul. Nu avem capacitatea asta.

Dumnezeu nu voia ca ei să stea toți în același loc. Dar oare de ce? Hai să gândim logic: dacă lovește o epidemie într-o metropolă, câte victime ar face? Dar dacă acea epidemie lovește într-un sat, ce șanse are de răspândire. Dacă izbucnește un incendiu la o casă dintr-un sat, ce anume se poate întâmpla? Dar dacă se pornește la etajul trei al unui bloc cu 20 de etaje? Dacă unui nebun îi dă în minte să arunce îi aer o casă, nu prea îi convine riscul, decât dacă acolo locuieşte președintele, însă dacă pune explozibil unui bloc? Dacă se bombardează în război o țară, care va fi ținta principală, satele sau orașele? Unde se propagă stricăciunea morală mai repede, la sate sau la orașe? Câte șanse are un copil de la oraș să vadă o vacă și câte șanse are unul de la țară? Cât au oamenii de la orașe șansa de a sta în mediul lor natural și cât au cei de la țară? Cum pot să scape de dezastre cei de la orașe și cum pot face asta cei de la țară? Și am putea continua la infinit.

Dumnezeu nu agrea ideea ca ei să stea împreună și lucrul acesta e clar spus în Scriptură și Dumnezeu ia măsuri. Nu știu dacă acum trebuie să ne apucăm de demolat metropolele, ar fi o nebunie, însă știu că vreau să mă mut la țară. Continuăm mâine dacă ajută Dumnezeu.

pacatul metropolelor 1

Dacă ai observat o greșeală te rog sa selectezi acel text și apoi Shift + Enter sau apasă AICI pentru a îmi de de știre.

Abonare

Te poți abona pentru a primi pe email meditările viitoare

Mulțumesc de înscriere.

Ceva nu a mers.

Comentarii prin Facebook

2 Comments

  1. Liviu Gheorghe 05/03/2015
  2. Teofil Gavril 05/03/2015
  3. Pingback: Orașul – pactul voit cu stresul 07/03/2015

Leave a Reply