Ieri şi mâne şi niciodată…

Suntem fascinanţi noi oamenii. Aşa de uşor ne trece viaţa şi habar nu avem de ce nu putem muşca din ea să o savurăm şi să o trăim. Din păcate multe frumuseţi ale vieţii, deşi ne sunt accesibile, le ratăm grosolan. Deşi ne sunt oferite le amânăm până le pierdem. Deşi sunt tentante şi chiar sub nasul nostru, ne uităm la ele de salivăm, apoi ne pare rău de ele.

Când suntem mici ne dorim să fim mari, când ajungem mari ne-am  dori să dăm timpul înapoi. Când suntem tineri, ne dorim să facem bani şi apoi să ne permitem să iubim, să ne căsătorim. Când ne dăm seama că era bine să ne fi căsătorit şi începem să căutăm realizăm că am devenit foarte pretenţioşi şi scorţoşi. Nu facem copii la tinereţe ca să putem face carieră, apoi vrem să facem copiii dar nu mai putem. Sacrificăm sănătatea ca să facem bani apoi sacrificăm banii ca să ne însănătoşim. Sacrificăm relaţiile pentru carieră sau bani ca mai apoi să cumpărăm cu ei oameni pentru că avem nevoie de relaţii. Suntem nerăbdători să trăim viitorul ca mai apoi să tânjim după trecutul irosit aiurea. Când suntem în putere lăsăm preocuparea pentru suflet pentru bătrâneţe ca la bătrâneţe să regretăm că nu ne-am apropiat de Dumnezeu mai devreme (dacă mai apucăm să regretăm în viaţa aceasta).

Oare cum ar fi lumea dacă fiecare ar trăi clipa. Nu mă refer la a îţi face de cap în sensul rău, ci la a trăi ceea ce îţi oferă viaţa atunci. Să putem trăi copilăria complet, cu tot ce oferă ea, cu lucrurile simple, cu dezvoltare normală nu accelerată. Apoi să ne trăim adolescenţa şi tinereţea cu contrastele lor şi cu emoţiile specifice. Să putem face la vremea lor toate lucrurile vieţii şi să nu le accelerăm. Oare cum ar fi să ştim că am trăit viaţa cu acceptare şi complet până azi?

Fericirea clipei are măcar trei duşmani mari.

Primul este „dorinţa pentru mâine”. Această dorinţă nu ne lasă să vedem ce e astăzi plăcut, frumos, binecuvântat. Dorinţa aceasta ne biciuieşte fără milă să-i dăm viteză, să alergăm spre mâine, să facem rate, să trăim anii ce vin, să construim cât nu ne trebuie, să cumpărăm ce nu vom folosi. Această dorinţă ne fugăreşte aşa de tare din prezent încât chiar şi atunci când căpătăm lucrul după care am alergat, nu avem timp să ne bucurăm de el, pentru că deja ţinta este mutată. Devenim ca un câine de sanie care aleargă după bucata de carne ţinută de stăpânul său în băţ ca să îl provoace la alergat şi la tras greutatea. Oho câte vânătăi am pe spate de la dorinţa pentru mâine…

Al doilea duşman al prezentului binecuvântat este „regretul pentru ieri”. Acest tupeist şi insistent stăpân, nu te lasă să trăieşti azi, nu te lasă să crezi iertarea lui Dumnezeu, nu te lasă să te bucuri de ce ai, nu te lasă să vezi soarele chiar dacă te dogoreşte, nu te lasă să fii liniştit ci îţi întoarce brutal capul să priveşti la rateurile din trecut, la răul ce ţi-a fost făcut, la ocaziile pierdute, la păcatele comise, la ce nu ai avut tu şi au avut alţii. Regretul pentru ieri îţi ţine preocupată şi mintea şi ochii şi îţi aminteşte doar ce nemernic ai fost, îţi spune că eşti ratat şi că nu ai dreptul să te bucuri azi.

Alt duşman al prezentului binecuvântat este „alţii”. Acest duşman este şi el foarte calificat şi iscusit. Te face să priveşti mereu în ograda altora, să vezi fericirea lor, realizările lor, succesele lor, banii lor, cariera lor, importanţa lor etc şi comparându-te cu ei să nu mai vezi nimic vrednic de mulţumire în viaţa ta. Duşmanul acesta este şi el un mincinos pentru că te provoacă să te uiţi doar la cei care au mai mult şi nu la mulţii, mult mai mulţii, care au mai puţin. Tot acest duşman mai are o tactică şi aceasta se numeşte „ce or să zică alţii”. Tactica asta este curat prizonierat din care nu mai scapi uşor. Ajungem să trăim viaţa altora, nici măcar nu ştim ce îşi doresc alţii sau dacă doresc ceva de la noi, dar ne simţim obligaţi să împlinim ce vor ei. Crunt prizonierat să trebuiască să trăieşti viaţa mamei, a tatălui, a unei rude, a unui guru spiritual, a unei religii, organizaţii etc. Crunt este şi să trăieşti cu gândul permanent că trebuie să faci fericiţi şi să mulţumeşti oamenii din jur.

Hei, deşteptarea, viaţa se trăieşte în prezent acceptând trecutul şi aşteptând viitorul. Viaţa în robie nu se merită. Priveşte în trecut dar lasă-l, doar învaţă din el. Nu îi da voie să îţi strice prezentul, oricum nu mai poţi da timpul înapoi să schimbi ceva. Lasă trecutul la locul lui. Nu te lăsa umilit de acest duşman care îţi suceşte capul în spate.

Trăieşte în prezent şi nu în viitor. Nu te îngloda în rate, planuri istovitoare. Nu te înhăma la ce nu poţi duce. Nu te grăbi să treci „azi-ul” şi nu te speria de biciul care te goneşte spre mâine.  Trăieşte azi ce este de trăit, nu ignora nimic din ce Dumnezeu ţi-a pregătit. Bucură-te şi trăieşte clipa frumos.

Alţii… ce obligaţii ai faţă de ei? Tu ai viaţa ta, nu trebuie să trăieşti viaţa nimănui. Lasă pe ceilalţi să trăiască viaţa lor, scutură-te ce concepţii greşite, de ce a vrut să te facă bunica sau părinţii. Asumă-ţi viaţa, trăieşte viaţa ta, urmează scopul tău, ţine cu tine. Nu ţine mai mult cu alţii că te vei distruge.

Tu eşti important. Dacă tu trăieşti corect prezentul vei avea şi un viitor bun şi relaţii bune şi pace în suflet şi relaţie bună cu Dumnezeu şi cu oamenii. Hai, trăieşte acum şi nu lăsa ca ieri, mâine sau alţii să îţi fure clipa atât de preţioasă pe care Dumnezeu ţi-a dat-o acum!

Dacă ai observat o greșeală te rog sa selectezi acel text și apoi Shift + Enter sau apasă AICI pentru a îmi de de știre.

Abonare

Te poți abona pentru a primi pe email meditările viitoare

Mulțumesc de înscriere.

Ceva nu a mers.

Comentarii prin Facebook

Leave a Reply