Munca înnobilează pe om?

Una din activităţile oamenilor care vor să trăiască frumos şi corect e munca. Deşi e din ce în ce mai puţin tentantă, din cauză că în unele cazuri o zi de muncă face cât cinci minute de şmecherii, totuşi există oameni care pun valoare pe muncă întrucât nu pot prin natura lor să umble cu şmecherii, caracterul lor e ales şi nu concep viaţa prin poiată (la găinării). Munca a fost şi va rămâne un subiect mare de dezbateri şi părerile vor rămâne mereu împărţite între a face banii cinstit prin muncă sau a folosi tot felul de „inginerii” ca să munceşti cât mai puţin şi să câştigi cât mai mult. Mulţi oameni azi consideră munca un fel de boală (cineva spunea chiar că e o boală că doar de aia e inventată „medicina muncii”) şi că trebuie să te tratezi de ea. Mai mult, când vezi pe cei de lângă tine că o duc mai bine, deşi nu muncesc ci „şmecheresc”, te ispiteşte tare gândul de a face la fel.

O extremă este să faci la fel ca ceilalţi, deci să câştigi şi altfel decât prin muncă. O altă extremă, la care vreau să mă refer azi, este să profiţi de „vidul” de pe piaţa muncii şi să tragi până la epuizare, până nu mai ştii de tine şi de ai tăi. Într-o astfel de extremă merg mulţi dintre creştinii care trăiesc astăzi. Muncesc mult, profită de „nevoia” pieţei şi de faptul că pot câştiga din asta şi mai profită şi de faptul că e cinstit… (aici nu sunt sigur că aşa este).

Se consideră că un om care munceşte e unul cinstit. Dar ce este cinstea? Oare să fii robit de bani sau de realizări mai este cinstit? Oare să munceşti mult în detrimentul familiei, vieţii personale, relaţiilor interumane este cinstit? Oare nu are şi munca o anumită limită?

Bineînțeles că nu încurajez lenea și obținerea avantajelor în mod dubios. Biblia ne spune clar că cine nu muncește nu prea are dreptul să mănânce. Totuși, extrema cealaltă, a muncii excesive, apare tot mai des în viața creștinilor și nu are rezultate bune deloc. Consecințele ”hărniciei extreme” sunt: sănătate distrusă, familii distruse, relații distruse, vieți netrăite, înrobire, prizonierat.

Munca nu este recomandat de făcut fără cap, fără logică, așa în neștire. Nu e important doar să muncești că doar așa ai voie să trăiești. Munca fără cap e prizonierat în toată regula și există mii sau zeci de mii de oameni în prizonierat modern. Multinaționalele sunt medii riscante din punctul acesta de vedere. Puține din ele au politici corecte în privința angajaților. Dacă ar fi să analizăm cinstit, fiecare companie dorește să obțină maximul, să stoarcă tot de la angajații ei, ce facem în asemenea cazuri? Ne lăsăm înrobiți? Mai putem vorbi de muncă cinstită?

Scriptura nu ne cere excese niciodată, nici în muncă deci. Ne cere mai degrabă echilibru, prevedere, îmbinarea armonioasă a activităților. Suntem responsabili pentru sănătatea noastră, pentru partenerii noștri de căsătorie, pentru copiii noștri, pentru bătrânii noștri, suntem responsabili pentru frați și surori și mai ales pentru sufletele noastre. Dacă munca intră pe teritoriul celorlalte responsabilități și le afectează deja avem o problemă. Degeaba asiguri copilului „un viitor”, care e de fapt cel mai des motiv invocat pentru a munci, dacă nu îl înveți pe copil să trăiască viitorul. Va risipi tot ce ai muncit din greu pentru că nu a muncit el, el doar a beneficiat. Degeaba te străduiești să ai o casă frumoasă construită dacă familia se destramă. Cine să trăiască în casa aceea? Degeaba muncești să ai de toate, dacă tu nu stai acasă să te bucuri de nimic. Știu oameni care au și jacuzzi acasă dar in ani de zile de când l-au instalat au avut ”onoarea” doar o singură dată să îl folosească. Pentru ce până la urmă?

Munca poate avea multe motivații în spate, unele din ele total nesănătoase. Iată câteva din ele:

• Munca generată de lipsurile din copilărie.
• Munca pentru a impresiona oamenii.
• Munca pentru a fugi din mediul de acasă.
• Munca pentru a potoli foamea de materialism.
• Munca pentru a mulțumi părinții.
• Munca pentru a produce bani pentru vicii.
• Munca pentru a fugi din realitate.

Și mai sunt multe alte motivații greșite. Nu toată munca înnobilează pe om. Da, munca este obligatorie pentru oameni. Nu cred în şmecherii și în valoare lor, chiar dacă mulți trăiesc din ele. Totuși munca nu este totul. Nu se termină totul la muncă. Nu avem voie să plecăm la 5 și să ne întoarcem la 10 „pentru binele familiei”. Nu putem ignora totul în avantajul muncii și al banilor. Munca își are vremea ei. Odihnitul își are vremea lui. Munca compulsivă nu e sănătoasă deloc, nu e de apreciat deloc.

Poate crezi că faci bine că muncești mult dar te rog acum, să analizezi, să vezi care e motivația și scopul muncii pe care o faci? Cine te trimite la muncă? Unde ajungi muncind așa? Mâine vom discuta despre forme moderne ale sclaviei și cum se ajunge la asemenea robii.

Dacă ai observat o greșeală te rog sa selectezi acel text și apoi Shift + Enter sau apasă AICI pentru a îmi de de știre.