Frica lipsei de iubire

Deşi se leagă şi este tot din categoria fricii de oameni, frica lipsei de iubire necesită o abordare separată, datorită răspândirii şi a efectului pe care o are. Iubirea este una din nevoile bazale nu putem face abstracţie şi acum nu vorbesc de iubirea romantică, dintre soţ şi soţie, ci despre acceptarea şi aprecierea după care tânjim ca să le primim din partea celorlalţi. Bineînţeles că această nevoie diferă ca intensitate la fiecare din noi şi ne raportăm diferit la ea, în funcţie de vârsta pe care o avem, dar nu o putem nega nici ca importanţă nici ca prezenţă. Omul are nevoie să fie iubit, tânjeşte după asta, aşa e construit, aşa e de la creare. Lipsa de iubire poate da o frică îngrozitoare, aşa de mare încât pentru unii oameni e mai teribilă decât frica de moarte. Lipsa de iubire poate da o anxietate generalizată, poate da depresii severe, nevindecabile cu medicamente. Lipsa de iubire nu poate fi trecută cu vederea, ignorată, pusă într-un raft.

Pentru oamenii care nu se simt iubiţi, greutăţile vieţii devin mai greu de depăşit, bătăliile sunt mai grele, obstacolele par mai mari şi în consecinţă, viaţa devine mai grea şi lipsită de strălucire. Mai mult, oamenii care nu sunt iubiţi, sunt predispuşi la tot felul de excese, la tentaţia de a reconsidera moralitatea, la depresii, la ură faţă de alţi oameni sau categorii de oameni. În consecinţă, nevoia de iubire nu e un moft, nu e o găselniţă pe care batem monedă de dragul de a scrie, ci o nevoie fundamentală, pe care o regăsim clar în Biblie. Unul din versetele cele mai importante ale Scripturii, unul din primele învăţate de copii la biserică, începe cu „fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea…”

Dumnezeu ştie de această nevoie fundamentală, pentru că El a aşezat-o în noi. Dumnezeu a văzut şi vede alergarea noastră permanentă după iubire şi tentativele noastre de a ne potoli această nevoie cu tot felul de surogate şi de aceea, vine în întâmpinarea acestei nevoi a oamenilor şi mai mult, ne învaţă şi pe noi să iubim corect prin exemplul Domnului Isus Mântuitorul.

De când ne naştem avem nevoie de iubire. De când venim pe lume ne dorim afecţiunea, ne dorim sa fim strânşi la piept, ne dorim să fim mângâiaţi, ne dorim să fim apreciaţi, îngrijiţi, ocrotiţi. De copii încă, dorim să ne asigurăm iubirea părinţilor şi pentru asta devenim nişte „mici cerşetori de iubire” şi profitori, alintându-ne, maimuţărindu-ne sau fiind rebeli. Creştem apoi şi încep furtunile în noi, ne sperie modificările pubertăţii şi ne simţim agitaţi. O întrebare ne frământă toată perioada pubertăţii: Oare sunt iubibil? Întrebarea asta poate lua mii de forme, dar zbaterea este aceeaşi. Până acum m-au iubit părinţii, acum nu îmi mai este de ajuns, vreau o altfel de iubire. Până acum am fost iubit pentru drăgălăşenia mea, acum voi fi iubit şi acceptat pentru ce sunt?

Frământări, zbateri, lupte şi teamă. Teama lipsei de iubire. În bătălia aceasta contează foarte, foarte mult dacă mama şi tata mi-au umplut „rezervorul de iubire” corect, adică plin şi proporţional. Nu că dispare bătălia şi zbaterea, dar suntem mult mai echilibraţi şi mai puţin predispuşi la excese. Ei bine, pentru mulţi bătălia asta continuă până la căsătorie dar nu se termină acolo. Dorinţa de a fi iubit şi teama de a nu fi iubit rămâne în toată viaţa noastră şi oscilează, în funcţie de maturitatea noastră, de iubirea de care avem parte şi de etapele vieţii prin care trecem. Bătălii similare perioadei pubertăţii simţim şi în perioada crizei vârstei de mijloc, aproximativ la aceeaşi intensitate. Teama fiind mult mai mare pentru că unele avantaje nu mai sunt, nu mai suntem aşa de frumoşi fizic. Apoi un puseu este în perioada bătrâneţii la care ne gândim cu groază de multe ori. Oare mă va iubi cineva aşa de tare încât să-mi fie un ajutor la bătrâneţe? Oare se va găsi un copil sau un nepot să aibă grijă de mine când nu mai pot? Cu alte cuvinte, teama lipsei de iubire rămâne toată viaţa în sufletul nostru şi indiferent dacă suntem sau nu suntem iubiţi de oameni, tot o resimţim. Iubirea omenească nu ne poate satisface.

Zbateri, frământări, lupte, teamă şi frică. Toate pentru că ne temem să rămânem neiubiţi. Fără iubire viaţa noastră nu mai are strălucire, nu mai are sens, nu mai are farmec, nu se mai merită trăită. Mulţi oameni, din cauză că nu se simt iubiţi se sinucid emoţional, psihic şi uneori fizic. Suntem predispuşi la greşeli enorme din această dorinţă de a ne simţi iubiţi. Tentaţia mare este să călcăm principiile morale, să păcătuim, să ne vindem pentru iubire şi deja infestăm iubirea şi ea nu ne va mai potoli nevoia interioară. Uneori ispita este să cumpărăm iubirea, alteori suntem ispitiţi să acceptăm compromisuri pentru a fi iubiţi, alteori apelăm la iubiri de plastic, iubiri care arată impecabil de altfel, dar care nu ne potolesc setea. Uneori ispita este să căutăm iubirea în locuri nepermise, alteori suntem ispitiţi să înlocuim iubirea cu obiecte, substanţe, poziţie, funcţii, putere. Toate sunt ilegitime, toate vor aduce odată cu ele otrava păcatului. Ele, cele de mai sus, sunt bune doar pentru ce sunt create. Nevoia de iubire se poate satisface doar din Izvorul Iubirii. Fără a fi conectaţi la Izvorul Iubirii, nu vom fi în stare să iubim dar nici măcar să ne evaluăm corect nevoile.

Ştiu, unora vi se pare că prea o dau pe cele spirituale, dar altfel nu putem discuta. Nu putem înţelege iubirea şi nu ne putem potoli setea de iubire fără raportare la iubirea pură, la Iubirea însăşi. Doar aşa, şi numai aşa, putem verifica dacă „iubirile” de care avem parte sunt corecte sau otrăvitoare. Noi avem nevoie de iubirea lui Dumnezeu. Doar acea iubire ne poate alunga frica lipsei de iubire din suflet.

Ştiţi cât de plăcut este să te simţi iubit necondiţionat, deplin şi total? Ştiţi că în relaţia cu Dumnezeu, oamenii pot experimenta ceea ce nu au experimentat deplin niciodată? Ştiţi că în relaţie cu El, cu Izvorul Iubirii, noi putem găsi ceea ce ne poate da răspuns căutărilor de o viaţă, ne putem găsi valoarea, ne putem găsi satisfacţia şi împlinirea. Ştiţi că, doar în relaţie cu El, putem iubi corect pe alţii?

Relaţia cu Dumnezeu alungă frica lipsei de iubire pentru totdeauna şi pune stop căutărilor dăunătoare, încercărilor nenumărate, otrăvirii prin încercarea surogatelor şi oboselii? Dar duşmanul nostru, nu vrea ca noi să cunoaştem această iubire.El ne vrea nefericiţi, ne vrea flămânzi alergând ca nişte năluci slăbite şi flămânde prin viaţă, el ne vrea abătuţi, trişti, depresivi, dezamăgiţi, otrăviţi, întinaţi, fără speranţă şi în alergare permanentă.

Dumnezeu este Izvorul Iubirii, în El şi doar în El putem să ne potolim setea de iubire. El e singurul care ne poate iubi necondiţionat aşa cum suntem. El e cel care deja a plătit preţul ca să ne salveze, un preţ uriaş. El este Cel care a dovedit iubirea ce ne-o poartă? De El avem nevoie. El este Iubirea.

Dacă ai observat o greșeală te rog sa selectezi acel text și apoi Shift + Enter sau apasă AICI pentru a îmi de de știre.

Abonare

Te poți abona pentru a primi pe email meditările viitoare

Mulțumesc de înscriere.

Ceva nu a mers.

6 Comments

  1. Monica 16/05/2017
    • Monica 16/05/2017
  2. Monica 17/05/2017
    • Teofil Gavril 17/05/2017
  3. Monica 30/05/2017

Leave a Reply