Frica de Dumnezeu

Când auzim de termenul ”frică de Dumnezeu” fiecare din noi avem reacţii, trăiri şi emoţii diferite, datorită definiţiei cuvântului frică pe care o avem nuanţată fiecare într-un mod diferit. Pentru unii „frica de Domnul” înseamnă teama că ne va trăsni, teama pedepsei veşnice, teama de boli, secetă şi alte nenorociri. Pentru alţii „frica de Domnul” înseamnă frica de bătaie, pentru alţii „frica de Domnul” e o vrăjeală, pentru unii oameni, frica de Domnul este un moft modern şi variante există nenumărate. Fiecare din noi nuanţăm diferit această „frică de Dumnezeu”, în mod deosebit influenţaţi de religia avută şi de relaţia cu părinţii noştri.

Nu îmi propun să ofer o definire universal valabilă a fricii de Dumnezeu azi, există tologi şi oameni mult mai abilitaţi să facă asta, eu vorbesc în calitate de amator, de trăitor. Vreau să vorbesc doar despre frica de Dumnezeu şi nevoia de înţelegere corectă a termenului, ca alternativă a celei mai mari frici umane, despre care vorbim mâine, frica de moarte.

Vedeţi dumneavoastră… noi oamenii, de la căderea în păcat, când a intrat frica în toate celulele noastre, fugim în permanenţă de moarte, pedeapsa era clară „în ziua în care vie mânca vei muri negreşit”. Din acel moment, noi, prin toate temerile pe care le avem, de moarte fugim, de ea ne temem, i-am deschis închisoarea şi nu o putem „băga” înapoi. Toate temerile noastre converg înspre moarte.

În contextul acesta, Dumnezeu, văzând alergarea noastră înfricoşată prin viaţă, văzând neputinţa noastră de a învinge moartea, văzând şi înţelegând oboseala, extenuarea şi zădărnicia fricii şi fugii noastre, a intervenit pentru a învinge şi lega moartea pentru noi. Moartea a fost învinsă la Golgota şi beneficiarii acestei victorii sunt tocmai cei ce au „adus moartea” prin neascultarea lor, adică noi.

În acest context, teama de Domnul, sau frica de Domnul, capătă noi sensuri pentru noi. Dumnezeu ne-a dat şansa să scăpăm de frica de moarte. Nu pentru că moartea nu mai există, ea există, dar nu mai are putere de încătuşare asupra noastră. Hristos ne poate elibera de închisoarea morţii. Oamenii care se tem de Domnul, nu mai au motive să se teamă de moarte, ci chiar pot experimenta o bucurie în anticiparea morţii trupeşti, pentru că aceasta din dezastru veşnic, pentru ei, pentru cei ce se tem de Domnul, devine poartă spre fericire veşnică. În acest mod, moartea nu mai are putere asupra copiilor lui Dumnezeu. De ce? Pentru că cei mântuiţi au trecut de la moarte la viaţă, prin puterea Sângelui Domnului Isus Hristos.

Teama de Dumnezeu este de multe ori înţeleasă greşit. De cele mai multe ori oamenii când aud de necesitatea şi importanţa fricii de Dumnezeu se revoltă. Teama şi frica sunt considerate slăbiciuni şi preferă anxietatea, stresul şi depresia. Spuneam ieri că frica e sănătoasă, e pusă în noi de Dumnezeu pentru a ne proteja, dar că ea a involuat în anxietate cu timpul. Ostilitatea faţă de frica de Domnul, ne condamnă la anxietate, îngrijorare şi respectiv îmbolnăvire şi în final la „o aşteptare înfricoşată” a morţii. Dumnezeu vrea să schimbe asta, ştie că viaţa noastră e scurtă şi încărcată de frică şi vrea să ne despovăreze. Frica de Dumnezeu, alungă toate celelalte frici. Schimbul e avantajos zic eu, o singură frică, corectă, bună, care să anihileze puterea distructivă a tuturor celorlalte.

Numai că, eu şi tu, Îl percepem pe Dumnezeu diferit. Diferenţa asta e dată mai ales de părinţii noştri. De aceea Scriptura insistă, ca părinţii să-i înveţe pe copii respectul faţă de Dumnezeu şi Cuvântul Său. Acest respect, această teamă, îi poate transforma în oameni incoruptibili, neînfricaţi, mai puţin stresaţi şi cu o mare, mare nădejde.

Frica de Dumnezeu e începutul înţelepciunii. Este o viaţă nouă, e scăparea de puterea de legare a celorlalte frici. Temându-ne de Dumnezeu nu ne mai temem de duhuri necurate, nu ne mai temem de oameni răi, nu ne mai temem de condiţiile proaste care ameninţă să vină, nu ne mai temem că vom muri de foame, nu ne mai temem nici de boală. Deşi aceste frici vor veni, ele nu ne vor mai putea lega şi stăpâni. Priviţi la oameni care mor împăcaţi cu Dumnezeu prin ţările musulmane fiind uciși pentru credința lor, citiţi despre oameni care fac închisoare sau au făcut şi care au primit puterea să reziste şi să nu se teamă, priviţi la oameni greu încercaţi de cancer, cei care se tem de Dumnezeu au nădejde, şi ciudat, pentru că nu se mai tem de puterea morţii, reuşesc să învingă boala.

Frica de Dumnezeu e opusul anxietății. Anxietatea e teama ce ce va veni, e un stres permanent, frica de Dumnezeu e începutul înțelepciunii, e siguranța că  El, Dumnezeu va purta de grijă. E abandonarea grijii pentru viață în mâna Sa.

Frica de Dumnezeu e singura alternativă vindecătoare pentru anxietățile și fricile umane. Este singura frică care nu îmbolnăvește nici stomacul, nici ficatul nici capul ci le vindecă. Frica de Dumnezeu e singura frică care motivează omul nu îl demoralizează, nu îl paralizează. Frica de Dumnezeu e singura frică care umple inima de bucurie și nu de groază, umple inima de pace și nu de tulburare.

Domnul este lumina şi mântuirea mea: de cine să mă tem? Domnul este sprijinitorul vieţii mele: de cine să-mi fie frică?

 

Dacă ai observat o greșeală te rog sa selectezi acel text și apoi Shift + Enter sau apasă AICI pentru a îmi de de știre.

Abonare

Te poți abona pentru a primi pe email meditările viitoare

Mulțumesc de înscriere.

Ceva nu a mers.

No Responses

  1. Pingback: Frica de Dumnezeu 26/01/2015

Leave a Reply