Mai este pâinea îndeajuns?

Unul din cele mai folosite pretexte pentru excese în viaţa creştinilor şi nu numai, este pâinea de pus pe masă copiilor. Pâinea aceasta, pare a fi motiv suficient de puternic pentru a munci până la epuizare, pentru a separa părinţi de copii, soţi de soţii, pentru a minţi, pentru a fura, pentru a fi trişti şi câte şi mai câte excese.

Prin Scriptură, Dumnezeu ne spune că se va îngriji de aceste trebuinţe: „Nu vă îngrijoraţi, deci, zicând: „Ce vom mânca?” Sau: „Ce vom bea?” Sau: „Cu ce ne vom îmbrăca?” Fiindcă toate aceste lucruri Neamurile le caută. Tatăl vostru cel ceresc ştie că aveţi trebuinţă de ele.” Totuşi, foarte mulţi dintre oameni, fie ei şi creştini, îşi dedică toată viaţa acestei „pâini” care între timp devine mult mai mult decât o pâine.

Am fost martorul unui incident interesant cu câteva luni în urmă. O persoană, prinsă de paznicii unui magazin la furat, încerca să se motiveze că are copii mulţi acasă şi că a furat pentru a le da de mâncare, că are nevoie de pâine pe masă. Ce treabă avea pâinea cu aparatul foto, routerul şi placa de păr, nu prea înţeleg… dar … e în numele pâinii de pe masă făcută fapta.

Şi beţivii, mulţi se motivează cu „nu am loc de muncă domnule, nu am ce pune pe masă la copii”. Da e greu fără loc de muncă, însă în pahar cum ai ce pune? Sau, nu e mai înţelept ca din banii de alcool să cumperi pâine?

Dar veţi spune că nu ne încadrăm ca şi creştini în exemplele de mai sus însă mai am. Aproape toţi bărbaţii sau femeile care pleacă la muncă „în afară”, pretind că pentru pâinea de pe masă se duc. Ba mai mult, pretind că Dumnezeu le-a deschis drumul să plece. Evlavioasă variantă. Oare chiar desparte Dumnezeu familia, oare chiar este Dumnezeu aşa de hotărât în a separa copiii de tatăl sau de mama lor, soţia de soţ? Mai mult, oare chiar trimite Dumnezeu oamenii pentru bucata de pâine la mii de kilometri sau e vorba de altceva decât de pâine?

Cunosc personal ce înseamnă să treci prin greutăţi şi să nu ai ceea ce ţi-ai dori să ai. Am trecut împreună cu Ana, soţia mea, prin perioade grele în care lipsa era evidentă şi parcă nu aş mai vrea să trec pe acolo. Nu e plăcut, nu e îmbucurător, dar lucrul evident în asemenea situaţii a fost purtarea de grijă a lui Dumnezeu. Pur şi simplu nu a fost aşa de evident sprijinul lui Dumnezeu în prosperitate, ca atunci când ne-a fost greu.

Nu ştiu etapa din viaţă prin care treci acum ca şi om, nu ştiu dacă îţi lipseşte pâinea de pe masă, deşi bănuiesc că nu, atâta vreme cât ai un computer de pe care citeşti această meditare. Trăim totuşi ca români, în vremuri de prosperitate materială cum nu au mai fost până acum. Asta mă face să îndemn la prudenţă în folosirea expresiei sau a măştii. De regulă muncim pentru mult mai mult decât pâine dar punem în contul pâinii cam tot ce avem pe acasă.

Dumnezeu a promis şi ce promite El se împlineşte, va da pâinea cea de toate zilele celor credincioşi. Întrebarea este: Cât de mult ne mai trebuie pe lângă pâine? Ne mai este de ajuns dacă avem ce mânca şi cu ce ne îmbrăca? Oare se merită energia, timpul şi relaţiile ca plată pentru ceea ce agonisim?

Dumnezeu spune că „prea iubiţilor Lui El le dă pâine ca în somn”. Oare ne mai ajunge pâinea pe masă?

Dacă ai observat o greșeală te rog sa selectezi acel text și apoi Shift + Enter sau apasă AICI pentru a îmi de de știre.

Abonare

Te poți abona pentru a primi pe email meditările viitoare

Mulțumesc de înscriere.

Ceva nu a mers.

Comentarii prin Facebook

Leave a Reply