Îl cunoşti pe copilul din tine?

E fascinant să înveţi să priveşti în tine. În tine ca şi în mine e un domeniu imens de vast şi totodată surprinzător. Cei mai mulţi clienţi cărora le spun despre copilul din ei sunt surprinşi şi îl neagă însă după un timp reuşesc să îl identifice atât de clar încât nu mai pot ignora prezenţa sa. Astăzi vreau să scriu puţin despre acest copil din fiecare.

Cum şi de unde apare acest copil în interior?

Ei bine… el a fost acolo dintotdeauna. Copilăria este o perioadă frumoasă a vieţii şi ar trebui trăită în dragoste, protecţie, respect şi iubire necondiţionată şi echilibrată din partea ambilor părinţi. Din păcate acest mediu ideal nu durează prea mult, la unii nu durează deloc. Aşa că începe un proces de „separare” în sensul că acea persoană se dezvoltă după regulile şi în ritmul impus de mediul social iar copilul cel cu vise, joacă, năzuinţe, naivitate, nevoi afective mai ales rămâne undeva să-i zicem estompat. El nu pleacă niciodată de acolo. Chiar dacă viaţa ne obligă să ne maturizăm nu înseamnă că acele dorinţe, năziunţe, temeri, frici ale copilăriei se dizolvă. Ele vor rămâne în noi toată viaţa.

Unele indicii care ne-ar putea ajuta. Celor mai mulţi bărbaţi adulţi le place să fie mângâiaţi pe creştet de soţiile lor precum o făceau mamele (sau ar fi trebuit să o facă). Celor mai multe dintre femei le face mare plăcere să te joci cu părul lor şi să îl împleteşti de exemplu. Destul de mulţi adulţi, mai ales bărbaţi găsesc atrăgătoare desenele animate şi la 45 de ani. Multe femei nu îşi pot înfrâna dorinţa pentru dulciuri chiar dacă le face rău la silueta la care ţin aşa de mult. Şi exemple sunt tone. Ajungem la bătrâneţe şi copilul din noi încă ne influenţează cele mai multe din decizii.

man-and-shadowDe fapt, orice experienţă traumatizantă pentru un copil, orice forţare a maturizării produce această „schismă” şi face ca să apară acest „copil” din noi. În realitate el nu apare. Apare mai degrabă cel matur şi îl umbreşte pe acel copil care de regulă rămâne nedezvoltat dar nu neimportant. În cele mai multe cazuri omul nu este conştient de aceste mecanisme psihologice dar influenţa copilului din interior este foarte mare în viaţa adultului.

Aşa se face că la procesele decizionale copilul din noi vine cu frici, argumente nejustificate, angoase, euforii, emoţii foarte intense iar omul matur vine cu  argumente logice, raţionale bazate pe judecăţi de valoare. Apare în permanenţă dificultatea de a lua anumite decizii deşi logic maturul are dreptate, emoţional ceva ne blochează. Exemplu: O femeie sau un bărbat care au probleme cu greutatea. Ştie omul că trebuie să schimbe regimul alimentar, ştie că trebuie să facă multă mişcare şi totuşi ceva emoţional îl blochează, nu poate trece la acţiune cu toată argumentaţia logică. Ei bine, cel care se încăpăţânează, cel care se teme, cel care refuză e tocmai acest copil lăsat singur şi abandonat în interiorul nostru.

Şi Scriptura ne îndeamnă adesea să nu mai fim copii şi ne cere maturizare. Este dovada că şi la maturitate putem fi copii pentru că acel copil nedezvoltat din noi are multe de spus în viaţa noastră. Pavel face comparaţia „ Când eram copil, vorbeam ca un copil, simţeam ca un copil, gândeam ca un copil; când m-am făcut om mare, am lepădat ce era copilăresc.” El, copilul din noi,  este suma tuturor experienţelor şi inhibiţiilor din viaţa noastră cu toate emoţiile şi sentimentele asociate lor. Cu alte cuvinte, tot ceea ce decidem azi este mult influenţat de copilul din interior.

Ce se poate face?

Păi în primul rând trebuie să ne uităm în noi şi să identificăm acel copil interior, să fim conştienţi de prezenţa lui şi să nu îl negăm. Este pasul cu care trebuie să începem. Apoi să conştientizăm că de regulă viaţa noastră e o luptă permanentă cu acel copil din interior. Îl percepem ca pe un duşman. Noi vrem să ne facem mari dar afectul, emoţiile ne pun piedici şi devenim aprigi luptători cu emoţiile noastre. Asta nu este o politică corectă. Condiţia de neocolit este că acceptăm acel copil, să îl protejăm, şi să îl vindecăm de toate rănile sale.

De fapt, aşa a început si „schisma” când acel copil lipsit de apărare şi nevoiaş după iubire a fost brutalizat sau neiubit. De asta are nevoie ca să se vindece şi să fie sănătos. Nu poţi nega acea parte din tine. Acel copil arată exact ca tine când erai mic. E uneori cam nesuferit, cam pofticios, cam încăpăţânat, cam guraliv. Nu e bai, eşti numai tu. Nu fi abuziv cu copilul din tine. Apleacă-te cu dragoste, iubire, atenţie şi protecţie şi va creşte mare şi frumos. Vindecă acel copil şi viaţa ta va deveni mai bună.

fun1

Dacă ai observat o greșeală te rog sa selectezi acel text și apoi Shift + Enter sau apasă AICI pentru a îmi de de știre.

Abonare

Te poți abona pentru a primi pe email meditările viitoare

Mulțumesc de înscriere.

Ceva nu a mers.

Leave a Reply