Tot mai bine e în hainele tale

Cei care au trăit în condiții modeste știu fenomenul ”haine de la second” și fenomenul ”haina lu frate-tu”. Era absolut normal, pe acea vreme, ca să te îmbraci de la second, de fapt second a devenit mai apoi, că denumirea originală era de la ”aju”. Ei bine, când te îmbrăcai așa luai ce îți pica. Nu erau făcute pentru tine hainele alea, dar dacă erau aproximativ pe mărimea ta le considerai bune. Dacă îți mai și plăceau puteau fi și două mărimi mai încolo, că tot le purtai cu inconvenientele de rigoare.

Nu știu câți ați avut ocazia să purtați hainele altora, dar eu am avut și îmi aduc aminte senzația. Senzaţia aia persistentă că nimic nu se așează pe tine, că nimic nu se potrivește și că hainele stau pe tina ca pe sperietoarea de ciori din lanul de porumb. Te simțeai ciudat la școală, te simțeai ciudat la joacă cu ceilalți copii iar la biserică… unde topurile erau topuri… era greu.

La haine mai era cum era, dar la papuci era jale mai mare. Îmi aduc aminte că ”picase” o pereche de pantofi de piele prin nu știu ce minune. Faină lucrătură, iar la tapaliga mea, cât piciorul de elefant, nu nimereai ușor ”păpuci”. Să vezi ce îmi rădea mustaţa care abia mijea. Numai că, pantofii ăia erau pentru unul cu un picior mai scurt, deci aveau talpa de la dreptul mai groasă. Pune Teo papucii în picioare și tai-o la gară. Era ceva ciudat, da am zis că mă acomodez eu. Vezi de treabă, mergeam șotânc-șotânc de parcă eram un cocostârc șchiop. Chin domle nu alta. La tot tărăboiul s-a făcut ca atunci să fiu scos la tablă, atunci s-a făcut să fiu trimis la directoare cu niște fișe, atunci s-a făcut să mă întâlnesc cu tăte fetele alea mai frumușele. Grea zi. Când am ajuns acasă am pupat amărâții de teniși, pe care îi aruncasem hăt sub pat, de bucurie că am pantofi de piele.

Ei, cam așa se întâmplă când îmbrăcăm viața altora. Suntem nefericiți. Ni se pare că alții au o viață mai de calitate, mai fericită, mai îmbelșugată, dar e viața lor și doar lor le stă bine și comod în ea. Nu mă îndoiesc că persoana care a purtat inițial pantofii aceia s-a simțit confortabil în ei, dar nu erau pentru mine.

Din păcate, de multe ori, părinții ne îmbracă de mici cu viețile altora. Din dorința lor de a ne face doctori, ingineri, patroni etc, ne dau haine care nu or să ne vină bine toată viața. Ajungem ceea ce părinții au vrut și nu ne trăim viața. Puțini părinți ar accepta că fiul lor e mai fericit ca instalator decât ca medic, dar unii pentru aia sunt făcuți. Așa se face că școala e chinuită, facultatea e chinuită, rezidențiatul e vai de el, iar cariera e mediocră. Părinții ne văd bine în haine ”mari” dar noi nu încăpem acolo.

Mare atenție părinților care visați voi cariera copiilor voștri, care cereți performanțe peste capacitățile lor, care puneți poveri mari copilașilor. Nu îi îmbrăcați cu alte haine decât cele ce le sunt potrivite. Or să se prăbușească sub ele mai devreme sau mai târziu. Eu am fost ca David, i-am zis mamei că armura lui Saul e prea grea și am lăsat-o jos, dar nu sunt mulți așa. Vor muri sufocați în hainele altora. Copiii nu trebuie să fie o extensie a părinților sau o continuare a lor.

Un alt mod de a îmbrăca haine mai mari, că la unele mai mici nu se înghesuie nimeni, e să pui mâna pe un băiat/fată cu funcție sau bani. Pfiii, zici că ți-a pus Dumnezeu mâna în cap. Să vezi binecuvântare, să vezi ”cum lucrează Dumnezeu drăguțul” așa băiat…. așa fată… Și așa se face că nunta e ca în basme, ține trei zile și trei nopți dar căsnicia nu e căsnicie ci căznicie. Deh, haine mari, picior mare, bani mulți, renume mare, dar cel sau cea ce se bagă în asemenea jug e prea mic pentru el. Nu poți pune o vacă sfrijită la jug cu un taur masiv. Nu merge, aia va sta spânzurată în jug la înălțimea taurului, se va sufoca toată viața. Cei ce au înjugat boi și vaci vreodată, știu despre ce vorbesc. Perechea înjugată trebuia să se potrivească.

Dragii mei. Purtați hainele voastre. Iar dacă deja vă e frig din cauza hainelor largi, trebuie să faceți tot ce puteți ca să vă dezbrăcați de ele dacă se poate, iar dacă nu se poate, cum e cazul căzniciei, să vă îngrășați nițel. Doamne, îți mulțumesc de hainele ce le am, mulțumesc de viața pe care mi-ai îngăduit-o și ajută-mi să-mi îmbrac copii cu hainele lor.

 tot mai bine e in hainele tale

Dacă ai observat o greșeală te rog sa selectezi acel text și apoi Shift + Enter sau apasă AICI pentru a îmi de de știre.

Abonare

Te poți abona pentru a primi pe email meditările viitoare

Mulțumesc de înscriere.

Ceva nu a mers.

One Response

  1. Liviu Gheorghe 05/02/2015

Leave a Reply