Pervertirea ocultă a minţii copiilor

Cu riscul de a poza în conspiraţionist, doresc totuşi să atrag atenţia şi asupra acestui pericol mare. Pericolul „infestării” cu ocult a minţii copilaşilor noştri, a adolescenţilor şi a tinerilor. Pervertirea sexuală, despre care scriam ieri, este de altfel, o componentă a ocultului. Pentru cine are un minim de cultură generală, nu este o noutate că în practicile oculte sexul este o constantă. Am ales totuşi să le abordez separat pentru a putea fi mai explicit în avetizările acestea.

Se urmăreşte, nu am dubii în privinţa asta, o „educare” sau o „acomodare” cu terminologii oculte a celor care mâine vor fi adulţi. O zonă de mare impact pentru copii sunt desenele animate. În aceste desene vrăjitoria e pe faţă, invocările de spirite sunt clar explicate, formulile „magice” sunt explicate şi copiii sunt provocaţi chiar să le repete, semnele oculte cum ar fi: ochiul, bufniţa, triunghiul, etc sunt evidente şi vizibile. Demoni de tot felul sunt prezentaţi ca fiind drăguţi şi buni. Practicile oculte sunt o constantă a familiilor din desene.

În această realitate, există totuşi părinţi care susţin că nu e periculos să-şi lase copiii la desene şi că cei care dau aceste avertismente sunt doar nişte conspiraţionişti vrednici de milă.  Da, poate se şi exagerează în domeniu, poate unii văd şi ce nu este. Dar ocultul ar trebui să ne repugne dragilor. Ar trebui să ne displacă, să ne trezească la realitate.

Sopul lor acestei pervertiri – obişnuinţa.

Da, tot ce privim pe mass-media „musteşte” de ocult. Cea mai încărcată zonă de simbolistică şi practici oculte este cea a industriei de divertisment. Videoclipurile muzicale şi desenele animate sunt unele din cele mai încărcate cu ocult dintre „resursele mediatice”. Nume mari, apreciate, în vogă din industria muzicală îşi „încarcă” clipurile cu simbolistică ocultă şi chiar cu invocări oculte. Unele din aceste vedete îşi declară pe faţă implcarea în ocult. Noi, lăsăm radioul pornit, televizorul pornit şi „savurăm” piese muzicale „de calitate” care ne obişnuiesc (inconştient) cu ocultul.

Mai mult, copiii noştri sunt lăsaţi la desene ca să fim noi liniştiţi. Doar e canal de desene, nu e periculos. Numai că nenorocitele alea de desene bagă pentru început frica în copiii noştri, apoi îi cucereşte cu formule magice şi invocări de puteri, spirite şi demoni. Lăsăm adolescenţii să se uite la televizor fără să ne putem opune şi băieţii dau de pornografie şi violenţă şi „se adapă de acolo” iar fetele ajung să fie dependente de filme cu vampiri, unde vorbim iar de ocult pentru că e vorba se sânge, sex, groază, întuneric.

Avem ideie ce pericol ne paşte? Suntem conştienţi de modificările şi transformările pe care aceste materiale le aduc în mintea lor? Noi care avem datoria să îl învăţăm pe copil calea pe care trebuie să o urmeze nu cumva îl învăţăm o astfel de cale? A vrăjitoriei, a ocultului, a sexului, a violenţei, a sângelui, groazei, terorii, fricii… Credeţi că doar „fă cutare lucru” înseamnă a învăţa pe copil? Nu, şi permisiunea pentru anumite lucruri este tot o învăţare.

Mare atenţie! Inima şi mintea copiilor noştri, a adolescenţilor, a tinerilor este pervertită sub nasul nostru. Li se strecoară în minte, făţiş, dragostea pentru ocult cu tot ce include acest capitol. Sunt pângăriţi şi atraşi spre duşmanul sufletelor lor. Nu trebuie să stăm nepăsători, trebuie să luăm atitudine. Profitaţi dacă aveţi copiii încă mici. Dacă ajung adolescenţi şi tineri va fi imens de greu să mai interveniţi. Câteva sugestii din inima unor părinţi îngrijoraţi de această realitate:

  • Nu vă lăsaţi copiii abandonaţi la desene animate.
  • Explicaţi-le copiilor pe faţă, direct, că ceea ce văd uneori este o chemare a răului.
  • Vorbiţi-le despre realitatea şi pericolul demonilor.
  • Fiţi atenţi la ce rostesc buzele.
  • Limitaţi timpul de TV la minimul necesar. Dacă se poate să îl eliminaţi de tot ar fi şi mai bine.
  • Nu lăsaţi televizorul să meargă în casă dacă nu aveţi ceva de văzut neapărat.
  • Apropiaţi-vă ca familie de Dumnezeu şi de cuvântul Său.
  • Cântaţi cu familia cântări lui Dumnezeu cât mai des, duhurile răutăţii nu se împacă deloc cu cântările de laudă la adresa lui Dumnezeu.
  • Fiţi mai degrabă suspicioşi decât nepăsători. Mai bine să vă înşelaţi şi pericolul să nu fie aşa de mare, decât să vă înşelaţi şi să vă pape ocultul copiii.

Oameni buni, trebuie să ne trezim din adormire că pericolul este mare să ni se fure copiii. Să-i veghem, să-i păzim, să îi aducem Domnului, cât încă mai putem.

Iată câteva imagini luate „la repezeală” de pe net. Sunt milioane de astfel de scene, trebuie doar să le vedem.

Dacă ai observat o greșeală te rog sa selectezi acel text și apoi Shift + Enter sau apasă AICI pentru a îmi de de știre.

Abonare

Te poți abona pentru a primi pe email meditările viitoare

Mulțumesc de înscriere.

Ceva nu a mers.

Un comentariu la „Pervertirea ocultă a minţii copiilor”

Lasă un comentariu