Anormalitatea normalului

Vai de cei ce numesc răul bine, şi binele rău, care spun că întunericul este lumină, şi lumina întuneric, care dau amărăciunea în loc de dulceaţă, şi dulceaţa în loc de amărăciune!

Aseară eram pentru niște investigații la o clinică modernă din Sibiu. Totul era aranjat perfect acolo, de la cromatică, la spații generoase de așteptare, fotolii spațioase, liniște, curățenie și rafinament. Se vorbea politicos și personalul de la recepție era foarte amabil. Așteptam liniștit să ”îmi vină rândul”, când a intrat un cuplu, ”de la țară”, care a salutat cu un ”Bună seara!” clar și răspicat. A fost ca un cutremur, nimeni nu se aștepta acolo, în condițiile alea, ca cineva să dea binețe așa de ”sonor”. Domnișoara de la recepție a roșit cerându-și scuze fâstâcită, de parcă oamenii ar fi intrat în pielea goală. I-a convins să vorbească puțin mai încet, apoi pur și simplu i-a expediat, din cauză că nu se potriveau cu ambientul, asta am simțit.

La ieșire, doamna foarte hotărâtă: ”Vă doresc sănătate la toți. Niciunul din voi să nu plece de aici nevindecat. Să vă ajute bunul Dumnezeu pe toți. Vă doresc fericire.” Secretara de le recepție a roșit toată și număra pașii oamenilor spre ieșire. Când aceștia au lăsat în urmă masiva ușă de sticlă am văzut-o cum își relaxează trupul, ca după ce trecuse un mare pericol. Marele pericol de a fi normal. S-a uitat la toți cei ce așteptau, să citească dacă vreunul din noi nu a fost foarte deranjat de apariția misterioasă.

A devenit anormal să fii normal… Cei care am intrat acolo, am dat binețe pe un ton conform acelei atmosfere. Foarte discret și adresat doar celei de la recepție. Am dat binețe în așa fel încât ”să nu deranjăm pe nimeni”. Noi, ”cei elevați” în comparație cu ”țăranii”, am intrat în cadru perfect și probabil simțeam că pentru asta merităm și vreun premiu, eram speciali, deosebiți, că avem atâta capacitate de adaptare la modernism. Ei, oamenii simpli, nu au pus prea mare preț pe decor, piele, sticlă, rafinament. Ei oamenii simpli, au văzut oameni, în timp ce noi am văzut pereți, fotolii, stil și rafinament. Ei au fost impresionaţi de oameni nu de clădire. Asta nu îmi iese din minte.

Cu tristețe spun că în afară de rafinamentul decorului și modernul spațiului am fost dezamăgit, cel puțin de medicul care m-a consultat. Mai rămăsese foarte puțin om în el… Într-adevăr acei oameni simpli nu se potriveau în peisaj… Acolo a fost anormal ca oamenii să vadă alți oameni și lucrul acesta l-am observat și în relația medic pacient. Acolo este un sistem și aspectul acesta nu e deloc izolat la acea clinică. Nu mai avem capacitatea de a vedea și relaționa cu oameni pentru că trebuie să rămânem izolați, tăcuți și liniștiți cum ne cer sistemele.

A fost anormal ca doi oameni să dea binețe și să ureze sănătate. Dar a fost normal ca medicul să expedieze un pacient in 3 minute și jumătate și să încaseze 90 de roni fără să întrebe de detalii, amănunte, fără să te așeze pe un pat să te consulte, fără să stea pe gânduri a scris fulger rețeta, deși avea în fața sa un om care a avut hemoragie internă. Asta a fost normal.

Oameni buni. Fiți cât se poate de anormali la capitolul acesta. Nu uitați să dați binețe, să faceți urări, și interacționați cu oamenii, să puneți preț pe om și nu vă lăsați omenia deoparte. Oamenii sunt mai de preț decât rafinamentul, eleganța, stilul, sticla, pielea, mașinile, sediile mari și impunătoare.

Închei prin vorba românească foarte adevărată ”La pomul lăudat să nu te duci cu sacul.”

Dacă ai observat o greșeală te rog sa selectezi acel text și apoi Shift + Enter sau apasă AICI pentru a îmi de de știre.

Abonare

Te poți abona pentru a primi pe email meditările viitoare

Mulțumesc de înscriere.

Ceva nu a mers.

Comentarii prin Facebook

2 Comments

  1. andreea4jesus 24/02/2015
  2. Victor 01/03/2015

Leave a Reply