L-a pedepsit Dumnezeu…

Am auzit recent afirmaţii care m-au provocat la cercetare şi meditare. Unele afirmaţii pe care le facem nu sunt rostite din cercetarea a ceea ce spunem, ci din cauză că aşa le-am auzit şi noi şi ni s-a părut a fi corecte, dar ar trebui supuse unei analize mai atente. Multe „prostii” ne debitează limba şi nu au nici un sâmbure de adevăr, iar altele sunt la limita extremă. Una din aceste afirmaţii este cea de mai sus. De fapt, există un „repertoriu” de astfel de afirmaţii cum ar fi: „Dumnezeu nu doarme,  a făcut dreptate” sau „te-a pedepsit Domnul Isus că nu ai ascultat” sau „asta e judecata lui Dumnezeu peste tine” sau „Dumnezeu te-a pedepsit” sau “o să te trăznească Dumnezeu” şi alte şi alte astfel de afirmaţii.

Mă tot uit în Scriptură să găsesc fundamentul acestor afirmaţii şi nu îl găsesc. Tare am impresia că încă Dumnezeu nu pedepseşte, încă nu ne judecă ci doar noi „îi punem în cârcă” astfel de fapte. Dacă Dumnezeu ar judeca oamenii El nu o poate face parţial, El o face total. O judecată şi o pedepsire a lui Dumnezeu, în dreptatea Sa, ar însemna mult mai mult decât ruperea unui picior, pierderea unei sume de bani, boţirea unei maşini, furtul din casă sau neascultarea copiilor.

Săptămâna trecută mă întreba cineva telefonic, dacă e corect să îi spui copilului care nu a ascultat că Domnul Isus l-a pedepsit şi a fost surprinsă persoana când am afirmat că nu e corect. Nu e corect să pun în contul Domnului Isus consecinţele naturale ale neascultării sau ale alegerilor neînţelepte. Este foarte, foarte riscant să zugrăvim copiilor o imagine denaturată a lui Dumnezeu. Ne vom întreba la un moment dat, de ce copiii nu mai aleg biserica, de ce nu vor să mai audă de Dumnezeu şi nu ne vom aminti că noi am construit o imagine ireală şi distorsionată despre El.

Am auzit recent în biserică mămici şi alte surori, spunând copiilor, că dacă nu sunt cuminţi Domnul Isus nu îi mai iubeşte. Hmmm… care e cuminte oare? Dacă ne-ar iubi Domnul Isus după cuminţenia noastră ar fi bai mare. Altă afirmaţie auzită a fost o ameninţare de fapt: „Fii cuminte că dacă nu Domnul Isus te va pedepsi.” Şi una şi mai gravă: „Dacă nu te potoleşti Domnul Isus te va arunca în iad şi vei arde”. Dragilor, mare atenţie la ce credem despre Dumnezeu şi dreptatea Sa. În cazul copiilor astfel de afirmaţii îi pot îndepărta de Dumnezeu pentru toată viaţa.

Da, Dumnezeu e drept, judecă lumea şi pedeapsa Sa va veni şi va fi năpraznică pentru cei fără Hristos, dar nu putem să afirmăm despre ceea ce ni se întâmplă acum că este pedepsirea lui Dumnezeu pentru anumite fapte. Mai ales nu putem spune despre consecinţele alegerilor noastre că sunt pedeapsa lui Dumnezeu. Dacă am călcat prea tare pedala de acceleraţie, mai mult decât limita legală şi am făcut accident aceea nu e pedeapsa lui Dumnezeu ci e consecinţa naturală a deciziei mele rele. Dacă te prinde nevasta că o înşeli şi vrea divorţ nu e pedeapsa lui Dumnezeu ci e consecinţa normală a deciziei tale. Dacă copilul tău consumă alcool şi face vreo prostie, nu e vorba de pedeapsa lui Dumnezeu ci de consecinţa alegerii sale.

Cele mai multe din „pedepsele” pe care „le primim” sunt opera noastră şi a alegerilor noastre. În această discuţie cineva mă întreba ce părere am de versetul care spune că „pedepseşte fărădelegea părinţilor în copii şi în copiii copiilor lor până la al treilea şi al patrulea neam!” Cred că e vorba tot de consecinţele alegerilor oamenilor. Dacă analizăm puţin situaţii din jurul nostru le vedem logica.

Ceea ce spun astăzi e că trebuie să fim atenţi ce punem în „cârca” lui Dumnezeu nu spun că Dumnezeu nu ar putea pedepsi sau disciplina pe cineva. Iov ne spune „Dar, pentru că mânia Lui nu pedepseşte încă, nu înseamnă că puţin Îi pasă de nelegiuire.” Iar Psalmul 103 spune „Nu ne face după păcatele noastre, nu ne pedepseşte după fărădelegile noastre.” Pur şi simplu Dumnezeu poate interveni, mai ales în viaţa copiilor săi ca să îi apropie de El. Psalmistul spunea afirmaţia „toiagul şi nuiaua Ta mă mângâie” sau autorul scrisorii către Evrei afirmă „Domnul pedepseşte pe cine-l iubeşte, şi bate cu nuiaua pe orice fiu pe care-l primeşte.

Mare atenţie la ce afirmăm şi ce credem. Să separăm consecinţele acţiunilor şi alegerilor noastre de intervenţia lui Dumnezeu. Mare atenţie cu ce „ne educăm” copiii. Dumnezeu să ne dea înţelepciune pentru că mai degrabă ar trebui să atribuim lui Dumnezeu dovezile de iubire nu cele de judecată şi mă gândesc acum la femeia prinsă în preacurvie. Despre asta vom discuta mâine.

Dacă ai observat o greșeală te rog sa selectezi acel text și apoi Shift + Enter sau apasă AICI pentru a îmi de de știre.

Abonare

Te poți abona pentru a primi pe email meditările viitoare

Mulțumesc de înscriere.

Ceva nu a mers.

Comentarii prin Facebook

Leave a Reply