Mutulică şi cele două iubite – mânia şi tăcerea

Oamenii au tipare comportamentale, fără de care existenţa nu ar fi uşoară. Unele din tiparele de comportament sunt benefice, altele sunt fără o importanţă directă, dar există pentru că s-au dezvoltat, iar unele sunt de-a dreptul distructive. Ei bine, avem obligaţia, conform Scripturii, să renunţăm la comportamentele distructive şi să le înlocuim cu altele benefice. În această categorie se încadrează aceste două iubite ale soţilor despre care vreau să scriu azi.

Bărbaţii, mai ales cei căsătoriţi, se înţeleg bine cu aceste două iubite. Nu generalizez, dar mulţi dintre noi, avem tendinţa de a tine în braţe aceste două comportamente. Mânia îmbrăţişată cu tăcerea sunt irezistibil de ispititoare pentru soţi se pare. Bărbaţii le îmbrăţişează adesea şi Scriptura vede şi ţine cont de relaţia asta nepotrivită, când ne transmite completarea „şi nu ţineţi necaz pe ele”

Poziţia lui Mutulică o cunoaşte orice femeie măritată. E acea situaţie, când orice ai face, nu mai poţi scoate ursul din vizuină, şi dacă totuşi îndrăzneşti să îl zgândări e posibil să fie agresiv verbal sau chiar fizic, în unele cazuri. E situaţia în care noi bărbaţii, nu avem nimic cu voi dar avem multe, situaţia în care nu suntem supăraţi pe voi, dar suntem tare, e situaţia în care nu ne e foame, dar ne „ghiorăie maţele”, e situaţia în care nu vrem îmbrăţişarea voastră, dar totuşi tânjim după ea, e situaţia în care vrem să ne lăsaţi în pace, dar totuşi vrem atenţie. E o situaţie a contrastelor, pe care nici noi nu o înţelegem deplin, dar şi o situaţie a marii nevoi de iubire şi acceptare.

hobbiesCred că deja sună complicat. Unul din lucrurile pe care bărbaţii nu îl spun femeilor este că, le place să fie băieţei, nu prea renunţă la statutul de băieţei. Adică vor să fie mângâiaţi, vor să facă năzdrăvănii, să fie importanţi pentru voi, sunt încăpăţânaţi asemenea unor ţânci. Dacă stau bine să mă gândesc, cu toată maturizarea, acel ţânc din noi nu va dispărea niciodată. Ei bine, copilului aceluia, băieţelului, îi plac mânia îmbrăţişată cu tăcerea.

De la ce ne mâniem? Pfiiii, grea întrebare… păi dacă nu avem dreptate noi, dacă nu suntem respectaţi, dacă săriţi calul şi apreciaţi alţi bărbaţi mai mult decât pe noi într-o anumită situaţie, dacă trece multă vreme fără relaţii intime (multă poate însemna 2  zile J), dacă vă băgaţi nasul în „tehnica” noastră, dacă faceţi curat unde avem noi dezordinea sfântă, dacă ne sâcâiţi, dacă ne subestimaţi, dacă ştiţi drumul mai bine decât noi, dacă, dacă, dacă… În general mici egoisme, dar care ne pun iubitele astea două în braţe şi apoi ele nu ne mai lasă uşor.

Ce puteţi face? Greu de zis, nici noi nu ştim, pe cât posibil să ne cunoaşteţi cât mai bine ca să nu apucăm să le îmbrăţişăm. Eu ştiu că Dumnezeu vă dă înţelepciune să ne cunoaşteţi şi să evitaţi aceste situaţii. Prin asta nu spun că noi bărbaţii avem liber la mânie.

Acum bărbaţilor mă adresez. Scriptura ne solicită să nu ţinem mânie pe soţii, indiferent de forma ei, că e cu ţipete sau tăcere. Mai mult, ni se recomandă să nu apună soarele peste mânie, pentru că Dumnezeu ştie urmările unor asemenea stări şi vrea să ne scutească de consecinţele mâniei. Să păstrezi mânie, să persişti în mânie, atrage după sine consecinţe grave, mult prea grave pentru această „mică plăcere” şi iată câteva:

  1. Erodarea sănătăţii. Mânia aduce probleme la stomac şi ficat, preocupă mintea, alungă liniştea şi deci odihna este de proastă calitate sau dispare, produce agitaţie şi poţi face greşeli.
  2. Te pune în postura de a păcătui. Odată ce încalci principiul, păcătuieşti. Şi nu e doar păcatul mâniei, aceasta aduce cu ea multe alte păcate la pachet. Ajungi să vorbeşti nepotrivit, să faci acţiuni nesăbuite, să aduci injurii, să te porţi urât, să răneşti.
  3. Îţi strică pacea. Mare preţ are pacea azi. Puţini oameni mai au pace cu ei înşişi, dar şi mai puţini o pot păstra netulburată. Mânia tulbură pacea la care suntem chemaţi şi pe care Dumnezeu o dă.
  4. Strică relaţia. Suntem capabili de acte crunte la mânie. Nu ne mai impresionează nici lacrimile, nici suferinţa soţiilor. Ne împietrim pur şi simplu. Dacă ne-ar face altcineva soţiile să plângă am sări la bătaie. Când o facem noi, considerăm că nu e vina noastră, că oricum ele au declanşat mânia. Ei bine, aşa se erodează relaţii frumoase şi e păcat. Nu ştii cât rezistă soţia ta şi nu e recomandat să îi încerci limitele. Poate sări uşor din traseul vieţii de cuplu. Cine are plăcere să stea toată viaţa lângă un mofturos şi un mânios?
  5. Aduce pierderi inestimabile. Ştii ce mult face să te trezeşti dimineaţa şi să fii îmbrăţişat de ea? Ştii ce mult face să te trezeşti şi să o strângi la piept împăcat? Valorează enorm şi este de neînlocuit. Pacea din relaţie este elementul de care avem neapărată nevoie în mediul stresant în care ne ducem existenţa.

Nu ştiu ce vei face cu mânia ta, dar un lucru ţi-l spun eu din experienţa mea ca soţ şi a clienţilor mei. Se merită să te pui şi în genunchi pentru iertare, de dragul păstrării relaţiei, păcii, sănătăţii şi sfinţeniei. Nu se merită să te culci mânios şi să te scoli tot aşa, chiar dacă ai fost supărat de acţiunile sau vorbele nepotrivite ale soţiei, preţul este mult prea mare.

Ce vrei mai frumos de la viaţă, decât să te trezeşti îmbrăţişat de o soţie binedispusă şi caldă… Eu am învăţat, deşi mi au trebuit ani, că am doar de pierdut cu micile ambiţii şi capricii. Băieţelul din mine trebuie să renunţe la încăpăţânare şi la a se da cu fundul de pământ. Sper să nu uit asta. Beneficiile… sunt inestimabile. Încearcă numai.

Dacă ai observat o greșeală te rog sa selectezi acel text și apoi Shift + Enter sau apasă AICI pentru a îmi de de știre.

Abonare

Te poți abona pentru a primi pe email meditările viitoare

Mulțumesc de înscriere.

Ceva nu a mers.

Leave a Reply