Ai curajul să dai nas în nas cu tine?

Vreau să te întreb azi: Când ai stat ultima oară cu o oglindă în faţă mai mult de două minute ca să te uiţi la tine? Şi nu mă refer la privitul la păr, buze, sprâncene, coşuri, riduri ci la tine în ochi vreau să priveşti. E interesant exerciţiul şi foarte mulţi din cei cărora le cer refuză să îl facă sau îl fac cu mare greutate. Poţi încerca şi tu să vezi senzaţia.

E un exerciţiu simplu dar „grăitor”. A privi în tine însă, înseamnă mult mai mult. De fapt, e un teren care de cele mai multe ori preferăm să îl ocolim şi maturitatea şi echilibrul apar la cei care reuşesc să se uite corect în ei înşişi. De fapt, e un principiu biblic, Scriptura ne spune să ne vedem mai bine noi starea decât să fim atenţi la a altora. Biblia ne cheamă deseori la introspecţie pentru că Dumnezeu cunoaşte tendinţa noastră de a privi mult mai uşor şi lejer la alţii.

A privi în tine este o deprindere care aduce multe beneficii dar rămân la convingerea că pentru cei mai mulţi dintre oameni e foarte greu, cel puţin începutul. Privitul în interior, sau obiceiul privitului în interior, scoate la iveală cine eşti cu adevărat. Îl scoate la iveală pe acel om ascuns în spatele zâmbetelor, al politeţurilor, al durităţii, al religiei. Privitul în interior presupune înlăturarea rând pe rând a măştilor folosite în relaţia cu alţii. Presupune chiar trecerea de zidul amăgirii personale că suntem ceva ce în realitate nu am ajuns să fim.

Uneori să dai nas în nas cu tine este neplăcut, de fapt, puţini sunt cei care găsesc o persoană plăcută şi echilibrată în interior iar dacă nu ai mai făcut astfel de exerciţii primele întâlniri categoric cu îţi crează plăcere. Întâlneşti acolo un om pe care l-ai lăsat singur, un om nedezvoltat, brăzdat de elasticul măştilor pe care le-ai tot purtat, slăbit şi rahitic pentru că nu ai venit la întâlnire cu el niciodată. La primele întâlniri prezenţa pe care o vei avea în faţă va fi una vrednică de milă şi tendinţa naturală este să tragi masca la loc şi să trăieşti mai departe. Să nu o faci, orice amânare a întâlnirii cu tine va complica lucrurile şi mai tare.

the-child-within-by-cristian-girotto-and-quentin-curtat-3Să nu credeţi că e de ajuns să priveşti în oglindă două minute ca să te vezi, acela era doar un mic exerciţiu. Pentru a reuşi să te priveşti e necesară o deprindere în acest sens. E necesar să citeşti mult, să alegi să te descoperi. Este necesar să schimbi prioritatea de a fi critic cu alţii spre a fi onest cu tine. Este necesar să citeşti şi să te dezvolţi personal şi astea toate implică timp. Deci este necesar să aloci timp pentru dezvoltarea personală. De regulă ne facem timp pentru alţii, ne facem timp pentru muncă, pentru pasiuni, pentru televizor şi aşa de greu mai găsim ceva pentru noi înşine. De fapt, cred că fugim într-o oarecare măsură de noi în  aceste lucruri. Ne e teamă de noi şi asta face ca şi la cea mai mică pauză unde se instalează tăcerea să pornim un televizor, un radio ceva. Ne simţim bine să stăm cât mai departe de noi înşine dar asta nu înseamnă că am rezolvat ceva.

O cale excelentă de a ne descoperi pe noi este expunerea la cercetarea Scripturii. Mersul la biserică sau cititul Bibliei poate fi lejer un obicei menit să ne ţină departe de noi însă cei care aleg ca din aceste activităţi să câştige vor folosi ambele situaţii pentru dezvoltarea lor personală. Cum te verifici? Păi în primul rând întreabă-te dacă textul citit a lucrat ceva în tine, a descoperit ceva, a construit ceva sau a dărâmat ceva. Dacă e pură lectură atunci e doar o fugă de tine. Apoi întreabă-te cum vii de la biserică. Dacă ai văzut doar defecte, nereguli, dacă s-a vorbit bine şi alte remarci şi nu ai plecat personal cu ceva schimbat atunci mersul la biserică e doar o fugă de tine. Cred că puţine „obiceiuri” au o capacitate aşa de mare de „radiografiere” a fiinţei omeneşti ca şi cititul Scripturii şi mersul la biserică.

Dacă te uiţi măcar două minute la tine azi ce vezi? Cum arată acel om interior pe care nimeni nu îl ştie? Îţi place de el? Dacă nu îţi place am o veste bună. Poţi lucra le el ca să crească mare şi să se dezvolte armonios. De fapt… trebuie să te ocupi şi de el. Omul din interior va creşte şi se va dezvolta doar atunci când vom investi în el. Va putea fi o prezenţă plăcută, încurajatoare, o prezenţă pe care să o cauţi. Vei descoperi plăcerea de a sta cu tine însuţi de vorbă, liniştea reconectării cu tine. Omul din tine are nevoie să crească şi îţi va fi alături în situaţiile bune sau rele ale vieţii, vei trece cu echilibru prin furtuni şi prin bucurii. Omul interior vrea să crească şi să se conecteze cu Dumnezeu şi abia atunci momentul întâlnirii cu tine însuţi va fi plăcut.

Hai, ia puţin timp şi pentru tine!

Dacă ai observat o greșeală te rog sa selectezi acel text și apoi Shift + Enter sau apasă AICI pentru a îmi de de știre.

Abonare

Te poți abona pentru a primi pe email meditările viitoare

Mulțumesc de înscriere.

Ceva nu a mers.

Comentarii prin Facebook

One Response

  1. Gabi 11/08/2014

Leave a Reply