La necaz, descoperă scopul lui Dumnezeu

Meditarea de azi se potriveşte bine cu mesajul lui Cosmin de aseară şi prin mesajul său mi sau închegat ideile acestei meditări. Totuşi voi evita să ajung la dezbateri privind sursa universală a suferinţei sau să conjug suferinţa cu răul şi să ofer eu explicaţii cu privire la natura lui Dumnezeu în acest context. Deşi e fascinantă tema nu am spaţiul necesar.

Totuşi, ca om care am trecut prin suferinţă, ca om care văd semenii suferind, ca om care îşi pune întrebări şi caută explicaţii am ajuns la concluzia că, la necaz trebuie să privim mai larg decât necazul însuşi ca să putem avea o altă perspectivă decât cea deprimantă, supărătoare, revoltătoare şi tristă a problemei. Dacă alegem să privim şi să ne focalizăm pe suferinţa sau necazul nostru vom uita de tot binele din viaţa noastră, vom uita tot frumosul vieţii, vom uita tot ceea ce merită trăit şi experimentat, viaţa ni se va părea oribilă şi vom decide că nu se merită trăită.

Pentru a avea o perspectivă cât mai corectă, trebuie să privim cât mai larg cu putinţă. Doar aşa vom vedea că nu avem în viaţă doar nenorocire. Doar aşa vom vedea că există şi bine nu doar rău. Doar aşa avem posibilitatea de a căuta scopul lui Dumnezeu pentru care a îngăduit acel necaz.

Este foarte uşor ca în necaz sau durere să îl acuzi pe Dumnezeu de „nebunătate” de „neexistenţă”.Este la îndemâna oricui să pună întrebări batjocoritoare la adresa lui Dumnezeu sau a existenţei sale, dar numai acei care vor căuta scopul lui Dumnezeu, vor putea găsi o explicaţie care să lucreze maturizare şi sfinţire în viaţa lor. Suferinţă este multă. Atât de multă încât, privind doar la ea, am putea concluziona că Dumnezeu nu există, că Dumnezeu nu e dragoste, că Dumnezeu nu e bun, că viaţa nu merită trăită. Totuşi şi bine este suficient ca să nu ne îndoim de existenţa, dragostea şi bunătatea lui Dumnezeu. Dacă am face o medie, deocamdată, mai mult bine există pe pământ decât rău. Dacă analizăm viaţa noastră de zi cu zi descoperim că suferinţa şi boala au fost excepţii şi la puţini oameni sunt constante. Dar depinde foarte mult cum privim problema suferinţei şi dacă căutăm să aflăm scopul lui Dumnezeu cu privire la noi. Spuneam la început că nu mă voi duce spre a medita la scopul universal ci rămân la cel personal.

La suferinţă nu trebuie să ne îndoim de faptul că Dumnezeu are un scop personal prin ea, aşa cum Pavel remarcă în scrisoarea trimisă celor din Roma „De altă parte, ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, şi anume, spre binele celor ce Sunt chemaţi după planul Său.” Având o astfel de încredinţare suferinţa ne poate sfinţi, ne poate face mai buni. Cu o astfel de încredinţare suferinţa devine mai uşor de purtat şi în noi se crează condiţiile optime, ca aceasta să lucreze voia lui Dumnezeu. De altfel, oamenii cu frică de Dumnezeu au fost apropiaţi de El prin suferinţă, au fost sfinţiţi. Mărturii ale oamenilor lui Dumnezeu care au suferit în închisori, care au fost prigoniţi pentru credinţa lor arată că în ei suferinţa a lucrat neprihănire şi sfinţire. Oamenii lui Dumnezeu l-au simţit mai aproape pe El în necazul lor. Oamenii care nu iau în calcul existenţa lui Dumnezeu la suferinţă, devin de regulă răzvrătiţi, mânioşi, dornici de răzbunare.

Depinde de tine şi de mine cum privim suferinţa şi necazul. Putem să privim doar la durere, suferinţă, lipsă, necaz, nedreptate sau putem privi mai larg încercând să găsim scopul lui Dumnezeu pentru care îngăduie acel necaz. Putem deveni mai buni şi mai sfinţi sau putem cârti şi deveni mai răi şi păcătui.

La necaz caută scopul lui Dumnezeu cu privire la situaţia în care eşti şi vei dobândi o înţelegere realistică asupra situaţiei delicate în care te vei afla.

Dacă ai observat o greșeală te rog sa selectezi acel text și apoi Shift + Enter sau apasă AICI pentru a îmi de de știre.

Abonare

Te poți abona pentru a primi pe email meditările viitoare

Mulțumesc de înscriere.

Ceva nu a mers.

Leave a Reply