Teama de respingere – o cauză a dependenţei în relaţii

Deşi sunt un familist convins şi un luptător pentru promovarea familiei, aşa cum Dumnezeu a conceput-o. Deşi cred în reuşita unei societăţi în care familia este sănătoasă şi sunt unul din oamenii care luptă până la ultima clipă pentru salvarea căsniciilor celor care vin la consiliere cu probleme în dinamica familiei lor, consider dependenţa partenerilor unul de celălalt nesănătoasă pentru relaţie şi pentru copiii acelei familii şi implicit pentru societate.

Relaţiile de căsnicie în care soţia e dependentă de soţ sau soţul e dependent de soţie, sunt sortite nefericirii în cel mai bun caz. De regulă sunt sortite eşecului, divorţului şi sunt un mediu perfect pentru abuzuri de multe feluri. Relaţia de căsnicie, trebuie să funcţioneze ca un acord conştient între doi oameni care se iubesc şi respectă unul pe celălalt şi nu o relaţie, în care unul ştie de frica celuilalt sau în care unul e îngrozit de ce s-ar putea întâmpla dacă celălalt se supără.

O căsnicie care are alţi piloni decât: respectarea Cuvântului lui Dumnezeu, iubirea şi respectul  e una nefericită. Din păcate sunt multe, foarte multe, nepermis de multe căsnicii, bazate pe dependenţa partenerilor şi aceste căsnicii „rezistă” nu datorită dragostei, iubirii sau de dragul voii lui Dumnezeu ci din cauza fricii de respingere. Frazele care îi leagă pe cei doi sunt „Ce o să fac singur, singură?”, „Ce va zice biserica?”, „Ce o să zică rudele?”, „Ce va zice lumea?” sau în alte cazuri, dacă nu îi leagă astfel de gândiri, îi leagă dependenţa emoţională, teama lăuntrică şi dorinţa profundă de acceptare.

Dependenţa în relaţii nu se vede doar în relaţia de căsătorie, ci poate apărea în orice relaţie. În relaţiile dintre prieteni, în relaţiile dintre fraţi, în relaţiile dintre colegi, vecini şi chiar în relaţiile omului cu anumite instituţii. De fapt, cum spuneam şi ieri, noi intrăm în relaţii cu o dorinţă profundă de acceptare necondiţionată şi asta căutăm acolo, unii oameni însă, condiţionează conştient sau inconştient acceptarea, alţii sunt gata să facă concesii pentru a fi acceptaţi.

Aşa se explică de ce ajung unele fete să accepte sexul premarital, deşi cele mai multe declară că nu sunt tocmai „pornite” sau „excitate” când fac asta. Teama de a nu fi respinse sau abandonate, le trage spre a fi dependente de cineva. Şi dependenţa doare mult de tot. Oamenii care devin dominatori în relaţii nu arată respect faţă de cel care e dependent de el. Nu ştiu cine e mai vinovat într-un astfel de context, dominatorul sau dominatul.

Frica de respingere strică relaţiile, frica de respingere denaturează relaţiile. O relaţie pe care o plăteşti nu e o relaţie de iubire. O relaţie în care stai ca să primeşti nişte beneficii de la cineva care este dispus să le plătească pentru a nu te pierde, nu este o relaţie de iubire. Seamănă îngrozitor de mult cu ceea ce este prostituţia. Există bărbaţi care cumpără serviciile „damelor de companie”, în marile oraşe e o industrie asta. Omul, dacă are nevoie, cumpără pentru o zi, un weekend, un concediu, o doamnă care să îi ţină companie şi cu care să facă sex. Ambii sunt fericiţi, domnul că are companie şi sex, iar „dama” că va primi banii. E reciproc avantajos, dar nu putem numi asta iubire, chiar dacă de acolo se vor lega prietenii de cele mai multe ori. E altceva decât iubire, e comerţ. Cu asta seamănă orice relaţie în care soţul sau soţia ajung la dependenţă unul de celălalt.

Interesant e că, deşi la oficierea relaţiei de căsătorie jurământul se spune „de bună voie şi nesilit/ă de nimeni”, totuşi, în destul de multe cazuri acel „nimeni” nu spune nimic sau nu ia în calcul mirele sau mireasa, părinţii sau rudele. Acel nimeni nu ia în calcul, că jurămintele le fac uneori oameni setoşi de a primi iubire fără a anunţa că acea relaţie va fi pentru celălalt o permanentă dependenţă.

Acum te provoc să-ţi analizezi relaţiile. În câte din ele stai doar pentru că îţi pasă de alţii, doar pentru că nu vrei să fii condamnat, acuzat şi respins? Câte din relaţiile pe care le ai sunt sănătoase? E momentul să priveşti spre ele şi să iei atitudine. Nu spun prin asta că acele relaţii trebuie să înceteze, acesta ar fi ultimul şi cel mai dramatic pas. Spun că trebuie să nu trăieşti dependent/ă de celălalt. Fiecare om are propria sa viaţă. Fiind robul cuiva nu mai trăieşti viaţa ta, iar iubirea ce i-o porţi nu este una Cristică ci una a fricii, temerilor, îndoielilor şi are o finalitate nefericită.

Trebuie să ştii că dependenţa de oameni este păcat înaintea lui Dumnezeu. Singurul faţă de care trebuie să fim dependenţi este El. Nu te teme de respingere. Te va vizita mai des decât crezi, dar nu este o problemă asta. Oamenii oricum te vor judeca, acuza, îndepărta dacă nu le faci plăcerea lor. Astfel de oameni nici nu te merită şi nu e nevoie să îi ţii pe lângă tine prin milogire, umilire şi obedienţă. Dacă eşti în astfel de relaţii trebuie să îţi rezolvi ceva probleme.

Nu mai fi dependent de nimeni în afară de Dumnezeu, nu se merită oricât de seducătoare, severă, şantajistă sau plângăcioasă er fi acea persoană. Noi am fost eliberaţi de robie, suntem liberi.

Dacă ai observat o greșeală te rog sa selectezi acel text și apoi Shift + Enter sau apasă AICI pentru a îmi de de știre.

Abonare

Te poți abona pentru a primi pe email meditările viitoare

Mulțumesc de înscriere.

Ceva nu a mers.

Leave a Reply