Cu tălpile goale prin iarbă şi rouă

Scriam ieri despre importanţa reconectării omului cu mediul iniţial, acel mediu în care a fost pus de Dumnezeu la creare. Desigur că fizic nu se poate o repoziţionare în acel mediu. Spiritual, Dumnezeu a făcut acest lucru posibil dar fizic totul e compromis. Pământul e blestemat, e stricat, contaminat şi să poţi să ajungi iar în acel colţ de rai, în acel mediu perfect nu e posibil decât în momentul în care Dumnezeu, aşa cum promite, va face un pământ nou.

Totuşi, există căi prin care putem măcar să ne conectăm parţial cu pământul. Cu cerul am văzut, Dumnezeu a refăcut legătura posibilă şi oamenii sunt chemaţi din nou în părtăşie. CU pământul însă nu ne rămâne decât să ne mulţumim cu puţin până toate vor fi făcute noi şi acest puţin începe cu un pas. De fapt, cu câţiva paşi cu picioarele goale.

Nu ştiu când aţi mers în tălpile goale ultima oara direct pe pământ fie ce e vorba de iarbă, nisip, pământ efectiv, munte sau altă structură. Pur şi simplu să vă scoateţi plasticele din picioare şi să călcaţi jos. Pe beton sau asfalt am făcut-o mai des. Am obiceiul uneori dacă plouă tare, pentru că mă simt ca raţa pe baltă, să-mi scot şi papucii din picioare şi să umblu desculţ. E chiar plăcut să calci pe asfaltul răcorit şi spălat de ploaie cu tălpile goale dar nu e reconectarea despre care vorbesc.

Îmi amintesc un incident în care la o ploaie zdravănă mi-am scos papucii şi i-am pus într-o plasă continuând nestingherit să umblu. Oamenii pentru că ploua torenţial s-au ascuns care şi pe unde au putut, eram singurul care umbla. Se uitau la mine ca un OZN, alţii se distrau, alţii mă considerau zuzu dar pentru mine plăcerea de a simţi ploaia va rămâne „o bucată de senzaţie” de rai. De fapt, e unul din modurile de a te reconecta cu natura. De regulă oamenii scot umbrelele, se ascund, sunt nemulţumiţi dacă îi prinde ploaia dar asta ar însemna o simţire a naturii, o conectare cu natura care pentru mine cel puţin e o mare binecuvântare. Roger Miller spunea – Unii oameni merg prin ploaie, alţii doar se udă.

Să revenim la mersul desculţ acum. Probabil pentru mine are o valoare aşa de mare pentru că am mers desculţ multă vreme. Nu am fost foarte săraci ca să nu ne permitem papuci dar cât am fost copil nu prea se legau papucii de „ţârloaiele” mele. Bineînţeles că nu era asfalt, ba dimpotrivă, strada noastră era una „pietruită” era strada pe care circulau maşinile „de la balastieră” şi asta însemna că era toată numai pietriş. Mai mult, ajunsesem să umblăm pe mirişte, după combine cu picioarele goale fără a avea probleme ne arau aşa de bătătorite tălpile că nu mai aveam probleme la spinii „de pe imaş” sau la micile pietricele. De la asta mi se trage azi şi dificultatea de a găsi pantofi pe mărimea mea J. Nu ştiu dacă de aici se trage dar senzaţiile trăite la mersul cu tălpile goale sunt extraordinare.

De fapt, nu doar eu emit teorii despre asta, există chiar şi terapii care se realizează cu ajutorul mersului cu tălpile goale pe diferite medii şi citeam recent că s-a creat în România un parc recent în care există alei terapeutice în sensul acesta prin Râmnicu Vâlcea pe undeva. Nu insist asupra rolului terapeutic al mersului desculţ deşi am citit şi sunt documentat pentru că nu este locul aici.

Oricum ar fi, terapeutic sau nu, mersul desculţ e benefic pentru oricine. Ne ajută să experimentăm măcar puţin mediul iniţial. Ne ajută să ne reconectăm măcar pentru puţine momente cu natura în care iniţial am fost puşi de Creatorul. Mersul cu picioarele goale prin natură ne permite să experimentăm ceea ce între betoane, sticlă şi plastice nu vom putea niciodată, ne permite să trăim senzaţia de pace şi armonie cu restul creaţiei. Ce ciudat este, parcă toate lucrurile lucrează tocmai spre separarea omului de natură. Nu cumva cineva urmăreşte insistent asta?

Gata cu teoria, hai să vă fac o provocare. Planificaţi vă rog două lucruri dacă vreţi să înţelegeţi bine despre ce tot vorbesc. Primul dintre ele e mai simplu. Planificaţi când mergeţi cu picioarele goale prin natură. Măcar 10 minute, dacă vă e teamă să nu vă răniţi măcar staţi cu picioarele goale pe iarbă. Cel de al doilea e să vă planificaţi o noapte la cort la marginea unei păduri sau pe malul unui râu. Superbe senzaţii veţi experimenta. Eu v-aş provoca şi la o „umblărealeă” cu picioarele goale prin ploaie fără umbrelă dar nu vreau să răciţi, stricaţi machiajul, stricaţi freza etc. Rămânem la cele două, ploaia o păstrez pentru mine deocamdată.

Dacă ai observat o greșeală te rog sa selectezi acel text și apoi Shift + Enter sau apasă AICI pentru a îmi de de știre.